Duminică,
28.04.2024
Cer Senin
Acum
22°C

Sibienii vor un pod nou pietonal, locuri de parcare și spații verzi. Concluziile dezbaterii privind noul proiect imobiliar de pe malul Cibinului

Sibienii vor un pod nou pietonal, locuri de parcare și spații verzi. Concluziile dezbaterii privind noul proiect imobiliar de pe malul Cibinului

Recent s-a încheiat cea de-a doua etapă a consultării publice organizată de Primăria Sibiu, prin Direcția de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, pentru proiectul unui ansamblu rezidențial nou care ar putea fi construit pe malul Cibinului. Este vorba despre zona cuprinsă între străzile Popa Șapcă și Gladiolelor. Spațiul avea în trecut funcții industriale, poziționându-se în limitele fostelor fabrici Flaro și Mondex.

Suprafața totală a terenului în discuție ajunge până la 60.000 de metri pătrați, schimbările propuse urmând a avea un impact major asupra unui număr mare de locuitori ai Sibiului. Acesta este și motivul pentru care în cele două etape ale dezbaterii publice au fost transmise peste 20 de adrese, un număr relativ mare în comparație cu alte consultări publice similare. Redăm mai jos un rezumat al celor mai interesante propuneri.

„Deoarece locuiesc în zonă, găsesc că ar fi extrem de util un nou pod peste Cibin doar pentru pietoni şi biciclişti în dreptul străzii Distribuţiei. Ar fi foarte util pentru locuitorii din zonă şi consider că ar facilita mult mersul pe jos şi cu bicicleta. În prezent, am destul de mult de ocolit din cartierul Kogălniceanu ca să ajung pe promenadă”, a transmis un locatar.

Viitorul ansamblu rezidențial este cuprins între străzile Popa Șapcă, Târgul Cailor, Daliei și Gladiolelor. Iar pentru accesul în incinta cartierului este prevăzută redeschiderea fostei străzi Popa Șapcă, care se continuă cu un acces carosabil nou spre strada Gladiolelor, noua arteră astfel creată revenind pe urmă în strada Râului. Suplimentar vor fi amenajate noi zone de acces și străpungeri pietonale din strada Râului.

Un locatar este de părere că accesul în viitorul complex ar fi bine să se facă prin intermediul unor bretele separate din strada Râului, altfel zona riscă să se sufoce din cauza traficului.

„Având în vedere numărul foarte mare de noi clădiri, spații comerciale și apartamente din zonă, pe întindere de circa 60.000 m.p., ceea ce va însemna multe autoturisme ce vor frecventa zona, dezvoltatorului trebuie să-i fie impus un front stradal retras, care să permită accesul și ieșirea din complexul de clădiri prin intermediul unor noi bretele de decelerare/accelerare - construite pe terenul acestuia.

Rog observați că în documentația propusă dezvoltatorul folosește pentru acces și pentru ieșire direct banda 1 a str. Râului! Or acest lucru nu poate fi admisibil, deoarece va duce la aglomerarea suplimentară a traficului deja aglomerat din zonă. Asta mai ales având în vedere numărul mare - de ordinul sutelor de autoturisme, care vor fi atrase în acest complex însuși de dezvoltator”, a transmis un alt locatar.

Tensiuni și nemulțumiri

Ca și în cazul altor proiecte imobiliare din Sibiu, problema locurilor de parcare și a parcărilor este una intens discutată. Spre exemplu, spațiile comerciale prevăzute a funcționa în acest viitor complex ar trebui să ofere locuri de parcare și vizitatorilor, nu doar celor care muncesc sau locuiesc aici.

„Comerțul de proximitate este deschis oricărui cetățean, nu doar celor din proximitate, de aceea trebuie asigurate locuri de parcare. De exemplu un magazin Simpa sau Trans Agape dacă se va deschide, subsemnatul fiind cu mașina în trecere, în zonă, aș opri acolo”, spune un sibian. El continuă: „Având în vedere că zona nu este deservită în nici un fel de alte spații verzi sau parcuri publice și că zona este deja aglomerată, este nevoie ca această dezvoltare imobiliară să conțină min. 20% din total spații verzi, pentru a asigura un minim de calitate a vieții”.

Un punct de vedere a transmis și societatea Areca Business Center SRL – fosta Mondex. Reprezentanții firmei se arată deranjați că în planuri apar și unele parcele ale lor.

„Societatea noastră nu a participat la întocmirea acestei documentaţii de urbanism, nu a fost consultată şi nu este de acord cu regulile urbanistice impuse pentru parcelele pe care le deţine în proprietate”, au transmis oficialii Areca Business Center SRL.

„Strada propusă pe proprietatea societăţii noastre, precum şi spaţiile verzi de folosinţă publică aflate în proprietate privată nu corespund cu viziunea de dezvoltare pe care o avem în privinţa  acestor parcele, considerând că avem dreptul de a veni cu propriile noastre propuneri într-o documentaţie de urbanism ulterioare”, mai transmit ei.

Același ton îl păstrează și reprezentanții Asociaţiei de Proprietari Theresianum, care spun că porţiunea de stradă de la joncţiunea cu strada Daliei, precum şi alte spaţii prevăzute ca parcare publică sau privată propuse în documentaţia PUZCP reprezintă proprietate privată.

„Ne exprimăm astfel împotrivirea spre concretizare în forma propusă şi expusă de dvs. fără un acord scris acceptat de toate părţile implicate. În cazul in care nu se ajunge la un acord clar din partea tuturor părţilor, vă solicităm ca suprafeţele în cauză să rămână în forma lor actuală de destinaţie fără nici un fel de modificare efectuată de constructorul angajat de beneficiar”, spun reprezentanții Asociaţiei de Proprietari Theresianum. La finalul adresei aceștia chiar avertizează că vor apela la Justiție dacă nu sunt luați în seamă.

Nu în ultimul rând, proprietarii din blocul număr 3 de pe strada Gladiolelor atrag atenția că au boxe înscrise în CF și „nu vor să renunțe la ele”.

Ce spune proiectantul

Proiectantul a răspuns în scris tuturor adreselor prezentate mai sus. Redăm o parte din cele mai interesante răspunsuri.

Despre un posibil pod pietonal, proiectantul spune că nu face obiectul discuției: „Strada Distribuţiei nu intră în zona de reglementare a prezentei documentaţii de urbanism. Drept urmare, propunerea, deşi binevenită, nu poate fi integrată.”

Legat de nemulțumirile reprezentanților fostei Mondex, proiectantul spune că s-a ținut cont de ele: „S-au integrat modificările solicitate. Drept urmare, pentru parcelele aflate în proprietatea SC Areca Business SRL s-a propus reglementarea printr-o documentaţie tip Plan Urbanistic de Detaliu”.

Despre locuri de parcare și spații verzi proiectantul spune că vor fi unele modificări față de planul prezentat inițial:

„Accesul în parcarea subterana aferentă funcţiunilor dezvoltate în incinta Fiaro se face de pe străzile nou-propuse. Observaţia face referire la propunerea de mobilare care vizează fosta incintă Mondex, aflată în proprietatea SC Areca Business SRL. După cum am arătat mai sus, ca urmare a solicitărilor exprimate prin adresa nr. 71.268/06.10.2023, s-a renunţat la această propunere, urmând ca arealul respectiv să fie reglementată prin intermediul unui plan urbanistic de detaliu. Drept urmare, observaţia nu îşi mai găseşte obiectul în forma rectificată a documentaţiei”.

În plus, crede proiectantul, cu cât se contruiesc mai multe locuri de parcare cu atât zona va fi și mai aglomerată: „Subliniem faptul că o creştere a locurilor de parcare nu face decât să atragă si mai mult trafic în zonă. Proximitatea dezvoltării faţă de zona centrală a oraşului, precum şi existenţa rutelor de transport în comun permit reducerea dependenţei utilizatorilor de o deplasare cu maşina personală”.

Cât privește adresele locuitorilor de pe strada Daliei și Gladiolelor, toate cerințele lor au fost integrate.

Concluzii

La finalul acestor etape de consultare publică, proiectantul SC A Plan SRL, a ajuns la o concluzie.

„Planificarea urbanistică are ca scop principal stabilirea acţiunilor necesar a fi implementate pentru generarea unui organism urban sănătos şi de o calitate cât mai ridicată. Prezenta documentaţie urbanistică se conformează atât prevederilor legale imperative în materie cât şi principiilor dezvoltării durabile şi conceptelor curente în urbanism la nivel european.

Rezultatele procedurii de consultare şi informare a publicului confirmă calitatea soluției propuse pentru regenerarea urbană fostei platforme industriale Flaro. Aspectele ridicate în cadrul consultării publice au condus la optimizarea documentaţiei, pentru a integra mai bine dorinţele tuturor celor care sunt afectați în mod direct de acest proiect.”

Beneficiarul proiectului este SC Cibin Development SRL.

Sursa foto principală: Arh. Alexandru Găvozdea

Citește și:

Schimbarea la față a Sibiului: Ansamblu rezidențial nou pe malul Cibinului, în locul fabricilor Flaro-Mondex. Pasarelă nouă propusă peste Cibin, spre Independența

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 5354

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

6 comentarii

Oengist ecologist

Acum 2 luni

Sa nu se construiasca nimic in burgul nostru si sa se darame mallurile, stadionul si toate cartierele rezidentiale construite dupa 90! Trebuie sa ne intoarcem la orasul verde, plin de spatii cu boscheti, leurda si patrunjel salbatic, ca in anii 70! Sa fim asistati social, sa nu se mai faca fabrici si sa nu mai vina in Sibiu alti locuitori! Sa ne intoarcem la a fi un mic Dumbraveni! Sa ne iubim cu totii si sa ne donam averile celor care apara Rosia Montana si licuriciul de stepa, atat de periclitat de constructia autostrazilor! Cum vrea vreunul sa construiasca, țuști la parnaie, asa cum ne place noua, progresistilor vegani!
Raspunde

Hai

Acum 2 luni

Mai taie din ele, dă-le dra…
Raspunde

Pastor marginas

Acum 2 luni

Am vrut sa-ti spun ca esti un ...no, nu pot sa spun ce ca dupa aia imi modereaza redactia comentariul. Dar se referea la un animal domestic. Si ar fi pacat sa te compar cu acel animal domestic, care este chiar nobil si folositor omului. REDACTIA, comentariul astuia de sus nu merge moderat pe criterii care incita la ura? Numai "unii" au cometariile sterse / limitate? Niste netoti si voi
Raspunde

Damian ionut

Acum 2 luni

Atâtea discuții când să costruti,pe Agarbiceanu nu nea chemat primarul.... la discuții ne-a blocat ăla cu blocurile și 3 famili cu au cale de acces în locuințele lor ultima solutie peste linii, stați cuminți ăștia din primărie ca nu se termina așa ușor. Rușine vouă

Raspunde

Client

Acum 2 luni

Pasajul ala pietonal ar fi aur in capat la Distributiei, multa lume din kogalniceanu sau cele 3 blocuri de pe lemnelor ar ajunge pe zona superba cu pista de biciclete de pe Cibin
Raspunde

Barosanu

Acum 2 luni

Tipul care vrea simultan și spații verzi și locuri de parcare unde să-și lase mașina când e doar în trecere și vrea ceva de la Simpa e mortal și e ilustrativ pentru disonanța cognitivă a omului modern care știe că ce face e greșit dar nu se poate dezlipi de mașină.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus