Sibienii și turiștii sunt așteptați să participe de joi, 10 aprilie, până duminică, 13 aprilie, la târgul creativ de primăvară Creative Buzz. Evenimentul va reuni 33 de artizani locali care au pregătit obiecte speciale pentru sărbătoarea Paștelui și va avea loc la Casa Artelor, zilnic, între orele 10-20.
„Unele cadouri trec neobservate, dar creațiile pe care ți le-au pregătit micii artizani din Sibiu cu siguranță vor rămâne în sufletele celor dragi ție!
În lumina blândă a Casei Artelor din Piața Mică, ca într-un incubator creativ, vei putea să găsești micile comori lucrate manual, în serie limitată. Evadează din lumea rece și anostă, și timp de 4 zile, vino să te scufunzi în experiența magică a festivalului. Vei descoperi obiecte de decor, haine unicat, bijuterii și accesorii realizate din variate materiale, obiecte din ceramică, lavandă, tablouri realizate în tehnici ingenioase, jucării inedite, cosmetice naturale, miere, lumânări, bunătăți de casă, genți din piele și multe altele, toate meșterite de artizani sibieni. Zilnic vom avea ateliere de creație pentru cei mici”, arată organizatorii evenimentului într-un comunicat de presă.
Scopul evenimentului este de a populariza creativitarea şi talentul romȃnesc, de a informa oamenii despre calitatea şi unicitatea produselor lucrate manual, de a susține producția si producătorii autohtoni, dar şi de a crea un mediu de dezvoltare creativă pentru copii si pentru cei dornici să participe la ateliere.
„Festivalul de Handmade Creative Buzz, te ajută să vezi cum poate arăta o comunitate unită, atunci când oamenii buni din ea, vin împreună și acționează pentru binele tuturor. Și de această dată vom susține o cauză socială locală – Asociația Sus Inima.
Creative Buzz este o experiență ce se simte din vârful degetelor, până în mijlocul pieptului plin de emoție! Haide, cumpără de la ai tăi sibieni, pentru ai tăi și tine”, concluzionează organizatorii.
Foto: Creative BUZZ
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: targ de pasti casa artelor , targ casa artelor , targ artizani sibiu , targ artizani casa artelor
Vizualizari: 4509
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Aci Duțu
Acum 6 ore
John S
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
Nustiu
Acum 8 ore
Leonard