Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
19°C

Una la 22 de locuitori: 340 de camere de supraveghere video vor fi montate în Agnita. Primarul: „40 vor fi inteligente, cum arunci un muc de țigară – te fotografiază”

Una la 22 de locuitori: 340 de camere de supraveghere video vor fi montate în Agnita. Primarul: „40 vor fi inteligente, cum arunci un muc de țigară – te fotografiază”

Mai bine de trei milioane de lei va investi Primăria Agnita din bugetul local pentru implementarea unui sistem de supraveghere cu 340 de camere video amplasate pe străzile orașului și în satele aparținătoare. În plus, în oraș vor fi ampalsate semafoare care-i penalizează pe șoferii care nu respectă limitele de viteză.

Proiectul va fi implementat pe parcursul a mai mulți ani, în 2025 fiind planificată montarea a 70 de astfel de camere de supraveghere video. Cele 340 de camere de supraveghere vor fi montate atât în Agnita, cât și în satele Ruja și Coveș, iar numărul (raportat la cei aproximativ 7.500 de locuitori) și amplasamentul lor au fost stabilite în baza unui studiu.

„Am făcut un studiu prin care urmărim ca toate zonele să fie monitorizate, astfel încât orice părinte să fie liniștit atunci când copilul lui pleacă de acasă”, a declarat Alin Schiau Gull, primarul orașului Agnita, într-o conferință de presă organizată vineri după-amiaza la sediul PNL Sibiu.

40 dintre cele 340 de camere vor fi „inteligente”, în sensul că imaginile preluate vor fi prelucrate automat pentru depistarea faptelor antisociale: cum ar fi aruncarea gunoiului. „Camerele te vor identifca ca un întreg și dacă se desprinde ceva din acest întreg vor fotografia automat scena. Adică arunci un muc de țigară pe stradă, ești fotografiat. Imaginea se transmite apoi automat la Poliția locală, care mai apoi are rolul de a identifica și aplica amenzile care se impun”, a mai descris primarul Alin Schiau Gull.

Alin Schiau Gull, primarul orașului Agnita. Sursa foto: arhiva Turnul Sfatului

Semafoare care penalizează viteza și un prim giratoriu pentru examenele de șofer

În planurile de investiții ale administrației din Agnita intră și amplasarea a patru semafoare în dreptul unităților de învățământ „Pentru a impune participanților din trafic un compotament adecvat, semafoarele vor avea radare încorporate, reglate la o anumită viteză. Dacă mergi cu 35 de km/h înaintea semaforului unde e limită de viteză de 30 de km/h, semaforul comută pe culoarea roșie pentru 15 secunde”, mai arată primarul Agnitei.

Care spune că anul acesta va fi construit primul sens giratoriu din oraș. Iar dacă există și giratoriu, și semafoare, primarul spune că locuitorii vor mai avea un beneficiu, pe lângă un trafic mai sigur. ”Examenul pemtru obținerea permisului de conducere să poată fi susținut și în localitatea noastră”.

Citește și „Vrem să subvenționăm transportul pe ruta Agnita – Sibiu. Începem cu localitățile din jur”. Agnita a demarat achiziția de autobuze pentru transportul zonal

Foto principală: arhiva Turnul Sfatului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

De stiut

Acum 5 luni

Câți salariați vor supraveghea camerele? Cum amortizează investiția .
Raspunde

Pol-Pot

Acum 5 luni

Viitorul Singapore! Urmeaza dronele cu girofar si panourile rușinii! Gestapo cu AI! Senzori pentru aer au montat? Ca vorba aia "nici o basina nu mai poti trage"!
Raspunde

O Tâmpenie!

Acum 5 luni

Mult mult prea exagerat! Trebuie un echilibru între securitatea societăţii şi viaţă privată a persoanelor. Cu camere la fiecare 20 m, omul e din start considerat vinovat, urmărit, și trebuie doar dovedită fapta prin filmare. Situația convine de minune statului militienesc actual.
Raspunde

Adina

Acum 5 luni

Ce mandru e de el in timp ce explica toate lucrurile astea. Dar populatia ati intrebat-o? Sunt de acord toti sa creati un oras Big Brother?
Raspunde

Agnitean falos

Acum 5 luni

Asta vorbește tâmpenii ca Geo prezidentul. Gardienii publici din dotarea primăriei nu au competente pe speta cu viteza. Dacă aplica chestia cu semaforul asta și se produce accident sunt buni de plata ca sigur nu o sa existe avizul celor de la circulație. Încă o dovada ca boborul votează numai papagali și gărgărițe.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus