Ruina fostului han – monument istoric - din capătul străzii Mitropoliei din Sibiu va intra în reabilitare, a anunțat pentru cititorii TS proprietarul clădirii. Iar un jurnalist stabilit în Germania a descoperit cu plăcere că medicii de la Spitalul Județean din Sibiu i-au refuzat banii pe care i-a oferit din recunoștință. Vă invităm să citiți cele mai relevante știri ale zilei de marți, 10 septembrie, de la Sibiu.
Proprietarul clădirii de pe strada Mitropoliei nr. 7 demarează procesul pentru lucrările de reabilitare și renovare a clădirii prin punerea acesteia în siguranță. Acesta a depus un prim proiect în acest sens, prin care dorește să instaleze o schelă, cu pasaj pietonal, „așa cum e la Viena”, care să protejeze pietonii, dar și imobilul. În același timp, proprietarul monumentului istoric estimează că va începe lucrările cel mai devreme la jumătatea anului viitor, costurile finale ridicându-se la aproape 3 milioane de euro.
Curtea de Apel Alba Iulia a dispus înlăturarea din rechizitoriul întocmit pe numele lui Eugen Iordănescu, șeful Camerei de comerț Sibiu, a mai multor înregistrări audio și video. O parte din acestea au fost realizate chiar în biroul lui Tiberiu Ivancea, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu, și surprindeau propunerea unui troc: soția șefului IPJ Sibiu să fie ajutată de către Iordănescu să continue ocuparea unui post de director la Aeroport, în schimbul susținerii de către Ivancea a transferului unui polițist de comună la Serviciul Rutier.
57 de companii reunite în șase asocieri au depus ofertă pentru proiectarea și edificarea campusului pentru învățământ dual din Sibiu, pentru care un consorțiu condus de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a primit finanțare prin PNRR. Chiar în cursul acestei zile, autoritățile locale din Oradea au inaugurat primul campus de acest gen din România, investiție realizată tot prin PNRR.
Aflat la Cisnădie, jurnalistul Doru Braia a suferit un stop cardiac, după care a ajuns la Spitalul Județean Sibiu. Experiența de aici l-a determinat să povestească faptul că a fost tratat „poate chiar cu mai multă solicitudine decât în Germania”, țară în care locuiește de peste 35 de ani.
Cele 16 containere modulare amplasate la șase școli din oraș în vederea extinderii spațiilor de învățământ au fost închiriate pentru o perioadă determinată. Între timp, Primăria Sibiu a lansat o licitație pentru achiziționarea containerelor la cinci dintre școli și așteaptă ofertele din partea companiilor interesate. Banii pentru acestea au fost alocați prin rectificare bugetară.
În contextul începerii noului an școlar polițiștii sibieni au întreprins o serie de acțiuni pentru verificarea și identificarea deficiențelor de semnalizare rutieră în zona școlilor și grădinițelor. Astfel, au fost constatate o serie de deficiențe care urmează să fie remediate după ce o informare a fost înaintată către Primăria Sibiu.
Tursib vrea să ducă autobuzele în Cartierul Arhitecților de la 1 octombrie. Frecvență de 15 minute
Luna trecută, Consiliul Local al orașului Cisnădie a aprobat cererea prin care Tursib solicita utilizarea a patru stații de autobuz de pe strada Grigore Ionescu din Cartierul Arhitecților, pentru a putea fi folosite în extinderea rețelei de transport în comun a municipiului Sibiu.
Administrația Spitalului Județean a atribuit un nou contract pentru servicii de catering pentru lunile rămase până la sfârșitul anului. Pe scurt, se prelungește perioada în care pacienții și medicii vor putea primi mâncare în sistem catering, până la finalizarea procedurii privind închirierea blocului alimentar al instituției.
Un șofer în vârstă de 56 de ani, din Cisnădie, a uitat să tragă frâna de mână sau să o cupleze în viteză după ce a parcat-o. Mașina a plecat de pe loc, a traversat un sens giratoriu aglomerat și a ieșit de pe carosabil oprindu-se într-un stâlp. Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
La mai bine de un an jumătate de când o sibiancă cerea ajutor public pentru copilul ei dependent de droguri, au putut fi aflate noutăți în acest caz. Informațiile despre situația fetei au fost date de șeful Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu, în cadrul unei conferinte de presă organizată în contextul începerii noului an școlar.
În contextul sesizărilor referitoare la lipsa transportului public între localitățile din nordul județului Sibiu, primarul din Mediaș arată că acest domeniu este în responsabilitatea administrației județene. Care, la rândul ei, arată că la numeroasele licitații organizate până în prezent nu s-au prezentat ofertanți, cauza principală fiind cursele plătite de companii private pentru a-și aduce angajații în fabrici.
Dedeman va construi un magazin de peste 10.000 de mp la Mediaș
Reprezentanții celui mai mare lanț de magazine de bricolaj din România au demarat procedurile birocratice în vederea construirii unui magazin în nordul județului Sibiu.
Citește și restul știrilor relevante de la Sibiu pe www.turnulsfatului.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 802


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
5
Acum 1 oră
Andra
Acum 1 oră
5
Acum 1 oră
5
Acum 1 oră
Fain TannenShein