Cinci pisici care aveau stăpân au fost abandonate și închise singure într-un apartament din Sibiu, fără apă și hrană, timp de mai multe zile, transmite asociația Animal Life într-o postare pe pagina de facebook. Situația celor cinci pisici a fost descoperită de proprietarii apartamentului, care îl închiriaseră persoanelor responsabile de aceste animale. Din nefericire însă, chiriașii au părăsit apartamentul fără să anunțe, lăsând în urmă pisicile într-o stare deplorabilă.
„Condițiile în care au trăit aceste pisici pot fi văzute în imaginile de mai jos. Am fost alertați de firma de curățenie și, ulterior, am luat legătura cu proprietarii apartamentului pentru a prelua pisicile. Proprietarii au fost extrem de cooperanți și ne-au permis imediat accesul, astfel încât am putut să salvăm animalele cât mai repede”, arată cei de la Animal Life pe pagina de facebook.
„Una dintre pisici prezintă o afecțiune gravă”
La momentul preluării, pisicile erau vizibil traumatizate și slăbite. Acum sunt în siguranță, au primit îngrijirea necesară și devin treptat mai încrezătoare.
„Toate au fost sterilizate si deparazitate și urmează să fie promovate pentru adopție. Din păcate, una dintre pisici prezintă o afecțiune gravă: picioarele din spate sunt deformate, oasele fiind vizibil strâmbe, chiar dacă nu sunt fracturate. Nu cunoaștem cu exactitate cauza, însă bănuim că este vorba despre o carență severă de calciu cauzată de neglijență”, mai transmite asociația.
Poliția Animalelor va face verificări
În urma postării imaginilor în spațiul public Poliția Animalelor anunță că va face verificări.
„Ne sesizăm din oficiu și vom verifica situația”, arată Comisarul șef Daniel Cernucan, șeful Poliției Animalelor Sibiu.
Sprijin pentru cele cinci pisici
Alături de imaginile din apartamentul în care au fost găsite, Asociația Animal Life a postat și o fotografie cu care prezintă costurile tratamentului pisicilor, cerând spijin tuturor celor care vor să ajute.
„Scopul nostru este să găsim pentru fiecare dintre aceste pisici o familie adoptivă responsabilă și iubitoare, astfel încât să poată avea parte de o viață fericită și lipsită de griji de acum înainte.
Dacă doriți să sprijiniți îngrijirea și recuperarea celor cinci pisici, o puteți face prin următoarele metode:
Donând orice suma de bani în contul Animal Life, cu specificația Pisici apartament":
Bank: Banca Transilvania
IBAN: RO03BTRLRONCRT0572564801 (RON)
IBAN: RO50BTRLEURCRT0572564801 (EURO)
Beneficiar: Asociația pentru Protecția Animalelor și a Naturii Animal Life
Redirecționând pana la 20% din impozitul pe profit al microinteprinderii
Donând 2 euro lunar, prin SMS la 8845 cu textul ANIMAL. Donația este recurentă, dezabonarea se poate face prin sms la 8845, text: ANIMAL STOP
Valoarea Donaţiei este de 2 Euro/luna.
Suma alocata cauzei este de 2 Euro”, arată cei de la Animal Life.
Foto: Animal Life Sibiu/Facebook
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Prof. de Geografie
Acum 9 ore
@Hermannstadt
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 11 ore
X