Cine a trecut primăvara aceasta prin Parcul Sub Arini a constatat cu ușurință că zona dintre Stadion Municipal și Spitalul Militar este dominată de croncănitul ciorilor. Sunt zeci, poate sute de cuiburi, în ramurile înalte ale copacilor, iar pe alei și bănci apare multă mizerie în urma lor.
Mulți sibieni se arată deranjați atât de zgomotul constant, cât mai ales de murdăria creată de aceste păsări. Contactați de reporteruș Turnul Sfatului, oficialii Primăriei Sibiu explică faptul că ciorile respective sunt protejate prin lege, singurul lucru pe care îl pot face angajații primăriei fiind toaletarea copacilor.
”Legislația (OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice) interzice uciderea, capturarea sau distrugerea ouălor și a cuiburilor oricăror specii de păsări, inclusive cele migratoare. Prin urmare, singura soluție pentru reducerea numărului de păsări dăunătoare și diminuarea disconfortului creat de acestea este toaletarea periodică a arborilor, astfel încât să se descurajeze formarea cuiburilor. Toaletarea arborilor se efectuează primăvara și toamna, în perioada de repaus vegetativ, după un grafic stabilit. Spre exemplu, în perioada ianuarie - martie 2025 au fost toaletați un număr de aproape 900 de arbori, iar în toamna acestui an se va interveni în cazul altor câteva sute de arbori din Sibiu”, au informat reprezentanții Primăriei Sibiu.
În trecut municipalitatea sibiană a mai încercat să înlăture ciorile folosind diverse aparate cu ultrasunete, însă păsările nu au fost impresionate.
„De asemenea, o altă măsură implementată pentru alungarea acestor păsări, a fost montarea în parcurile Astra, Tineretului și Terezian a unor aparate cu ultrasunete, în scopul alungării ciorilor din aceste zone. S-a dovedit însă că această metodă are o eficiență scăzută, păsările obișnuindu-se cu sunetele”, au mai precizat reprezentanții primăriei.
La Sf. Gheorghe le mută
Într-un alt oraș din Transilvania, la Sfântu Gheorghe, Asociaţia de protecţie a păsărilor Rara Avis mută manual cuiburile ciorilor, unul câte unul, din zonele aglomerate către periferie. Totul în baza unui contract cu primăria locală. Cuiburile sunt transportate cu grijă, fără ca păsările să fie deranjate. Cele care conțin ouă sunt lăsate la locul lor până când puii cresc și pleacă.
„În februarie – martie avem voie să scoatem cuiburile, în acea perioadă le-am scos aproape pe toate, dar ciorile construiesc înapoi. Nu putem într-un an să rezolvăm o problemă care s-a extins în timp, fiindcă deja cuibăreau, din 2023, mai ales în zona Simeria. Și-au făcut cuiburi în Parcul central, la Muzeu și la Spitalul Județean, noi am scos acele cuiburi și se poate observa că după 2 ani nu mai cuibăresc acolo. Avem o reușită foarte mare pentru faptul că nu mai cuibăresc acolo. Avem un contract cu Primăria și, anul acesta, am lansat acest program și în zona Simeria. Sperăm că peste 2 ani nici acolo nu o să mai fie cuiburi de ciori, dar oamenii trebuie să aibă puțină răbdare”, a explicat preşedintele Rara Avis, Kelemen László, pentru site-ul weradio.ro.
La Sfântu Gheorghe ajung anual peste 40.000 de ciori, care iernează în oraș.
„Trebuie știut că sunt două tipuri de ciori de semănătură: sunt cele care vin spre sfârșitul verii – vin aproape 40.000 de ciori ca să ierneze la Sfântu Gheorghe – pe acestea încercăm să le alungăm până primăvara, dar pe lângă acestea, primăvara vin altele care cuibăresc aici, își cresc puii. Ciorile acestea pleacă după ce le cresc puii, adică prin luna mai – iunie, dar problema este că în jurul orașului, pe o rază de 30 de kilometri, cuibăresc foarte multe ciori de semănătură. În cazul lor, când cresc, puii vin în oraș, în Parcul central”, mai spune președintele Rara Avis pentru sursa citată.
Citește și:
VIDEO Castorii se apropie de centrul Sibiului. Unul a fost filmat în pârâul din parcul Sub Arini
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: parc subarini , ciori , foto , Sibiu , stiri sibiu
Vizualizari: 6760
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Bancul cu statuia : Statu ia tot !
Acum 8 ore
Baciul obsecvios
Acum 8 ore
Adrian
Acum 8 ore
Capatina Marius
Acum 9 ore
Sibian