Tribunalul Sibiu a fixat în a doua parte a lunii martie 2025 următorul termen din procesul care blochează continuarea lucrărilor la finalizarea unui nou liceu de artă în Sibiu. Proiect cu impact direct și asupra Colegiului Național „Samuel von Brukenthal”.
Noul termen a fost fixat după ce reprezentanții Primăriei Sibiu (prin Serviciul public de administrare a unităților de învățământ preuniversitar de stat Sibiu) au cerut instanței să încuviințeze o nouă expertiză în procesul deschis în 2020. Conform documentelor consultate de Turnul Sfatului, prin această nouă expertiză, Primăria Sibiu cere „verificarea și stabilirea valorii reale a lucrărilor executate în șantier și încorporate în construcție de către reclamanta Construcții SA”, lucrări care nu au fost plătite, dar au fost verificate și aprobate de către dirigintele de șantier.
Al doilea obiectiv al expertizei vizează stabilirea valorii lucrărilor prevăzute într-una din situațiile de lucrări aprobate de dirigintele de șantier.
În fine, al treilea obiectiv al noii expertize face referire la corpul de clădire existent (fostul cămin al Colegiului economic), pe care Primăria Sibiu l-a cerut integrat în noul Liceu de Artă, după care a propus să fie demolat. „Raportat la starea imobilului în prezent, la documentele existente în dosarul cauzei care includ clădirea existentă, în cazul producerii unui seism în gradul de risc cel mai ridicat, să se indice dacă lucrările executate și neplătite mai sunt utilizabile cu ocazia reproiectării, obligatorii conform normativelor P100-1/2019 și P100-3/2019, care sunt în vigoare actualmente”, este ultima cerință din noua expertiză.
Pentru corpul de clădire în discuție, Primăria Sibiu a angajat servicii de proiectare în vederea demolării în primăvara acestui an.
Citește și Primăria și-a adus aminte de noul Liceu de Artă: îl demolează
Expertul se cere înlocuit
Expertul tehnic judiciar care a efectuat, în actualul dosar, mai multe expertize și suplimente la acestea, a cerut să fie înlocuit. Și asta pentru că – a arătat într-o cerere trimisă instanței - pe perioada verii a încercat să recupereze din lucrările restante, fapt care a dus la accentuarea unor probleme medicale. Din cauza cărora nu poate lucra în exterior pe perioada sezonului rece. În plus, vechiul expert a mai arătat că nu are competențe pentru soluționarea unor obiective precum cel referitor la rezistența la cutremure a vechii clădiri.
În atare condiții, instanța a dispus un nou termen și un nou expert. „Acordă termen în 20.03.2025, ora 10.00 în vederea efectuării expertizei de către noul expert numit”, se arată în minuta dată publicității de Tribunalul Sibiu, în urma termenului care a avut loc zilele trecute.
Liceul trebuia terminat de patru ani și jumătate
Procesul a fost deschis în luna august 2020 de către Construcții SA, care a cerut instanței să oblige Primăria Sibiu să-i plătească mai bine de două milioane de lei pentru lucrări efectuate și neplătite la proiectul noului Liceu de Artă, proiectat și demarat în curtea Colegiului Economic „George Barițiu” (aflat pe strada Oituz). Litigiul a fost demarat după ce, în primăvara lui 2020, contractul cu Construcții SA a fost încheiat la termen, deși avansul fizic al lucrărilor nu depășea 10%.
Cum o primă expertiză judiciară dădea dreptate constructorilor (au fost comandate și realizate prefabricate în valoare de 2,17 milioane de lei care doar la proiectul liceului puteau fi folosite), Primăria Sibiu a propus împăcarea, la care nu s-a mai ajuns, din cauza cererilor constructorilor, considerate exagerate.
Iar în timp ce Primăria Sibiu și cei de la Construcții SA se judecă pe prefabricate și calitatea acestora, cei de la Con-A Operations așteaptă. Con-A a fost angajată în 2021, în urma unei licitații, să finalizeze lucrările pe care cei de la Construcții SA le-au dus până la stadiul de aproximativ 10%.
Proiectul noului liceu are impact direct și asupra Colegiului național „Samuel von Brukenthal”: pentru a putea renunța la orele de după amiază, acest colegiu ar urma să se extindă în clădirea folosită în prezent de Liceul de Artă, pe strada Alexandru Odobescu.
Turnul Sfatului a solicitat Primăriei Sibiu o reacție pe acest subiect, în cursul zilei de miercuri. Vom publica un articol cu aceste aprecieri în momentul în care reprezentanții administrației locale vor răspunde.
Sursa foto: arhiva Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: serviciul public de administra , proces liceu , Primăria Sibiu , construcții sa , Liceu de arta
Vizualizari: 1728
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Votantul
Acum 7 ore
Gelu
Acum 7 ore
@Miruna