Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Urania Cremene, expert în parenting, despre presiunea comparațiilor: „Astăzi este mai mare decât a fost vreodată. Nu avem picioarele Ioanei, banii Mirunei, soțul Cătălinei, casa Vasilicăi…”

Raluca Budușan
5
urania-cremene2-o0jl

Urania Cremene s-a aflat luni seară, la Sibiu, în cadrul unei conferințe dedicată femeilor și mamelor, în care a vorbit despre impactul negativ al comparațiilor în educația copiilor. Expertul în parenting a subliniat importanța sprijinirii talentelor individuale ale celor mici, în locul presiunii de a excela la toate capitolele. Totodată, ea a încurajat părinții să își construiască rețele de suport pentru a face față mai ușor provocărilor cotidiene.

Publicitate
Publicitate

„Este genul acela de eveniment la care vii cu un soi de placă, un plan, iar în momentul în care auzi, simți și îmbrățișezi, îți vine o cu totul altă idee și un alt plan”, a spus ea în deschiderea discursului.

Astfel, Urania a ales să vorbească la Sibiu despre comparații, alegeri, echilibru și despre ce ar trebui să sprijine părinții la copiii lor.

Și-a început discursul cu notele și cu modul în care părinții reacționează la ele.

„Vi s-a întâmplat vreodată să veniți acasă și să spuneți: Tata, am luat 8 la mate!, iar întrebarea pusă imediat după să fie: Dar ceilalți? Cât au luat ceilalți? Era o întrebare care venea foarte des, nu? Pe mine m-a disperat acest „ceilalți”. Ce relevanță are cât au luat ceilalți? Ei bine, treaba aceasta merge în profunzime. Uite, fratele tău și-a făcut curat în cameră, tu de ce nu ți-ai făcut? Dar uite, ea ce frumos stă în bancă, tu de ce nu stai la fel? Dar Ioana? Ea nu are posibilitățile noastre financiare și învață bine. Tu ai tot ce vrei și nu înveți la fel de bine. Comparații peste comparații pe care le folosim în continuare”, a spus expertul în parenting.

Urania Cremene, expert în parenting, despre presiunea comparațiilor: „Astăzi este mai mare decât a fost vreodată. Nu avem picioarele Ioanei, banii Mirunei, soțul Cătălinei, casa Vasilicăi…”

A explicat apoi că aceste comparații ajung și în viața noastră de adult și, fără să ne dăm seama, ajungem să ne dorim realizările altora—„stele”, după cum le-a numit ea—fără să conștientizăm că, acolo unde cineva a obținut ceva, a făcut-o prin muncă și nu doar datorită norocului.

„Acest mecanism al comparațiilor îl avem și noi pentru că nu ne simțim bine, echilibrați, ajunși în viața noastră acolo unde ne-am dorit sau unde am crezut că putem ajunge, pentru că nu avem picioarele Ioanei, banii Mirunei, soțul Cătălinei, casa Vasilicăi și serviciul nu știu cui și nu arătăm precum toate acelea care sunt în reviste, în online și peste tot.

Publicitate

Presiunea acestor comparații este astăzi atât de mare, mai mare decât a fost vreodată, iar tot ce înseamnă media online amplifică acest fenomen din ce în ce mai mult, încât a fi capabil să te uiți la tine și să alegi devine o chestiune de voință”, a spus Urania Cremene.

Urania Cremene, expert în parenting, despre presiunea comparațiilor: „Astăzi este mai mare decât a fost vreodată. Nu avem picioarele Ioanei, banii Mirunei, soțul Cătălinei, casa Vasilicăi…”

Ea este de părere că vindecarea acestei „boli” numite comparație ar putea aduce mult mai mult echilibru în viețile noastre.

A vorbit apoi despre faptul că nimeni nu trebuie să exceleze la toate capitolele, un lucru care i se pare imposibil de realizat, și îi sfătuiește pe părinți să se concentreze pe domeniile la care copiii lor excelează și să îi sprijine acolo cu tot ce pot, în loc să îi „mediteze” la materiile la care sunt mai puțin buni. Dacă aleg această variantă, nu vor face altceva decât să ridice puțin mediocrul, în niciun caz să susțină excelența.

Urania Cremene, expert în parenting, despre presiunea comparațiilor: „Astăzi este mai mare decât a fost vreodată. Nu avem picioarele Ioanei, banii Mirunei, soțul Cătălinei, casa Vasilicăi…”

„Acolo unde pui lupa, crește”, a mai spus Urania Cremene.

În finalul discursului, ea a încurajat părinții care sunt singuri și nu au sprijinul bunicilor sau al altor rude apropiate să își mărească cercul de prieteni cu alți părinți ce au copii de aceeași vârstă și să se sprijine unii pe alții, de la schimbul de sfaturi până la a-și ține copiii unii altora atunci când au nevoie de o pauză.

„Chiar cred că funcționează o astfel de conexiune și că ne putem ajuta dacă ne implicăm”, a încheiat Urania Cremene.

Urania Cremene este autoarea „All About Parenting”, primul program de parenting din țară și unica metodologie de parenting din lume dezvoltată dupa Teoria Autodeterminării. Ea s-a aflat la Sibiu în cadrul conferinței „Înfloritoare”, care face parte din turneul cu același nume organizat de Mirela Retegan și Fundația Zurli în 10 orașe, printre care și al nostru. 

La Sibiu, partener în organizarea evenimentului a fost asociația „Mâini Unite”. 

Urania Cremene, expert în parenting, despre presiunea comparațiilor: „Astăzi este mai mare decât a fost vreodată. Nu avem picioarele Ioanei, banii Mirunei, soțul Cătălinei, casa Vasilicăi…”Urania Cremene, expert în parenting, despre presiunea comparațiilor: „Astăzi este mai mare decât a fost vreodată. Nu avem picioarele Ioanei, banii Mirunei, soțul Cătălinei, casa Vasilicăi…”

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

5 răspunsuri

  1. Avatar Muresan
    Muresan

    Vorbesc si fetele astea ca sa castige un ban… Cel mai usor se castiga banii de pe urma orgoliului si neghiobiei oamenilor…

    16
    1
    1. Avatar Sparrow
      Sparrow
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      3
      11
  2. Avatar Kukuruku
    Kukuruku

    Sa fie si oamenii mai modesti, nu tot pe concurenta si capatuiala…

    7
    1
    1. Avatar Sparrow
      Sparrow
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      1
      12
  3. Avatar Sparrow
    Sparrow
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    4
    7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate