Miercuri,
31.12.2025
Innorat
Acum
-5°C

Știrile zilei la Sibiu

Știrile zilei la Sibiu

După ani de discuții și proiecte, noul spital județean din Sibiu se micșorează, 5 milioane de euro pentru modernizarea Parcului Astra și bloc nou în locul caselor de pe Calea Dumbrăvii. Acestea sunt câteva dintre principalele știri ale zilei de joi în ziarul Turnul Sfatului.

În pragul deschiderii sesiunii de finanțare pentru infrastructura spitalicească, administrația județeană a contractat serviciile de etapizare a proiectului noului spital județean. Două milioane de lei, la care se adaugă TVA, sunt costurile modificării proiectului, modificări ale căror motive pot fi doar bănuite, deocamdată – autoritățile județene nu se grăbesc să explice despre ce este vorba. Cert este că spitalul se micșorează.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul de amenajare a parcului Astra din Sibiu ajunge în Consiliul local pentru a fi supus votului. Potrivit documentului, lucrările vor costa de două ori mai mult decât suma menționată în memoriul de prezentare depus luna trecută, repetat, la Agenția de Mediu.

Consilierii locali al municipiului Sibiu se întrunesc săptămâna viitoare în ședința lunară, în cadrul căreia vor discuta și spune aprobării, printre altele, proiectul demolării a două case de pe Calea Dumbrăvii și ridicarea pe terenul eliberat a unui bloc.

Asociația Mai Mult Verde anunță amplasarea unui nou baraj împotriva PET-urilor și a plasticului pe râul Cibin, în aval de orașul Tălmaciu. Primul baraj de acest gen funcționează deja de aproape un an în Turnișor, în municipiul Sibiu.

Primăria Sibiu anunță că la solicitarea constructorului contractat de societatea de gaz Delgaz Grid, Comisia de sistematizare a circulației a emis aviz favorabil pentru execuția unor lucrări la rețeaua de gaz pe str. Triajului, fiind prevăzută înlocuirea conductei și a branșamentelor la proprietăți. Strada se închide complet până în 8 noiembrie.

Județul Sibiu are aproape 13 mii de paturi destinate turismului, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS). Județul nostru se află pe locul 11 după numărul de paturi și pe locul 10, la nivel național, după numărul de structuri de primire a turiștilor.

Luni, 21 octombrie, în cadrul activității „Poveste de campion" desfășurată în săptămâna dedicată programului „Școala altfel", elevii Școlii Gimnaziale Nr. 21 din Sibiu, au avut ocazia de a întâlni campioni ai României la diferite discipline sportive, care au acceptat invitația catedrei de Educație fizică și sport a școlii de a le împărtăși din experiența lor de sportivi de înaltă performanță.

Unproiect de hotărâre de consiliu local pregătit pentru ședința din 29 octombrie propune mărirea salariilor aparatului de specialitate al primarului municipiului sau și pentru cei din serviciile subordonate Consiliului Local Sibiu cu 12,12%, față de luna decembrie 2023. Există două excepții: secretarul general al municipiului și managerul ar urma să primească în plus la salariu doar 5,10%, față de salariul din ultima lună a anului trecut.

Organizarea șantierului, protecția împotriva căderilor de pietre sau măsurile luate pentru a preveni alunecări de teren sunt printre subiectele menționate de sibienii care au participat la dezbaterea publică cu privire la intenția societății comerciale Cariera Meghiș SRL de a demara lucrările pentru construcția unei noi cariere de exploatare a rocilor metamorfice (gnaise) în extravilanul comunei Boița.

Polițiștii sibieni au dat amenzi de 19.000 de lei și au reținut un tânăr bănuit de comiterea unui furt, în cadrul unei razii desfășurate la Ocna Sibiului, Șura Mică, Păuca și Loamneș.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus