Primăria comunei Sadu anunță că în această dimineață societatea de transport în comun Tursib SA a efectuat primele teste cu un autobuz electric între municipiul Sibiu și localitățile din Zona Metropolitană. ”Suntem foarte optimiști”, a declarat primarul Valentin Ivan, la finalul testelor.
Vineri, 6 decembrie, autobuzul electric al Tursib S.A. a făcut o simulare a traseului curselor de transport public metropolitan Sadu - Sibiu.
Comuna Sadu face parte din Zona Metropolitană de transport public Sibiu, alături de Municipiul Sibiu, orașele Cisnădie și Ocna Sibiului, comunele: Șura Mare, Șura Mica, Șelimbăr, Cristian, Rășinari, Slimnic, Roșia.
”Suntem foarte optimiști și mulțumiți de cum a decurs primul test. Dacă totul decurge conform planului, autobuzele electrice vor circula din două în două ore pe parcursul zilei între Sadu și Sibiu, cu stațiile aferente pe traseu.
În tipul orele de vârf, adică dimineața până la ora 09:00 și după-masa, între orele 14:00 și 18:00 autobuzele vor circula din oră în oră. Ne dorim să diminuăm numărul mașinilor de pe drumuri și să încurajăm oamenii să folosească transportul în comun, oferind soluții serioase și eficiente.
Pentru a face asta vom demara inclusiv campanii de educație și vom avea consultări cu localnicii”, a declarat pentru Turnul Sfatului Valentin Ivan, primarul din Sadu.
Autoritățile estimează că primele autobuze între municipiul Sibiu și localitățile din Zona Metropolitană vor circula din primăvara anului viitor.
”Perioada de implementare este trimestru II al anului 2025, data până la care autoritățile locale au obligația să realizeze infrastructura pentru stațiile de încărcare și logistică” se arată într-un comunicat de presă.
Context
În luna aprilie, la Sibiu vor ajunge primele autobuze care vor circula între Sibiu și localitățile din jurul municipului, anunță reprezentanții autorităților locale.
Reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu s-au reunit marți, 3 decembrie, la sediul Primăriei Sibiu, alegând o nouă conducere și actualizând componența sa după ce în două localități aufost aleși noi primari.
Astfel, a fost actualizat statutul Asociației prin înlocuirea primarilor din localitățile Cisnădie și Cristian cu noii primari aleși - Mircea Orlățan, respectiv Claudiu Pâșu. De asemenea, a fost ales președintele ADI Transport Metropolitan Sibiu pentru următorii 4 ani în persoana primarului Astrid Fodor, iar noul Consiliu Director va fi format din următorii primari: Astrid Fodor (mun. Sibiu), Marius Grecu (comuna Șelimbăr), Valentin Ivan (comuna Sadu), Ionuț Maier (comuna Șura Mare) și Valentin Ristea (comuna Șura Mică). Aceștia au discutat despre livrarea primelor autobuze.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4016
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Aci Duțu
Acum 5 ore
John S
Acum 6 ore
Emil
Acum 7 ore
Nustiu
Acum 7 ore
Leonard