Am revenit în centru, la restaurantul Tango: surpriiiiizăăăăă!

Au trecut mai bine de șapte ani de la ultima vizită în restaurantul Tango, fapt asupra căruia ni s-a atras atenția printr-un comentariu transmis spre publicare pe site de către un cititor ascuns sub pseudonimul „curiozități”. Prin urmare, săptămâna trecută am revenit în colțul din Piața Mică unde Tango a dat tonul „dansului flăcărilor sub grătar” de atâția ani deja.

Era vineri seara, iar în tot restaurantul – inclusiv pe terasă – mai era liberă o singură masă. Locul este clar căutat de lume, iar ospătarii se vede că au experiență cu astfel de fluxuri: servirea a fost de apreciat pe tot parcursul serii, în ciuda faptului că era plin.

Meniul de la Tango este destul de stufos, numai la aperitive sunt mai mult de zece oferte. Dând paginile, treci de la salate la paste și trei feluri de supe (pe care le poți comanda doar până la șase seara), după care preparatele sunt trecute pe pagină în funcție de tipul de carne: rața și puiul pe o pagină, pe următoarea fiind porcul și cotletul de berbecuț, apoi vita, peștele și fructele de mare, paginile băuturilor fiind precedate de una cu garnituri și una cu deserturi.

Iar când te uiți pe pagina de garnituri îți dai seama unde au ajuns prețurile în centrul orașului în zilele de după creșterea pensiilor și prin bunăstarea pogorâtă peste acest popor după cei mai bine de zece ani de președinție a celui care a fost și primar al Sibiului: 31 de lei pentru 180 de grame de sparanghel, 24 de lei pentru o garnitură de 200 de grame de „cartofi prăjiți pregătiți în casă”, preț la care mai adaugi trei lei dacă vrei deasupra și o mânuță de telemea trecută prin răzătoare. 200 de grame de cartofi dulci prăjiți costă 29 de lei.

Cartofi prăjiți pregătiți în casă cu telemea, la Tango. Sursa foto: Turnul Sfatului

Dacă mergi la Tango seara și ai probleme cu vederea e bine să ai telefonul la tine, să luminezi paginile meniului ori să poți vedea, mărit, ceea ce scrie cu litere mărunte-mărunte, de parcă citești prospectul vreunui medicament. În atmosfera din interior, scăldată cu o lumină caldă, dar slabă, dacă ești trecut de o vârstă și nu stai bine cu vederea, n-ai să poți citi defel compoziția preparatelor din meniu. Lucru care, după cum veți putea citi mai încolo, poate căpăta relevanță.

Mâncarea comandată a venit într-un timp mai mult decât decent (aproximativ 20 de minute) și la o temperatură care nu ne-a prea lăsat timp să povestim, că se răcea mâncarea. 

În farfurie mare, cu margini înalte, am primit pieptul de rață peste ceea ce era promis a fi un sos de fructe de pădure, care poate fi confundat cu orice gem dulce-acrișor. În combinație cu legumele la grătar pe care le-am cerut alături, am avut parte de un preparat decent, suficient de mult încât să mă sature și îndeajuns de colorat încât să îmi bucure privirea. Legumele au fost suficient de mult ținute pe grătar, căpătând gustul specific, dar fără a-și rătăci prospețimea. Pieptul de rață și-a păstrat la interior culoarea roz-delicată, care a completat cromatica farfuriei.

Piept de rață cu sus de fructe de pădure și legume la grătar, la Tango. Sursa foto: Turnul Sfatului

Mușchiulețul de porc cu sos de piper verde a primit, de asemenea, aprecierile care se fac unui preparat decent. Doar cartofii aceia „prăjiți pregătiți în casă” aveau o culoare pe care, de obicei, o primesc din cauza uleiului folosit în mod excesiv. O altă bănuială ar fi că acei cartofi de o culoare îndoielnică ar fi prăjiți în ulei combinat cu untură, fapt care tot n-ar justifica întunecata culoare.

Mușchiuleț de porc cu sos de piper verde și garnitură de cartofi prăjiți pregătiți în casă, la Tango. Sursa foto: Turnul Sfatului

Aceiași cartofi „prăjiți pregătiți în casă”, dar cu câțiva stropi de telemea deasupra, i-am cerut și separat pentru cea de-a treia persoană de la masă, pe motive de foame redusă. Au avut o culoare la fel de îndoielnică. Humusul cu ardei copt, cerut de asemenea pe un motiv de apetit scăzut, s-a împreunat delicios cu feliile de foccacia cu rozmarin.

Humus cu ardei copt, la Tango. Sursa foto: Turnul Sfatului

Cu masa debarasată și cu două zile libere înainte, am socotit că mai e loc să ne lungim seara și cu două deserturi. În meniu, primul desert propus poartă numele de „Surpriza Tango” și – pe motiv de scris foarte mărunt – n-am mai stat să deslușim ingredientele neprevăzutului. Pe care l-am considerat insuficient, că eram trei la masă, așa că am mai cerut și o „crăticioară cu cookies și caramel”.

Și am așteptat. Și cred că au trecut mai bine de 20 de minute până să ne ajungă în față preparatele. Am zis că a meritat așteptarea, desertul lăsând impresia termică potrivit căreia era proaspăt scos din cuptor. Unde, poate ar fi fost mai bine să și rămână.

„Surpriza Tango” era, de fapt, o brioșă cu cacao, alături de care se topea încet o bilă de înghețată de vanilie, în vârful căreia stăteau înfipte câteva feliuțe de mentă. 

Surpriza Tango. Sursa foto: Turnul Sfatului

Banal este o laudă pentru „surpriza Tango”. Pentru că trecem la ceea ce am primit sub denumirea de „crăticioară cu cookies și caramel”: pe o farfurie mică, dar cu margini înalte și acesta, peste un șervețel, alături de un mic bol cu ceva zahăr ars amestecat cu amidon (la asta m-a dus gândul că ar fi compoziția a ceea ce era promis a fi caramel) se mai afla, cum altcumva, o crăticioară de metal. În care, peste un biscuit scos din cuptor era o altă bilă de înghețată, acoperită cu alți doi biscuiți. Mno, și biscuiții ăștia, de dimensiuni apreciabile fiecare, erau de fapt o cocă insuficient ținută la cuptor (în sensul că nu avea nimic crocant) printre care rătăceau bulgărași tari de ciocolată.

Crăticioară cu cookies și caramel, la Tango. Sursa foto: Turnul Sfatului

Până să îmi dau seama că biscuitul n-avea nici măcar intenția unui desert acceptabil (am încercat să-l combin și cu tristețea aceea de sos caramel, fără niciun rezultat), bila de înghețată s-a topit. Noroc că, vorba aceea, aveam în față o crăticioară din care, înclinând-o, am putut lipăi cu lingurița câteva sorbituri de înghețată, care s-a topit degrabă. Nici acele sorbituri prea multe, pentru că biscuitul cald peste care a fost trântită bila de înghețată a început și el să se descompună în bucăți mici de cocă moale.

Cu cei 63 de pe care i-am plătit pe cele două deserturi care dau o conotație peiorativă cuvântului „surpriză”, nota de plată finală a ajuns la 349 de lei. 68 de lei a costat pieptul de rață și 24 de lei legumele la grătar, 53 de lei a fost mușchiulețul de porc cu sos de piper verde și 24 de lei cartofii prăjiți pregătiți în casă, 27 de lei au costat cartofii prăjiți cu telemea, în timp ce humusul cu ardei copt (promis a fi un aperitiv suficient pentru două persoane) a costat 46 de lei. Pentru focaccia cu rozmarin pe nota de plată a fost trecut „zero lei”, în timp ce pentru două sticle cu apă plată la trei sferturi am mai plătit. Surpriza Tango a costat 33 de lei, iar pentru crăticioara din care am reușit să mănânc un biscuit și câteva lingurițe de înghețată am mai plătit 30 de lei.

Deșertul gustului