Luni,
07.10.2024
Parțial Noros
Acum
17°C

ANALIZĂ Sibienii plătesc una dintre cele mai mici taxe de salubrizare din țară, fiind în partea a doua a clasamentului național

ANALIZĂ Sibienii plătesc una dintre cele mai mici taxe de salubrizare din țară, fiind în partea a doua a clasamentului național

O analiză realizată de publicația Info Sud-Est la nivel național arată că sibienii plătesc una dintre cele mai mici taxe de salubrizare din România. La polul opus, Iași are cea mai mare taxă pentru gunoi din țară.

Analiza realizată de Info Sud-Est vine în contextul în care pe plan local, în Constanța, se discută anul majorarea semnificativă a taxei, care ar putea fi de aproape trei ori mai mare, conform unui proiect de hotărâre care intră la vot, în Consiliul Local. Astfel, în Constanța taxa ar urma să ajungă la 20 de lei pe lună.

”În comparație, la Iași, unde este cel mai mare tarif din țară, cetățenii plătesc de aproape 5 ori mai mult decât constănțenii, 38 de lei pe lună de persoană. Și la Tulcea, taxa pentru gunoi este de 2 ori mai mare decât în Constanța, aproape 18 lei. La Oradea, cetățenii plătesc peste 31 de lei, iar în Timișoara, aproximativ 20 de lei. În Brașov, taxa ajunge la 26 de lei, în timp ce la Craiova este de 18 lei pe lună de persoană”, informează sursa citată.

La Sibiu, în schimb, o persoană dintr-o locuință plătește 16 lei pe lună. Aici există trei tipuri de abonamente, iar fiecărei gospodării i-a fost alocat din oficiu abonamentul PRACTIC, după cum arată primăria. ECO și MAXI sunt celelalte tipuri de abonament.

Abonamentul ECO este mai ieftin, însă vine și cu anumite condiții: utilizatorii de la bloc să fie înscriși în programul “Reciclează Activ”, adică să predea 10 kg de deșeuri reciclabile (plastic, hârtie, metale neferoase) la orice colector autorizat, iar pentru cei de la case, să nu fi depășit 12 goliri ale pubelei de rezidual, în anul anterior, potrivit primăriei. Abonamentul MAXI vine cu mai multe ridicări ale gunoiului, însă este și mai scump, aproape 50 de lei pe lună.

Mai mult decât sibienii plătesc pentru gunoi locuitorii unor orașe precum: Alexandria, Tulcea, Sfântu Gheorghe, Buzău, Slobozia sau Reșița.

Sursa graficului: Info Sud-Est

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

5 comentarii

Tanti Rezi

Acum 6 zile

regulamentul de salubrizare la Sibiu e o aberatie ilegala, ilogica si discriminatorie. Un abonat de la bloc duce o data in viata 10 kg de carton la un centru , obtine o hartie si apoi are pret redus forever. Apoi, la platformele de la blocuri, el poate arunca necolectat selectiv (nici un bloc nefiind niciodata penalizat ca arunca amestecat) de 30 de ori pe zi daca vrea. In schimb, un abonat de la casa scoate lunar 10 kg de carton in fata casei (in containerul albastru), dar degeaba, pentru a beneficia de abonament redus trebuie sa stea cu rezidualul in curte 4-5 saptamni! Ce sa mai mentionam ca doar cei de la case sunt verificati asupra calitatii colectarii slective si doar ei sunt pedepsiti daca amesteca gunoiul, prin neridicare.
Raspunde

Paca Liciu

Acum 4 zile

Da Tanti Rezi, ai dreptate, dar sunt destui locatari de la case ce arunca gunoiul, selectat sau nu, pe platformele de la blocuri, sa nu-si depasasca numarul de goliri ale pubelelor!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ciobrânzan Dann

Acum 6 zile

Așa deci ! Dublați prețulsă fim primii pe țară si pe județ !
Raspunde

Ratonul Furios

Acum 5 zile

Cu toate neajunsurile colectarii selective trebuie sa recunoastem, asta este AFACEREA MILENIULUI!!! Sa colectezi separat si tot tu sa platesti pentru asta!!!
Raspunde

Lucia

Acum 4 zile

Mentionati si pretul salubrizarii din Cisnadie.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus