Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Sibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumii

Raluca Budușan
2
conferinta-polisano16-l7xu

În aceste zile la Sibiu se desfășoară cea de-a doua ediție a Conferinței de neuro-occologie „CARE4Cancer”, un eveniment multidisciplinar, în cadrul căruia se vor aborda subiecte actuale legate de diagnosticul, managementul și cercetarea în neuro-oncologie, atât la adulți, cât și la copii. Conferința se va desfășura timp de patru zile și a fost organizată în cadrul Universității „Lucian Blaga” cu sprijinul MedLife Polisano și sub egida Colegiului Medicilor.

Publicitate
Publicitate

Evenimentul a fost continuat datorită succesului avut de prima ediție care a reunit peste 350 de participanți. În următoarele patru zile Sibiul va fi centrul neurologiei oncologice și va găzdui 20 de lectori internaționali, 70 de lectori din țară și peste 500 de participanți.  Astfel, în perioada 23 – 26 octombrie vor avea loc 10 sesiuni dedicate tuturor medicilor implicați în diagnosticul, terapia și îngrijirea pacienților cu tumori cerebrale: oncologi, neurochirurgi, anatomo-patologi, medici de laborator, radiologi, neurologi, anesteziști șI specialiști în terapie intensivă, diabetologi, endocrinologi, oftalmologi, specialiști ORL, chirurgioro-maxilo-faciali, neuropsihiatri, internisti, pediatri, neurologipediatri, specialiști în sănătate publică, epidemiologi șI medici de familie.

Sibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumii

Conferința a fost deschisă în dimineața zilei de miercuri, 23 octombrie, de dr. Claudiu Matei, medic primar neurochirurgie, director medical al Spitalului MedLife Polisano.

„Suntem recunoscători că putem găzdui acest eveniment care tinde să devină o tradiție. Suntem privilegiați să avem printre noi, în aceste zile, o parte dintre cei mai faimoși și eminenți neurologi ai lumii, ală căror lucrări și expertize ne-au inspirat pe toți”, a spus medicul în deschidere.

Publicitate

A prezentat apoi o parte dintre aceste entități ale neurologiei și a subliniat faptul că prezența lor în cadrul conferinței va duce spre depășirea barierelor în ceea ce privește neurologia oncologică. Neurochirurgul și-a arătat recunoștința și pentru cei care au sprijinit organizarea acestei conferințe.

Sibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumii

„Aș vrea să mulțumesc rectorului Universității Lucian blaga, Sorin Radu, decanului Facultății de Medicină, Radu Fleacă și medicului Dan Bratu care reprezintă Colegiul Medicilor din Sibiu. Să organizezi o conferință de asemenea magnitudine denotă angajament și dedicare și suntem foarte norocoși că avem în spate oameni cu care putem împărtăși viziunea în neurologia ocologică”, a mai spus dr. Claudiua Matei.

Sibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumii

Dr. Gabriel Matei

Printre cei care au vorbit în deschidere s-a numărat și Ștefan Lungu, managerul general al spitalului MedLife Polisano.

„Aș vrea să putem participa și la centenarul acestei conferințe. Peste 20 de ani aș vrea să citesc informații despre ea,  pentru că nu știu dacă voi mai putea participa eu peste 20 de ani. Chiar săptămâna trecută discutam cu cineva, în cadrul unui alt eveniment, despre tot ce înseamnă AI, tehnomogie în viața noastră. Astăzi discutăm despre o comunitate de medici de peste tot, adunați în Sibiu să discute și să transmită noutăți, informații, în beneficiul pacienților, ceea ce este un lucru extraordinar”, a spus managerul general.

Sibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumii

Ștefan Lungu, manager general MedLife Polisano

În cele din urmă sesiunile au fost declarate deschise acestea urmând să se desfășoare până sâmbătă, 26 octombrie.

Sibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumiiSibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumiiSibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumiiSibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumiiSibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumiiSibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumiiSibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumiiSibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumiiSibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumiiSibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumiiSibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumiiSibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumiiSibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumiiSibiul găzduiește cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale de neuro-oncologie. Dr. Claudiu Matei: Au venit la noi o parte dintre cei mai faimoși și mari neurologi ai lumii

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Ciobrânzan Dann
    Ciobrânzan Dann

    Se vede ca sunt mulți , sala este arhiplină !

    0
    0
  2. Avatar Sibian
    Sibian

    Felicitari dl Dr Matei pentru coordonare si implicare. Serviciile de medicina la nivel local sunt intr-o continua imbunatatire si se simte.
    Inca o initiativa laudabila la nivelul comunitatii regionale!
    Tot inceputul e greu.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate