Marți,
30.12.2025
Cer Senin
Acum
-9°C

Pornit din 1989, proiectul noilor hidrocentrale de pe Olt intră în faza exproprierilor: peste 3 mii de imobile în valoare de peste 18 milioane de lei. Cea mai mare suprafață expropriată, în UAT Avrig

Pornit din 1989, proiectul noilor hidrocentrale de pe Olt intră în faza exproprierilor: peste 3 mii de imobile în valoare de peste 18 milioane de lei. Cea mai mare suprafață expropriată, în UAT Avrig

Ministerul Energiei a pus luni în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre de Guvern privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată și de aprobare a listei exproprierilor situate în amplasamentul lucrării „Amenajarea Hidroenergetică a râului Olt defileu pe sectorul Cornetu - Avrig.”

Este vorba despre două proiecte inițiate din vremea regimului comunist, care prevăd amenajarea a două noi hidrocentrale, la Câineni – județul Vâlcea și Lotrioara – județul Sibiu. După Revoluție lucrările au fost oprite în 1996 din cauza lipsei finanțării, reluate în 2010 și din nou întrerupte în 2013.

Citește și ”Oltul așa cum îl știm va dispărea în defileu”. Două noi hidrocentrale pe Valea Oltului vor transforma radical apa și peisajul

Hidroelectrica SA a transmis Ministerului Energiei rapoartele de evaluare a despăgubirilor proprietarilor imobilelor care fac parte din coridorul de expropiere. Astfel, vor fi expropiate 3.013 de imobile în suprafață totală de 7.605.016 mp, situate pe raza UAT Avrig, Racovița, Tălmaciu, Turnu Roșu și Boița (județul Sibiu), respectiv UAT Câineni și Racovița (județul Vâlcea). Valoarea exproprierii solicitată este de 18.492.108 lei. 

Pentru județul Sibiu, cea mai mare suprafață supusă exproprierilor aparține de UAT Avrig - 3.737.171 mp, iar valoarea despăgubirilor este de peste 13.000.000 de lei. 

În noiembrie 2022, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) le-a declarat drept vitale pentru securitatea națională. Împreună, cele două hidrocentrale ar urma să genereze o putere cumulată de 145 de MW (spre comparație cu cei 31,5 MW pe care ar trebui să îi producă hidrocentrala inaugurată la Racovița în 2013), spuneau autoritățile. Și tot împreună, cele două hidrocentrale ar urma să transforme Valea Oltului într-o salbă de ”lacuri de acumulare”.

Proiectul Amenajarea Hidroenergetică (AHE) a râului Olt defileu pe sectorul Cornetu - Avrig a fost aprobat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 24/1989 iar execuția acestuia a fost aprobată prin Hotărârea nr. 5/1990 a Ministerului Energiei Electrice. Amenajarea hidroenergetică a fost concepută în 5 trepte de cădere, cu biefuri conjugate, fiecare treaptă fiind de tipul centrala-baraj cu lac de acumulare îndiguit. Schema de amenajare a obiectivului de investiți cuprinde 5 centrale hidroelectrice (CHE) Lotrioara, Câineni, Robești, Racovița și Cornetu.

„Există o suprapunere a coridorului „Autostrada Sibiu – Pitești. Secțiunea 2 Boița – Cornetu”, aprobat prin HG nr. 1.557 din 28 decembrie 2022 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Autostrada Sibiu-Pitești" - Secțiunea 2 Boița-Cornetu, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum și aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, peste coridorul AHE a râului Olt defileu pe sectorul Cornetu Avrig, suprapunere ce afectează un număr de 104 imobile în suprafață totală de 837.018 mp,” se arată în nota de fundamentare a proiectului consultată de Turnul Sfatului. 

Persoanele interesate pot trimite până la data de 8 septembrie 2024 inclusiv, în scris, propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ, la adresa Ministerului Energiei din București, str. Academiei nr. 39-41, sector 1 sau la adresa de e-mail: [email protected]

Citește și Două autostrăzi, un nou baraj, un drum lărgit. Nu doar Valea Oltului, ci și Boița „dispare” așa cum o știm

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

Pers.Adrian

Acum 1 an

Nu mai distrugeți albiile riurilor….copiii noștriii vor să mai vadă peștiii și animalele care le-am văzut și noi

Raspunde

CRISTIAN

Acum 1 an

pentru ce mai strica ecosistemul ? o sa ajunga ca si celelalte colmatate nu mai are nimeni grija toate lacurile sunt pline de mal oltul curge printre stuff cu o mica acumulare in amonte de baraj , ar putea sa faca ceva restrans pentru de ex la cainenini centrala este realizata in proportie de 45 & sa faca ca la arges un canal si sa lase albia veche cu o parte din apa sa curga mai departe , am lucrat exact in domeniul acesta am pus PIf la Voila in 1989 , pe olt totul e gresit trebuia mai intai acumularea tampon in amonte la hoghiz si apoi celelalte in aval asa cum este argesul si bistrita

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus