Mai sunt de excavat mai puțin de 100 de metri din primul tunel din Autostrada Sibiu – Pitești, aflat acum în lucru, anunță secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu pe pagina sa de Facebook.
„Sunt pe șantierul Secțiunii Tigveni – Curtea de Argeș a autostrăzii Sibiu Piteșțti A1, unde mai avem puțin peste 100 metri și străpungem Dealul Momaia de la un capăt la altul pe firul Tunelului Daniela (sensul de mers Sibiu – Pitești)”, precizează oficialul de la Transporturi.
Acesta amintește că pe lotul 4 este construit primul tunel rutier la nivel de autostradă de pe acest drum de mare viteză pe sub Dealul Momaia din județul Argeș, care are două fire principale separate și paralele, câte unul pentru fiecare sens de mers, denumite Tunelul Daniela (sensul de mers Sibiu – Pitești) și Tunelul Alina (sensul de mers Pitești – Sibiu), relatează Economica.
„Anul acesta unim mai multe regiuni al României și prin autostrăzi. La mulți ani uniți, România!”, a mai scris Scrioșteanu cu ocazia aniversării a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Pe 12 ianuarie 2025, antreprenorul austriac Porr mai avea de săpat 160 de metri pentru străpungerea firulului „Daniela”.
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu estima la începutul anului că străpungerea firului „Daniela” va avea loc în martie 2025, urmând ca în aprilie 2025 să fie văzută „luminița” de la capătul firurului „Alina”.
Anterior, oficialul de la Transporturi a estimat că se va putea circula prin acest tunel cel mai devreme din toamna lui 2025, iar cel mai târziu din primăvara anului 2026.
La finalul anului se va putea circula neîntrerupt pe Autostrada Sibiu – Pitești (A1) de la Pitești până la Tigveni, după ce va fi dată în trafic și secțiunea 4, în avans față de termenul contractual din 2027.
Contractul pentru proiectarea și execuția acestei secțiuni a fost semnat în noiembrie 2021, cu o durată de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare și 44 de luni perioada de execuție a lucrărilor. Astfel, conform contractului, lucrările trebuie finalizate în 2027.
Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș
Antreprenor: PORR Construct SRL;
Lungime: 9,86 km.;
Durată contract: 60 de luni (16 luni proiectare, 44 de luni execuție);
Valoare contract: 1,678 de miliarde de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT);
Termen contractual deschidere: 2027.
Sursa foto: Captură video
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cand se va circula de la const , primul tunel , tunel , autostrada Sibiu pitesti , sibiu pitesti , video , autostrada
Vizualizari: 2338
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Cornel Sibianul
Acum 10 ore
Ada
Acum 11 ore
Ioan Rotar
Acum 11 ore
Rotar
Acum 12 ore
EVREU