Proiectul imobiliar de pe malul Cibinului, propus pentru zona Flaro-Mondex, a ajuns în Consiliul local. Clădiri cu șase etaje, trei străzi noi, o pasarelă și peste 600 de locuri de parcare

Primăria Sibiu propune din nou Consiliului local aprobarea unui proiect de urbanism care vizează dezvoltarea unui ansamblu rezidențial pe strada Râului, pe malul Cibinului. Documentația PUZCP, elaborată de firma arhitectului Alexandru Găvozdea pentru Cibin Development SRL, include clădiri cu maxim șase etaje, cu destinația de locuințe și servicii, străzi noi, o pasarelă peste Cibin și peste 600 de locuri de parcare. Zona vizată se află în cadrul unei zone construite protejate.

Proiectul a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului local ce va avea loc pe data de 30 ianuarie. Suprafața vizată este de peste 27.000 mp, pe care sunt propuse zone funcționale diverse: locuințe individuale, locuințe colective, spații mixte pentru servicii și comerț, precum și zone verzi publice. Vor fi construite trei noi străzi și mai multe alei pietonale pentru accesul în cadrul ansamblului.

Printre caracteristicile proiectului se mai numără crearea unei pasarele ciclo-pietonale peste Cibin, în prelungirea străzii Popa Șapcă spre fosta platformă industrială Independența, precum și crearea a 685 de locuri de parcare, dintre care 650 subterane și 35 supraterane.

Foto: Planșă extrasă din proiectul de hotărâre

Potrivit raportului de specialitate inclus în proiectul de hotărâre, pentru realizarea proiectului, proprietarii vor asigura modernizarea drumurilor și extinderea rețelelor de utilități pe cheltuiala proprie. De asemenea, se prevede plantarea a trei arbori pentru fiecare arbore matur care va fi eliminat în timpul construcției. Noile străzi, deși rămân în proprietate privată, vor trebui să fie accesibile publicului.

O suprafață de 701 mp va fi cedată domeniului public, conform reglementărilor în vigoare. Dată fiind locația și apropierea față de centrul istoric al Sibiului, lucrările se vor executa numai sub supravegherea arheologilor, lucru impus și prin proiect: „La faza PUD, OTAC sau în cazul în care pe parcursul lucrărilor se descoperă vestigii arheologice (morminte, fragmente de ziduri/ fundaţii sau materiale de construcţie rulate - piatră cioplită/ sculptată, cărămidă etc), executantul este obligat să dispună sistarea temporară a lucrărilor şi să anunţe în termen de maxim 72 de ore beneficiarul şi DJC Sibiu (...)”.

Este demenționat că indicatorii urbanistici incluși în proiect prevăd un procent de ocupare a teritoriului între 40 și 45%, iar regimul maxim de înălțime prevăzut în planșa propusă este de 5 etaje peste parter în zona Flaro-Mondex.

Dacă va fi aprobat, proiectul va avea o valabilitate de 36 de luni, timp în care investitorii vor trebui să obțină toate avizele necesare, inclusiv autorizații de construire și modernizare a infrastructurii.

Amintim că proiectul a fost transmis și luna trecută, în decembrie 2024, pentru aprobare, dar nu a mai fost votat atunci.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism „P.U.Z.C.P. - Ansamblu rezidențial cu funcțiuni complementare, amenajare drumuri de incintă și accese", în Municipiul Sibiu, strada Râului nr. 33” poate fi consultat aici.

Zona reglementată, în prezent. Captură: Google Maps

Precizăm că zona reglementată prin acest proiect se află în cadrul unității teritoriale de referință Măierimea Porţii Ocnei - Terezian, considerată în prezent zonă construită protejată (ZCP). Aceasta figureză ca ZCP în Planul Urbanistic General al Sibiului în vigoare, cel din 2011, în care e definită ca zonă istorică de referinţă constituită din „teritoriul ocupat de măierimea porţii Ocnei pe malul nordic al Cibinului, inclusiv ţigănia asociată, ansamblul Theresianum (grajdurile garnizoanei imperiale şi administraţia acestora, ulterior orfelinatul şi biserica păstrate pâna astăzi), târgurile istorice de vite şi de cai”.

În martie anul trecut, autorii care lucrează la noul PUG au propus ca fosta zonă Măierimea Porții Ocnei să fie exclusă din lista ZCP. „Din concluziile trase din studiul istoric și din discuții nu se justifica statutul acesteia. Este păstrată zona de protecție a monumentelor, evident. Restul zonei a fost transformată într-un UTR clasic”, a explicat atunci Alexandru Cristian, arhitect Daedalus Proiect Sibiu.

Citește și: Schimbări în lista zonelor protejate ale Sibiului: Măierimea Porții Ocnei - exclusă, Turnișor - înființată. „S-ar putea deschide o cutie a Pandorei”

Foto: Turnul Sfatului

Proiectul ajuns acum în Consiliul local a fost dezbătut public la începutul anului trecut în două etape.

„Planificarea urbanistică are ca scop principal stabilirea acţiunilor necesar a fi implementate pentru generarea unui organism urban sănătos şi de o calitate cât mai ridicată. Prezenta documentaţie urbanistică se conformează atât prevederilor legale imperative în materie cât şi principiilor dezvoltării durabile şi conceptelor curente în urbanism la nivel european.

Rezultatele procedurii de consultare şi informare a publicului confirmă calitatea soluției propuse pentru regenerarea urbană fostei platforme industriale Flaro. Aspectele ridicate în cadrul consultării publice au condus la optimizarea documentaţiei, pentru a integra mai bine dorinţele tuturor celor care sunt afectați în mod direct de acest proiect”, a transmis proiectantul după ce a răspuns la toate sesizările cu privire la acest proiect.

Despre concluziile dezbaterii privind noul proiect imobiliar de pe malul Cibinului puteți citi aici.

Foto: proiect a.plan

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

7 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Tony B

Acum 4 luni

Va fi vizibil din centrul vechi?

Raspunde

Proiectul unui clan mafiot din sibiu

Acum 4 luni

tigania de pe malul cibinului ! sibiul permite lejer extinderea spre exterior, dar interesele mafiei de grup, doreste altceva: comasare, aglomeratie si control absolut al oitelor in tarc !

Raspunde

Andreea

Acum 4 luni

"proiecte" imobiliare.... de altceva mai suntem in stare ?
Raspunde

Pastor marginas

Acum 4 luni

Unde se va descarca traficul din aceasta noua zona la orele de varf huh? Ia spuneti :)
Raspunde

Ionut

Acum 4 luni

Cresa, gradinita, scoala, nu avem ?

Raspunde

Gigi

Acum 4 luni

Sibiul chiar NU are macar un arhitect,macar un membru al conducerii (f.bine platiti) "inteligent "si fara interese FINANCIARE.. Vezi circulatia in sensurile giratorii create de Lidl Cazangerie !!! Cati m2 verdeata sunt necesari pt.Sibiu ? (in INTERIOR NU IMPREJURIMI !!!) Construiti si Independenta,Libertatea, Abatorul si...,si sa aveti verdeata ! CHIAR NU SE POATE FACE ALTCEVA (NECESAR) CU..."INCASARI" MAI ...mici ??? ALESI AI SIBIULUI,ULBS,OAMENI "DE BINE" ...NU AVETI NIMIC DE SPUS ?(GRATIS SI FARA..."IMPORTANTA"...) ?!!!
Raspunde

Desteptu'

Acum 4 luni

!!! 600 masini...POLOARE CAT CUPRINDE, CARE SUNT STRAZILE CAPABILE SA "INGHITA"...traficul ??? !!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus