Parohia Evanghelică CA Sibiu și-a propus ca în următorii ani să înființeze o pădure nouă în Șelimbăr, pe un teren în suprafață de 3,3 hectare, aflat chiar lângă autostradă.
Parohia intenționează să folosească pentru împădurire fonduri europene, prin PNRR, estimate la aproape 60.000 de euro. Procesul de împădurire ar urma să se realizeze în viitorii cinci ani, etapă cu etapă, în funcție de tipul arborilor plantați.
Primul pas îl reprezintă obținerea avizelor necesare, inclusiv cel de la Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, unde Parohia a depus un proiect detaliat. În acest document se precizează că o suprafață împădurită, mai ales pe un teren aflat lângă zonă intens populată și la doi pași de autostradă, are numeroase beneficii.
”Impactul schimbărilor climatice asupra pădurilor din România a fost analizat cu ajutorul mai multor modele climatice globale. Astfel, în zonele împădurite de câmpie se preconizează o scădere considerabilă a productivităţii pădurilor după anul 2040, datorită creşterii temperaturilor şi scăderii volumului precipitaţiilor.
Extinderea suprafeţelor împădurite, precum şi realizarea perdelelor de protecţie, care vor contribui semnificativ la diminuarea proceselor de eroziune a solului, alunecări de teren, vor conduce la diminuarea debitelor torenţilor, protecţia culturilor agricole şi a altor obiective sociale şi economice şi la îmbunătăţirea mediului general de viaţă”, a precizează în proiectul tehnic depus la APM Sibiu.
Sursa: Google Maps
Terenul pe care ar urma să ia naștere noua pădure aparține în totalitate Parohiei Evanghelice CA Sibiu și se află în ”comuna Șelimbăr, sat Șelimbăr, extravilan, FN, CF nr. 116402 Șelimbăr, A1, nr. cad. 116402, nr. tarla 14, nr. parcela 208/1/3”. Mai ușor de înțeles, terenul este imediat lângă autostradă, pe drumul care leagă Șelimbărul de Mohu, pe partea stângă după pasajul rutier.
Perioada de implementare propusă este 01 februarie 2025 – 31 octombrie 2030, valoarea totală a investiției fiind de 59.150,39 euro.
Noua pădure va fi formată din următoarele specii: gorun, stejar, frasin, tei, cireș, paltin, lemn câinesc și măceș.
Cine este interesat de mai multe detalii poate consulta memoriul de prezentare al proiectului accesând acest link.
Despre Parohie
Parohia evanghelică CA Sibiu (după Confesiunea lutherană din Augsburg, adică lutherană) este o minoritate vorbitoare a limbii germane într-un mediu româno-ortodox. La începutul anului 2022 Parohia din Sibiu, împreună cu cele două parohii filiale, Guşteriţa și Şelimbăr, număra 856 de enoriași. Slujbele se desfășoară în catedrala din piața Huet.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: parohia , foto , pădure , Șelimbăr , plantare , stiri sibiu
Vizualizari: 2428
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Român
Acum 1 oră
Corbul
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Un cititor