Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
13°C

Excedentul bugetar al Sibiului a crescut la 320 de milioane de lei. Astrid Fodor: „Nici nu ne ajunge pentru ceea ce ne-am propus”

Excedentul bugetar al Sibiului a crescut la 320 de milioane de lei. Astrid Fodor: „Nici nu ne ajunge pentru ceea ce ne-am propus”

Față de acum doi ani, excedentul bugetar al Sibiului s-a triplat. Primarul Astrid Fodor arată că cea mai mare parte din aceste sume va fi alocată cofinanțării unor proiecte din fonduri nerambursabile.

Dacă anul 2023 începea cu un excedent bugetar de aproximativ 100 de milioane de lei, iar anul 2024 – cu 225 de milioane de lei, în noul an 2025 bugetul administrat de Primăria Sibiu pornește cu un excedent acumulat din anii anteriori în sumă de 320 de milioane de lei.

Până la adoptarea bugetului orașului pe anul în curs, acest excedent urmează să fie împărțit în două, conform unei hotărâri adoptată în ședință extraordinară de către consilierii locali ai Sibiului, în după-amiaza zilei de miercuri. Potrivit acestei hotărâri, 312 milioane de lei vor fi alocați pentru finanțarea cheltuielilor de dezvoltare (investițiile din oraș), iar restul de opt milioane de lei sunt alocați cheltuielilor de funcționare (de la salarii, la iluminat sau reparații).

Cum excedentul bugetar a devenit în ultimii ani un subiect de discuție în Sibiu, înaintea adoptării proiectului în discuție în ședința Consiliului local Sibiu a intervenit primarul Astrid Fodor. Aceasta a arătat principalele direcții pentru care ar urma folosit acest excedent, pe care, transformându-l în euro, l-a rotunjit la 62 de milioane de euro.

„Doar proiectele deja depuse pentru a fi finanțate din fonduri europene consumă aproape 30 de milioane de euro pentru cofinanțare și cheltuielile neeligibile. Dacă luăm în calcul și proiectele pe care le vom depune pentru finanțare nerambursabilă, unde noi am făcut deja un calcul preliminar pentru partea de cofinanțare și cheltuielile neeligibile, ajungem la alte peste 20 de milioane de euro. Deci, deja 50 de milioane de euro este deja pus deoparte pentru proiectele pe fonduri europene. Bineînțeles, vom avea și venituri în cursul acestui an. Dar ceea ce vreau să subliniez este că acest excedent nici nu ne ajunge pentru ce ne-am propus”, a declarat Astrid Fodor.

Pe lângă proiectele care vor fi cofinanțate din fonduri europene (Gușterland, reabilitarea bulevardului Mihai Viteazu și a străzii Rahovei, Calea Șurii Mici, creșe și grădinițe etc – n.r.), Astrid Fodor a arătat că administrația locală are în vedere și alte proiecte pentru care din actualul excedent nu sunt sume suficiente. „Parcările din Piața Cibin, din Vasile Aaron și cea de pe Siretului, împreună, se duc către 40 de milioane de euro. Atât am vrut să vă informez, când vom prezenta bugetul vom aduce mai multe informații”, a adăugat Astrid Fodor.

23 de milioane de lei, excedent bugetar la județ

Cele 320 de milioane de lei au rămas dintr-un buget total estimat la începutul anului trecut la 1,15 miliarde de lei.

La cealaltă mare administrație din județul Sibiu – Consiliul Județean – din bugetul estimat inițial la suma de 640 de milioane de lei a mai rămas un excedent de 23 de milioane de lei.

Excedent care, tot într-o ședință extraordinară organizată în cursul zilei de miercuri, a fost împărțit până la adoptarea bugetului pe anul în curs pentru acoperirea golurilor de casă. Astfel, cinci milioane de lei au fost alocate cheltuielilor de funcționare, iar restul de 18 milioane de lei – investițiilor.

Citește și Primarul Astrid Fodor, despre excedentul Sibiului: va fi folosit pentru un complex de natație, sport și agrement pe Calea Poplăcii, noul teatru și patru parcări de mare capacitate

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

28 comentarii

Ciufulet

Acum 9 luni

Pe lângă proiectele care vor fi cofinanțate din fonduri europene (Gușterland, reabilitarea bulevardului Mihai Viteazu și a străzii Rahovei, Calea Șurii Mici, creșe și grădinițe etc – n.r.), Astrid Fodor a arătat că administrația locală are în vedere și alte proiecte pentru care din actualul excedent nu sunt sume suficiente. „Parcările din Piața Cibin, din Vasile Aaron și cea de pe Siretului, împreună, se duc către 40 de milioane de euro. Atât am vrut să vă informez, când vom prezenta bugetul vom aduce mai multe informații”, a adăugat Astrid Fodor. Sincer, nu inteleg, nu e posibil sa se realizeze proiecte cu bani europeni pentru parcarile din piata cibin, vasile aron, etc? 40 de milioane de euro e un jucator de fotbal la o echipa mediocra din Europa si noi nu suntem in stare sa strangem bani pentru niste parcari VITALE.
Raspunde

@Ciufulet

Acum 9 luni

De Gusterland stateam noi in loc. Sunt alte prioritati ale orasului! Se aude, domnisoara Astrid?
Raspunde

Sibian

Acum 9 luni

Astrid are nevoie de Gusterland ca sa-i dea bine mp de suprafata verde pe cap de locuitor. Acum, daca suprafata aia verde e la draq in camp si in oras te sufoca poluarea si inghesuiala...asta e. In Sibiu indicele AQI indica in fiecare zi un aer nesanatos; Sibiul are aerul mult mai poluat decat Cluj Napoca. Asa ca, dati bataie cu taiatul copacilor, cu construitul blocurilor inghesuite, lasati naibii dezvoltarea transportului public local / metropolitan (ca doar avem masini) si haideti sa traim nesanatos pentru ca la un moment dat vom avea un mega spital unde sa ne facem bine.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Nonick

Acum 9 luni

@Sibian: in vederea realizarii spatiilor verzi in oras, va asteptam la primarie cu actul de donatie al proprietatii dvs. care va fi ulterior demolata, iar in locul ei se va face un parc deosebit de frumos.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sibian

Acum 9 luni

Termina cu tâmpeniile fraiere. Când se demolează fabrici și se fac doar blocuri, u vezi? Nu școală, nu gradinita, nu zona verde, doar betoane. Asa ca ciocu' mic!
Raspunde

Sibian

Acum 9 luni

Esti doar un troll ieftin si de slaba calitate ca o chinezarie facuta intr-un subsol insalubru.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@Sibian vâlcean

Acum 9 luni

Daca vrei verde, meri înapoi la țară
Raspunde

Sibiu.Adrian

Acum 9 luni

@Sibian vâlcean Du-te tu inapoi la tara pentru ca nu te-a chemat nimeni la Sibiu.
Raspunde

Newman

Acum 9 luni

Acest excedent bugetar, crede ca nu ajunge ca sa taie toti copacii din oras ! Alte planuri marete nu cred ca are.
Raspunde

What

Acum 9 luni

Parcările din Piața Cibin, din Vasile Aaron și cea de pe Siretului, împreună, se duc către 40 de milioane de euro. Atât am vrut să vă informez. BA VOI ATI INNEBUNIT CU TOTI??? 40 MIL EURO PTR 3 PARCARI ???? DNA-ul, mai traieste cineva pe la dna???
Raspunde

Din Brasov

Acum 9 luni

Stimata doamna ….sunați la PeeeeSeeeeeDeeeee….este specialistul de valoare a Sibiului….va da el….ce ne a dat și noua….bunăstare , educație , etc…
Raspunde

Ion

Acum 9 luni

De ce naiba nu faci o școală, madam primăriță?! Merg copii in 2 schimburi, fac directorii tot felul de exchibitii la orare sa nu stea copii până la ora 20 in școală și dv.doamna nu gândiți la nevoile stringente ale orașului, ci la cum sa aruncați banii.
Raspunde

Gheorghe

Acum 9 luni

În câte școli merg copii în 2 schimburi? Și unde merg mai puțini copii decât la Sibiu în 2 schimburi?
Raspunde

Dabija

Acum 9 luni

Ce n-ati inteles ca apa e energie si proiectele sunt pe hartie...doar atat a avut sa ne zica..tzâc tzâc
Raspunde

Dabija

Acum 9 luni

Oare ce face 8 ore pe zi la scarbici? Atatia ani de zile...
Raspunde

Dabija2

Acum 9 luni

Comanda haine si pantofi on line! Asta face de atatia ani , 8 ore/zi!
Raspunde

Emil

Acum 9 luni

Tot la parandarat va este grija.
Raspunde

Emila Elzoroaba

Acum 9 luni

Tot la țuhaus mai stai 19 ani
Raspunde

Dege aba

Acum 9 luni

va rugam, sa precizeze cineva, daca arricolul este la misro, sau declaratia este la misto
Raspunde

Sibian

Acum 9 luni

Astrid este la misto. De fapt, toata lista cu candidati la ultimele alegeri pentru functia de primar al Sibiului a fost la misto. Asta e, avem nevoie de multa rabdare si multe lamai.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cioata Hodorogea

Acum 9 luni

Doamna Astrid cred ca aveți nevoie de o lecție de gospodărie de la președintele interimar al PNL,ce a făcut dumnealui în câțiva ani în Oradea dvst nu sunteți în stare sa faceți într-o viata......se cheam GOSPODAR,...OMUL SFUNTESTE LOCUL.......câți angajați are primăria Sibiu care stau degeaba....pe niște salari nesimtite
Raspunde

Adi g

Acum 9 luni

Păpușa de paie a sasului leneș..

Raspunde

Claudiu

Acum 9 luni

Daca doamna Fodor nu isi mai aminteste de cati ani este in primaria Sibiu poate ar trebui sa ii reaminteasca cineva de cati ani parcarile mentionate - Piata Cibin, Rahovei, Siretului- sunt reincarcate pe lista de dorinte, viitoare realizari, promisiuni de campanie electorala si studii de fezabilitate contra cost. A parcat cineva in ele pana acum ? Sau inca nu s-a publicat lista promisiunilor etern neonorate ?
Raspunde

Barney

Acum 9 luni

Eheee,dacă rămânea KWJ astăzi Sibiul era în Germania! 'Cumpărat' en gros in pachete de câte șase!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bambolero

Acum 9 luni

Dar fără venetici
Raspunde

Dorelino

Acum 9 luni

Mai are puțin și va dispărea această nenorocita..Pleacă Iohanis pleacă și ea..poate amândoi în pușcărie..Doamne ajută..
Raspunde

Aci Duțu

Acum 9 luni

Mai are 4 ani, și nu poți face nimic , decît să te-oftici și să trăiești din zama chioară la 10 postări și 30 de dilike-uri, Da nu prea faci norma
Raspunde

Radu

Acum 9 luni

Sa ii dea Tanti Raluca ca incasarile la Soma.se fac la.Primarie. Ceea ce nu w normal
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus