Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Locuitorii din zeci de sate din nordul județului nu au acces la transport public. Primarul din Mediaș arată că e treaba CJ Sibiu, care dă vina pe cursele profesionale

Locuitorii din zeci de sate din nordul județului nu au acces la transport public. Primarul din Mediaș arată că e treaba CJ Sibiu, care dă vina pe cursele profesionale

În contextul sesizărilor referitoare la lipsa transportului public între localitățile din nordul județului Sibiu, primarul din Mediaș arată că acest domeniu este în responsabilitatea administrației județene. Care, la rândul ei, arată că la numeroasele licitații organizate până în prezent nu s-au prezentat ofertanți, cauza principală fiind cursele plătite de companii private pentru a-și aduce angajații în fabrici.

Reprezentanții Primăriei Mediaș spun că, în ultima perioadă, au primit mai multe adrese în care cetățenii se plângeau de lipsa transportului public între localitățile din nordul județului Sibiu. „Am primit în ultima perioadă o serie de sesizări din partea cetățenilor care locuiesc în nordul județului Sibiu, pe tema transportului public. Fac precizarea pe această cale că asigurarea transportului intrajudețean cade în responsabilitatea Consiliului Județean și nu a Primăriei Municipiului Mediaș”, spune Gheorghe Roman, primarul Mediașului, conform unui comunicat de presă remis în atenția cititorilor Turnul Sfatului.

În acest context, Roman arată că primăria pe care o conduce este liderul unei asociații de dezvoltare intercomunitară, ADI Nord Trans, constituită acum patru ani și din care fac parte alte 16 unități teritorial-administrative din nordul județului. Asociația a accesat un program de finanțare prin PNRR, pentru dezvoltarea transportului public în zonă. „În ceea ce ne privește pe noi, primarii din nordul județului Sibiu, am înființat o asociație de transport, am accesat fonduri europene nerambursabile pentru achiziția de autobuze electrice, iar în acest moment ne aflăm în procedura de licitație pentru cumpărarea acestor mijloace de transport în comun. Până la parcurgerea tuturor etapelor, problema transportului în zonă revine, conform legislației, Consiliului Județean“, mai spune Gheorghe Roman, conform sursei citate.

Cu o zi înainte de comunicatul Primăriei Mediaș, Consiliul Județean a anunțat că a reluat procedurile de atribuire a operării a 25 de rute din nordul județului, dintre care 19 sunt legate de Mediaș, restul având capăt de linie la Agnita.

„Pentru organizarea serviciului de transport public de călători, Consiliul Județean Sibiu a organizat, începând cu anul 2021, 9 licitații publice, în urma cărora a atribuit mai bine de jumătate din cele 53 de trasee. Suplimentar, au mai fost lansate 5 invitații la negociere directă și, în ciuda acestor eforturi, pentru 25 de trasee nu a fost depusă nicio ofertă.  Printre cauzele care creează blocaje în atribuirea rutelor de transport public se află existența curselor profesionale destinate navetiștilor, organizate de angajatori pe cheltuială proprie, transportul ilegal de persoane cu autoturisme private, număr redus de persoane interesate etc”, a anunțat CJ Sibiu, care a îndemnat primarii din nordul județului „să se implice și să susțină acest demers, îndemnând operatorii să participe la licitații sau negocieri directe pentru atribuirea rutelor de transport”.

În cadrul noii proceduri lansată de CJ Sibiu pentru atribuirea operării celor 25 de rute, termenul de depunere a documentelor din partea operatorilor interesați a fost fixat pentru ziua de joi, 12 septembrie.

Lista rutelor disponibile

Sursa: comunicat CJ Sibiu

- Mediaș – Bazna Băi – Boian;

- Mediaș – Blăjel – Velț;

- Mediaș – Blăjel;

- Mediaș – Buzd – Brateiu;

- Mediaș – Brateiu – Giacăș;

- Mediaș – Brateiu – Ațel;

- Mediaș – Biertan – Richiș;

- Mediaș – Laslea – Nou Săsesc;

- Mediaș – Hoghilag – Valchid;

- Mediaș – Dârlos – Curciu;

- Mediaș- Dumbrăveni;

- Mediaș – Micăsasa;

- Mediaș – Șeica  Mare – Metiș;

- Mediaș – Șeica Mică – Soroștin;

- Mediaș – Târnava Sat;

- Mediaș – Valea Viilor – Motiș;

- Mediaș – Târnava – Copșa Mică;

- Mediaș – Alma Vii;

- Mediaș – Moșna – Agnita;

- Agnita – Pelișor – Zlagna;

- Agnita – Bârghiș – Apoș;

- Agnita – Netuș – Țeline;

- Agnita – Dealu Frumos – Merghindeal;

- Agnita – Iacobeni – Movile;

- Agnita – Chirpăr – Săsăuș. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Ovidiu Oanta

Acum 11 luni

Piticule ocupa-te sa faci transport la oameni si nu mai arunca vina peste gard la altii. Mai bine vota lumea cu alt primar ca poate asa se rezolvau problemele.
Raspunde

Un sibian vero

Acum 11 luni

da asociatia de dezvoltare regionala pentru transport in comun care a infiintatato si patronato piticul primar si unde toti primarii din jurul Mediasului au fost obligati sa contribuie, ce rezultate are? ca de tocat banii contribuabililor ii toaca dar fara nici un rezultata(dar primarul si scolitii lui isi iau tainul ca si prime ca sunt in proiecte finantate din fonduri europene)!!!Unde este DIICOT, DNA, parchetul si tanti Kovesi(ca doar e de la Medias si sa il caute pe concitadin pentru ce o facut cu fondurile europene)!!!
Raspunde

Ema

Acum 11 luni

Roman habar nu are ce vorbeste. CJ doar organizeaza licitatii, iar primarii ar face bine sa-si miste fundurile sa rezolve problemele plătitorilor de taxe. Daca iesea Porta, ca faceai Piticule? Somer de lux?
Raspunde

L

Acum 11 luni

Dacă acest individ nu va fii înlăturat de la conducere urgent, Mediașul va fii îngropat definitiv. A ajuns o mizerie de oraș rămas în epoca ceaușista.
Raspunde

Grorgel

Acum 11 luni

Mediașul e un oraș infect, plin de drogați și cerșetori, cu populație îmbătrânită, față industrie, fara viitor. **** are grija de votanții lui acest impostor cu tot felul de ajutoare sociale.

(Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor)

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus