Tribunalul Sibiu a dispus încetarea grevei de avertisment pe care sindicaliștii din cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu au pregătit-o pentru vineri dimineața, în timpul unui concert educativ pentru copii. Decizia Tribunaluli vine după ce un eveniment dedicat copiilor cu sindrom Down a fost anulat ca urmare a deciziei sidicaliștilor de a intra într-o nouă grevă.
Greva de avertisment programată de Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din cadrul Filarmonicii de Stat (SAIFS) Sibiu pentru dimineața zilei de vineri, 21 martie, a devenit informație publică abia ca urmare a procesului deschis de conducerea insituției pentru anularea grevei. Procesul a avut loc joi, zi în care instanța s-a și pronunțat, anulând greva sindicaliștilor. „Admite cererea formulată de reclamanta Filarmonica de Stat Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul SAIFS. Constată nelegalitatea grevei de avertisment anunţată de către pârâtul SAIFS, pentru data de 21 martie 2025, intervalul orar 10:00 -12:00. Dispune încetarea grevei de avertisment”, se arată în minuta dată publicității de Tribunal.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
În intervalul orar în care sindicaliștii au intenționat să intre din nou în grevă de avertisment erau programate două reprezentații ale concertului educativ „Petrică și lupul”.
Chiar dacă greva a fost declarată nelegală de instanță, intenția sindicaliștilor a dus la anularea unui eveniment cu aproximativ 100 de participanți, eveniment dedicat copiilor cu sindromul Down.
Este a doua grevă de avertisment anulată în acest an de către Tribunalul Sibiu, la cererea conducerii Filarmonicii. Într-o speță similară de la finele lunii februarie, Tribunalul a dat dreptate sindicaliștilor, care au programat o altă grevă de avertisment, în cadrul protestelor prin care cer demisia managerului Cristian Lupeș.
Noua grevă de la Filarmonică a fost declarată legală de instanță. Decizia nu este definitivă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
-
Da, asa este. Radacina est in tronul de la CJ iar tulpina este managerul care are ramurile: directorul Remus Rus, apoi Mihai Colibaba- specialist in PR si markaeting – responsabil cu like-urile pe FB si comentariile calomniatoare din presa. Apoi mai e un angajat Palagniuc care tocmai si-a facut un sindicat paralel pentru a duce in derizoriu activitatea sindicala legitima. Pe langa astia, mai sunt crengute, tufe si maracini, toti cei care nu pot stat drepti, santajabili sau nepregatiti care stiu ca la primul vant din partea managerului vor fi zburati.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ar trebui sa cititi “putin” mai mult
Unde s-a mai vazut in anul 2026 ce se intampla in Sibiu? E o rusine. Parc distrus, alei pline de…
Ba nu mai aveti nicio rusine, sambata de la 7 dimineta ati trezit tot centru. Nu avem voie sa ne…
Puteau incepe si acum 10 ani
Bine , nu e o știre de senzație, el oricum era plecat de când a venit la club nu cred…













Lasă un răspuns