Două persoane au fost rănite în urma unui accident petrecut joi pe DJ 106, la ieșirea din municipiul Sibiu spre Agnita. În zonă se circulă îngreunat.
În timp ce conducea o autoutilitară spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Sibiu, din cauze care urmează a se stabili, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o altă autoutilitară, condusă spre Agnita de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, din județul Cluj. Conducătorul auto din județul Cluj și pasagerul care îl însoțea, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Agnita, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital conștienți, anunță Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
La locul accidentului au intervenit echipaje SAJ și SMURD, pentru a acorda primele îngrijiri medicale răniților.

Echipajul SAJ a acordat asistență medicală unui bărbatului de 53 de ani care a suferit traumatisme la membrele inferioare și l-a transportat la UPU Sibiu în stare stabilă, transmite Vasile Scridon de la Serviciul de Ambulanță Sibiu.
Echipajul SMURD a preluat o victimă de sex masculin în vârstă de aproximativ 50 de ani. A primit îngrijiri medicale la fața locului întrucât prezenta un traumatism la membrul superior și multiple excoriații. Bărbatul a fost transportat la UPU Sibiu, conștient.
foto IPJ SIbiu/SAJ Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1501


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
BOGDAN
Acum 8 ore
Unul
Acum 8 ore
Gen
Acum 8 ore
Emil
Acum 9 ore
Claus