Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
22°C

Documente Parchet: Planul de destabilizare a României, pus la punct de Georgescu: „Viața sau țara”

Documente Parchet: Planul de destabilizare a României, pus la punct de Georgescu: „Viața sau țara”

Planul de destabilizare a României, prin inițierea de acțiuni menite să creeze haos cu ajutorul mercenarilor lui Horațiu Potra, a fost pus la punct de Călin Georgescu și apropiații săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidențiale, se arată în documentele Parchetului, scrie Agerpres.

Una dintre infracțiunile de care este acuzat Călin Georgescu este cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată.

Conform Parchetului, cu două zile înainte de anularea alegerilor din turul 1, adică pe 4 decembrie 2024, mercenarul Horațiu Potra, aflat la acel moment în Congo, este contactat de Andrei Avram, lider al grupării 'Ciurarii' (specializat în trafic de persoane și proxenetism), care i-a comunicat că 'mâna dreaptă' a lui Georgescu ar dori să poarte o discuție cu el.

Potra este de acord să se întâlnească cu Georgescu și pleacă spre România, făcând escală în Dubai. Ajuns în București, el se cazează la un hotel, unde fuseseră rezervate mai multe camere.

Tot pe 4 decembrie 2024, Călin Georgescu l-a contactat telefonic pe Eugen Sechila, căruia i-a relatat despre existența unui plan pe care i-l va transmite când se vor întâlni, susținând că 'îi va prinde ca într-o menghină pe cei care agresează familia' și menționând că 'după aceea îi setez eu'.

Ziua următoare, pe 5 decembrie, Romeo Mihai Anechitei, membru în dispozitivul de protecție al lui Georgescu, a trimis unor cadre MAI un mesaj text cu conținut alarmist, potrivit căruia exponenți ai clanurilor interlope ar fi primit arme de foc, acestora garantându-li-se exonerarea de răspundere penală.

'Prin prisma faptului că demersul survenea diseminării pe rețelele de socializare a altor mesaje alarmiste, care făceau referire la faptul că autoritățile ar urmări uciderea unor participanți la proteste, pentru a justifica decretarea stării de urgență, apreciem că mesajul lui Romeo Mihai Anechitei inocula faptul că interlopii ar fi fost înarmați de autorități, urmărind astfel decredibilizarea instituțiilor statului român și crearea unui sentiment de teamă în rândul populației', spun procurorii.

În dimineața zilei de 7 decembrie 2024, are loc celebra întâlnire în condiții de clandestinitate de la ferma din Ciolpani, unde participă Călin Georgescu, Horațiu Potra, Eugen Ionuț Sechila, Alexandru Ștefan Vornicu - șoferul lui Georgescu Călin și bodyguardul acestuia - Marin Burcea.

În opinia Parchetului, întâlnirea prezintă o importanță deosebită, pentru modul în care se vor derula evenimentele ulterior.

'Probele administrate dovedesc că Georgescu a acționat ca un lider strategic al întâlnirii, fiind cel care a inițiat contactul și a reunit participanții într-un cadru controlat. Telefonul primit în dimineața zilei de 07.12.2024 de proprietarul fermei și sosirea treptată a participanților sugerează o organizare atentă, menită să evite suspiciuni și să asigure un mediu izolat, ferit de ochii publicului. La ferma din Ciolpani, participanții menționați anterior au avut o discuție în condiții de confidențialitate, lucru confirmat de probele de la dosar, participanții fiind foarte preocupați de anularea alegerilor prezidențiale. Discuțiile au fost conduse de Călin Georgescu, el fiind și cel care i-a chemat în acea locație pe Horațiu Potra, Ionuț Sechila și celelalte persoane din anturajul acestora. De altfel, dacă Georgescu era un obișnuit al locului, ceilalți se deplasau pentru prima oară în respectiva locație. Prin atitudinea sa dominantă, el a stabilit regulile interacțiunii, a impus tăcerea în fața personalului fermei și a dictat desfășurarea evenimentului, demonstrând o autoritate incontestabilă asupra celorlalți participanți', se mai arată în documentele Parchetului.

Anchetatorii spun că modul în care a avut loc această întâlnire și evenimentele ulterioare 'conduc în mod clar la concluzia că a fost pus în discuție un plan bine structurat, care a început să fie implementat imediat după reuniune'.

'Secvența logică a acțiunilor și corelarea acestora cu discuțiile purtate au vizat stabilirea unor direcții obiective precise. Rapiditatea și coerența cu care s-au desfășurat evenimentele ulterioare demonstrează că participanții au urmărit punerea în aplicare a unor decizii strategice, planificate minuțios. Prin organizarea ei într-un cadru privat, cu participanți atent selectați și un grad ridicat de secretomanie, Călin Georgescu a demonstrat o strategie calculată pentru a influența deciziile și a coordona acțiunile celor prezenți. Ulterior, acțiunile lui Horațiu Potra și declarațiile publice ale lui Călin Georgescu sugerează că această întâlnire a fost o etapă pregătitoare pentru evenimente destabilizatoare menite să creeze haos și nesiguranță, afectând astfel procesul democratic', este concluzia procurorilor.

Imediat după întâlnirea de la Ciolpani, Călin Georgescu l-a apelat pe Dan Ciprian Grăjdeanu, liderul organizației radical - naționaliste 'Frăția Ortodoxă' și un apropiat al lui Eugen Sechila, căruia i-a menționat că, în cursul zilei următoare, va transmite susținătorilor săi un îndemn acțional concret, încheind apelul prin sintagma 'Viața sau Țara'.

Pe 8 decembrie 2024, Potra și mercenarii lui se deplasează spre București pentru a organiza acțiuni de destabilizare, însă sunt interceptați pe drum de polițiști și reținuți.

Ulterior, judecătorii l-au pus în libertate pe Potra, considerând că acesta nu este un pericol public. 

Citește și Procurorii susțin că Potra îl alimenta cu bani cash pe Georgescu. Oamenii medieșeanului ”ar fi putut crea un climat de teroare”

Foto captură video Calin Georgescu/Facebook

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

9 comentarii

Emil

Acum 5 luni

Destabilizeaza crima organizata inscaunata in varful tarii de infractorii PNL-PSD.
Raspunde

Barosanu

Acum 5 luni

Distinșii procurori au încercat să producă un scenariu gen „Un comisar acuză” dar le-a ieșit un fel de „BD la munte și la mare”.
Raspunde

Emil

Acum 5 luni

Procurorii aflati sub talpa penalilor politici ce pot sa faca cand Georgescu n-are de lucru si sperie spalatoria justitiei romane ca bonusurile suplimentare declarate ,,pensii speciale'' vor fi primele taiate deoarece au fost acordate ilegal de infractorii politici.
Raspunde

???

Acum 5 luni

Acesta e un film? Unde se poate viziona?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Alzara 1918

Acum 5 luni

“ Atentatorii “ - cei 270 de zevzeci legionari - mercenari confundă fronturile ( dacă știrile se confirmă ) : nici militar , nici subversiv ( cu toată susținerea vocală a rezerviștilor de toate armele ) nu reprezintă niciun pericol pentru statul român care-i poate neutraliza aproape instantaneu . Alta este situația aventurierului rusofil cg care merită cu prisosință la mulți ani în Jilava . Probabil a fost lăsată tărășenia să iasă la lumină pentru a o vedea și adepții inconștienți. Șoșoaca și Gigi s-au delimitat inteligent de trădător ! Simion și-a rebotezat mitingul periculos de azi “ anti Ciolacu “( corect !) din “ susținem cg !” .Insuficient ! Avea ocazia ( benefică lui și mișcării ) de a se delimita net de trădător ( până acum zis doar șarlatan ).
Raspunde

Sasu

Acum 5 luni

Ești dus și disperat .
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Nationalistul

Acum 5 luni

Sa meargă sa candideze Călin in Rusia doar ca acolo era deja servit cu ceai si ingropat deja. Aici nu avem nevoie de trădători vânduți la sovietici.
Raspunde

Magdalena

Acum 5 luni

Doamne ferește ! Puteți să vindeți scenariul la Antena 3 ! Concurează cu filmele lui Sergiu Nicolaescu! Ce om normal devine botanist la așa ceva ! ? Horror ! Păi de atunci Potra se plimba prin lume cu bani , cu arme liniștit . Aia e treaba lui . Ce legatură are cu G. ?! Nu e in echipa lui ! Nu intrebam si PSD -ul Sibian ?!
Raspunde

Nicolaie Românul

Acum 5 luni

Mă întreb și eu, ca pleava țării, prost și incult. Ati mai primit ceva bani pentru minciunile și manipulările acestea? Oare mintea aceea a voastră otrăvită de răutate și bani mai gândește? 35 de ani ați mințit un popor și tăvălit în noroiul murdar al politicienilor cât ați vrut voi, nu mai merge! MINCINOȘILOR SI MANIPULATORILOR!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus