Luni,
18.08.2025
Ploi Usoare
Acum
19°C

„Școala din pridvorul bisericii”, o școală de vară care a găzduit 33 de copii timp de cinci zile la Parohia Sibiu Cibin II

„Școala din pridvorul bisericii”, o școală de vară care a găzduit 33 de copii timp de cinci zile la Parohia Sibiu Cibin II

În perioada 19-23 august, la Parohia Ortodoxă Română Sibiu Cibin II, a avut loc o Școală de vară denumită de organizatori „Școala din pridvorul bisericii”. A fost intitulată astfel deoarece, aproape toate activitățile s-au desfășurat în curtea bisericii, sau în două din anexele acesteia.

Timp de cinci zile cei 33 de participanți s-au rugat împreună, s-au jucat, au cântat, au învățat lucruri noi legate de viața duhovnicească din Biserică și bineînțeles au învățat frumusețea lucrului în echipă. Au participat la ateliere de pictură, de comunicare, de muzică și dans, tir cu arcul, etc. Într-una din zile au vizitat Grădina Zoologică din Sibiu, iar la întoarcere s-au oprit în Piața Cluj din localitate unde au continuat activitățiile Școlii de vară.

O parte din voluntarii care au ajutat cu organizarea Școlii de vară, au participat, la finalul lunii mai 2024, la un curs de formare pentru animatori socio-educativi, curs ce a avut loc la sediul Protopopiatului Ortodox Român din Sibiu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu și cu sprijinul PC Părinte Protopop Ioan Coșa. Mulți dintre tinerii formați atunci au avut prilejul să pună în practică activitățile învățate în taberele și Școlile de vară desfășurate în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului în vara acestui an.

La finalul, părinții împreună cu copiii, au vizionat filmul Școlii de vară și au primit cărți și diplome de participare din partea organizatorilor.

„Mulțumim tuturor credincioșilor care ne-au susținut financiar în organizarea Școlii de vară și tinerilor voluntari, fără de care această activitate nu ar fi fost posibilă. De asemenea mulțumim părinților pentru încrederea acordată. „Nu a fost ușor, dar a meritat tot efortul” a spus unul din voluntarii noștrii, iar unul dintre părinți a spus la final că: „Ce poate fi mai frumos decât să vezi că părinții vin la Biserică aduși de copiii lor”. Astfel de activități merită tot efortul din partea noastră deoarece copiii și tinerii de azi sunt credincioșii noștri de mâine, de aceea trebuie să le acordăm o atenție specială și să-i creștem în atmosfera sfântă a Bisericii”, trasnmit organizatorii. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus