Finalul de octombrie aduce multă culoare în Muzeul ASTRA! De la cremul sacilor de moară pe care îi vom coase de mână și la mașina de cusut, la vasele pământii realizate în mâinile olarilor și până la mobilierul tradițional pictat în nuanțe vibrante, muzeul va fi scăldat în nuanțe intense alături de meșteri de seamă! Tabloul tomnatic fabulos va fi completat de o serie de animații culturale și ateliere interactive de dans, paradă de costum, coregrafie și interpretare tradițională.
În cadrul animațiilor vom face cunoștință cu învățătorul de altădată din lumea satului, vom afla povestea monumentelor de pe traseul Memoria Secretă a obiectelor și vom dezbate despre viața diverselor personaje din România rurală a secolelor XIX-XX, prezentând realitatea acelor vremuri în contextul natural potrivit, fiind anul-Avram Iancu. Astfel, vom prezenta modul de viață specific perioadei, motivele care au determinat izbucnirea revoluției și efectele post-revoluționare pentru dezvoltarea societății din cele trei provincii românești.
Spre exemplificare, vor fi prezentate personalitățile legate de biserica din Bezded: aici a fost preot greco-catolic Ioan Pop, tatăl lui Alexandru Papiu-Ilarian, unul din liderii revoluției de la 1848.
Programul evenimentelor
- 24-25 octombrie
- Atelier de croitorie
- Locație: Gospodărie de morar ucrainean, Letea
Orele: 12-15

- 26 – 27 octombrie
- Atelier de ardere a ceramicii în cuptor tradițional
- Ateliere de olărit și confecționarea obiectelor utilitare din ceramică
- Locație: Muzeul ASTRA | Sector Olărit
Orele: 11-14
- Ateliere de pictură pe mobilier tradițional
- Locație: Poetic Bridge și Târgul de Țară
Orele: 12-15
- Ateliere interactive de dans, paradă de costum, coregrafie și interpretare tradițională
alături de 3 perechi de dansatori profesioniști de la Veteranii Junii Sibiului
- Zona Târgului de Țară, Aleea Pivelor, ETP
Orele : 12-15
- Animații culturale
- Învățătorul din lumea satului
- Locație: Școala din Ticera;
24-25 octombrie orele : 12-15
Personaje și personalități din România rurală
Locație: Biserica din Bezded
24 octombrie orele: 10-12
Locație: Școala din Ticera
26 -27 octombrie orele: 12-15
Case cu poveste din Muzeul ASTRA:
Locație: Gospodăriile de pe traseul Memoria Secretă a obiectelor: Găleșoaia Nouă, Horezu, Nereju, Săpânța
24-27 octombrie orele: 12-15
Atelierele fac parte din Proiectul Animă ASTRA, cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de CEC Bank.
Foto: Muzeul Astra




Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 146
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Barosanu
Acum 1 oră
Cocovean din Fântânele( Cacova Sibiului după numele istoric încă destul de folosit)
Acum 2 ore
Ion Iliescu (RIP)
Acum 2 ore
Sa mori tu ?!
Acum 2 ore
Ion