Luni,
18.08.2025
Parțial Noros
Acum
19°C

Acuzații într-un local din Sibiu între câțiva clienți și patron. De la ”ne-a adus o notă de plată care nu ne aparținea” la ”a încercat să negocieze suma”

Acuzații într-un local din Sibiu între câțiva clienți și patron. De la ”ne-a adus o notă de plată care nu ne aparținea” la ”a încercat să negocieze suma”

Nemulțumită de cum s-a încheiat ieșirea în oraș vinerea trecută, clienta unui local din Sibiu a trimis a doua zi presei și autorităților locale o sesziare prin care reclamă atitudinea nepotrivită a patronului.

Femeia îl acuză pe acesta că ar fi jignit clienții după ce ar fi încercat să le dea să achite o notă de plată suplimentară, cu produse pe care nu le consumaseră. Contactat de reporterul Turnul Sfatului, patronul localului spune că totul este transparent, fiind înregistrat în casa de marcat, iar nemulțumirile pornesc de la faptul că după ce au consumat câteva ore clienții respectivi au vrut să negocieze nota de plată.

”Doresc să depun o sesizare cu privire la un incident petrecut în data de 28.03.2025 la un local din Sibiu, local Cămara Europei în Piața Cibin.

În seara respectivă, împreună cu un grup de prieteni, am consumat produse în locația Cămara Europei.

La momentul plecării, am achitat nota de plată, însă ulterior ni s-a mai adus încă o notă, care includea atât consumația noastră, cât și una care nu ne aparținea. Când am atras atenția patronului asupra acestui aspect, acesta a reacționat agresiv, a aruncat cu banii înspre noi și ne-a adresat injurii, cerându-ne să părăsim localul în fața celorlalți clienți.

Pentru a evita un conflict, am adunat banii de pe jos și i-am înmânat din nou patronului, însă acesta a repetat gestul de a-i arunca după noi, continuând să ne umilească verbal. Menționez că pentru niciuna dintre sumele achitate nu am primit bon fiscal, ceea ce ridică suspiciuni de evaziune fiscală.

Prin prezenta, solicit verificarea acestui incident și dispunerea măsurilor legale ce se impun, atât în ceea ce privește comportamentul abuziv al patronului, cât și posibila încălcare a obligațiilor fiscale. Sunt disponibilă pentru a furniza orice informații suplimentare și, dacă este necesar, pot furniza martori care au asistat la incident”, se arată în sesizarea care a ajuns și pe adresa redacției Turnul Sfatului.

De partea cealaltă, reprezentanții localului spun că grupul respectiv de clienți a petrecut ore bune în incinta restaurantului, dând dovadă că se simt bine și sunt tratați bine, problemele apărând doar la apariția notei de plată.

”În data de 28 martie 2025, o clientă, însoțită de un grup de prieteni, a consumat produse în valoare de 1.621 de lei, fără a achita nota de plată. Pe parcursul serii, atmosfera a fost una relaxată, iar serviciile oferite au fost apreciate, fără obiecții. Totuși, în momentul prezentării notei de plată, clienta a încercat să negocieze suma, susținând că ar fi suficient să achite 1.400 de lei, deși valoarea reală era alta. I s-a explicat în mod repetat că suma nu este negociabilă, însă aceasta a refuzat să achite diferența.

În seara respectivă, în incintă se aflau și alți clienți, iar înregistrările fiscale confirmă că au fost emise bonuri pentru toate sumele achitate. Cu toate acestea, clienta a oferit declarații contradictorii: într-o publicație locală, afirmă că și-a luat banii și nu știe cum să achite, în timp ce, invitată pentru a rezolva situația, în cursul zilei de luni 31 martie nu a acceptat, și ne-a  răspuns pe WhatsApp, susținând că deja a achitat și nu mai are nicio datorie. Această incoerență ridică serioase semne de întrebare asupra veridicității acuzațiilor.

Suntem deschiși la dialog și susținem o comunicare transparentă, însă doar în cadrul unei discuții bazate pe fapte reale și respect reciproc. Ordinea evenimentelor este clară și verificabilă, iar încercarea de a denatura realitatea indică o intenție de defăimare. Nu putem accepta ca obligațiile financiare asumate să fie evitate prin presiuni publice sau prin încercări de negociere ulterioară.

Cămara Europei este prezentă pe piața din Sibiu din 2020, timp în care am construit o comunitate bazată pe respect, corectitudine și calitate. Clienții care revin constant la noi sunt cea mai bună dovadă a profesionalismului nostru.

Ne dedicăm oferirii unor servicii de calitate, respectând politica noastră de prețuri și principiile corectitudinii, fără a accepta defăimarea ca mijloc de presiune”, a transmis echipa Cămara Europei, la solicitarea ziarului Turnul Sfatului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 23062

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

9 comentarii

Sibian

Acum 4 luni

E plin de snapani in alimentatia publica: unii iti pretind bani pentru ce n-ai consumat, altii iti vand 2 linguri si jumatate de orez cu 10 lei, altii te anunta ca vor bacsis pentru cafea, rechizite, bere... Poate acum pentru miel. Sa nu-i lasam sa ne pacaleasca!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sibian

Acum 4 luni

Dacă te ai simțit bine la Acest restaurant și te ai dat mare sculă plătește cat ai consumat ,nu căuta tot felul de tertipuri să scapi
Raspunde

Ema

Acum 4 luni

Daca ma uit la primul comentariu si la numarul de like-uri si dislike-uri (1+15 la 11, in acest moment) imi e clar inca o data cine reprezinta majoritatea in Romania si ma apuca iarasi frica pentru alegerile prezidentiale. Pot sa tot decida "arbitrii" sa se rejoace meciul la nesfirsit, tot un debil o sa iasa presedinte. Ce naste din pisica, tot soareci...
Raspunde

Barosanu

Acum 4 luni

Dacă reușești să faci predicții sociologice pe baza unui comentariu și a 15 like-uri, ori ai o capacitate de extrapolare fenomenală, ori ai o mare problemă de logică.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Adi G

Acum 4 luni

Se repetă voțul până când iese( " se alege",in româna dă Bukale)cine trebuie adică crin, zis și bălălău..omul partidelor tradițional corupte..
Raspunde

@ Ema

Acum 4 luni

Ce le stii matale pe toate! Pe cine ai vrea sa-l votam? Spune-ne care e candidatul perfect, apoi comenteaza! Pana una alta, in orasul acesta cei din alimentatia publica te jecmanesc. De ce sa ceri bacsis de la clientii mezelariei?! Nu-i destul ca iti cantareste salamul cu sfoara cu tot? Si apoi, mancare intr-un bistro sau impinge tava ar trebui sa ti-o dea cantarita - 150 de gr, 200 de gr. cum e portia, nu sa ti-o cantarasca din ochi. mai adaugam la 2 linguri, inca zece boanbe de orez! Prin urmare, du-te la vot daca esti asa desteapta, iar noi sutem fraieri.
Raspunde

Ovidiu Oanta

Acum 4 luni

intamplator il stiu pe "patron". un nemernic, un necioplit.**** ..sa te fereasca dumnezeu de ce prostie este

(Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului calomnios)

Raspunde

Asdfasdf

Acum 4 luni

exact pentru acest tip de clienti trebuie sa ai camere in restaurant si sa ai spatele acoperit mereu...

Raspunde

Mark

Acum 4 luni

Adevărul va ieși la iveală până la urmă,dacă părțile implicate vor merge cu acțiunea până la capăt! Curios lucru însă este cum s-a ajuns la o astfel de notă de plată??? Clienții au mâncat o cămilă întreagă? Ce prețuri nesimțite aveți acolo?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus