Acele de vălitură de la Șelimbăr, ”bijuteria” săsească despre care legenda spune că i-a speriat pe turci

Muzeul ASTRA din Sibiu deține în colecțiile sale aproximativ 200.000 de obiecte cu valoare istorică, documentară și artistică deosebită și excepțională. Din motive obiective, care țin de lipsa spațiului, ori a finanțării insuficiente, ele ajung foarte rar să fie văzute de publicul larg. În urma unui parteneriat cu ziarul Turnul Sfatului, reporterul nostru a primit acces în depozitele muzeului, sub atenta supraveghere a specialiștilor în patrimoniu. Astfel vă putem prezenta unele dintre cele mai interesante obiecte re-descoperite.

În articolul de astăzi vă prezentăm ”Acele de vălitură” de la Șelimbăr, unele dintre cele mai frumoase bijuterii săsești din lumea satului. Aceste podoabe provin din Șelimbărul secolului al XIX-lea și erau purtate numai la biserică, în momente deosebite. ”Acele de vălitură” de la Șelimbăr au intrat în patrimoniul Muzeului ASTRA la scurt timp după Revoluția din 1989.

Vălitura învelește

În primul rând trebuie spus că ”vălitură” înseamnă întregul ansamblu de podoabe care se așază sau învelesc capul unei femei. ”Acele” de la ”vălitură” sunt, de fapt, un fel de agrafe foarte frumos ornate, realizate special pentru a ține la un loc toate accesoriile vestimentare și ornamentale de pe cap. În trecut procesul de împodobire sau îmbrobodire a acestora se numea în limba germană Bockelung, iar acele purtau denumirea de Bockelnadel.

Acele de vălitură specifice mediului rural erau realizate din alamă, împodobite cu pietre din sticlă fațetate și ornamente din email. Cel mai probabil ele au fost comandate la un meșter bijutier din Sibiu. Podoabele costumului orășenesc erau realizate din aur cu sau argint, garnisite cu și pietre prețioase.

Împodobirea capului unei săsoaice, înainte de a merge la biserică. Șura Mică, județul Sibiu.

Prima jumătate a secolului al XX-lea. Arhiva de imagine a Muzeului ASTRA

Legenda eroinei care a învins turcii cu un ac

Așa cum se întâmplă adesea în lumea satului, multe obiectele aparent banale capătă o însemnătate aparte, în spatele ritualului de purtare născându-se adevărate mituri. O astfel de legendă despre acele de vălitură am aflat de la Camelia Ștefan, muzeograf în cadrul Muzeului ASTRA.

Se spune că în vremuri tulburi, când hoardele otomane au năvălit asupra Țării Bârsei, locuitorii satului Sânpetru s-au refugiat între zidurile bisericii fortificate, hotărâți să reziste cu orice preț. Însă, pe măsură ce timpul trecea, muniția se împuțina, iar turcii, simțind momentul victoriei, s-au apropiat cu scări pentru a escalada zidurile și a lansa atacul final. În acel moment de disperare, o femeie săsoaică a găsit o soluție ingenioasă. A scos din părul său acul de vălitură, un accesoriu metalic de argint, folosit pentru fixarea voalului, și l-a încărcat într-o pușcă flintă. Țintind cu precizie, a tras direct în pașa care, fumând liniștit, privea asediul cu siguranța unui învingător. Glonțul improvizat și-a atins ținta, iar liderul turc s-a prăbușit fără viață. Speriați de moartea subită a conducătorului lor, turcii au interpretat întâmplarea ca pe un semn divin și au fugit în grabă, lăsând satul neatins. Astfel, datorită curajului și istețimii unei femei, întreaga comunitate a fost salvată.

Această poveste rămâne una dintre cele mai fascinante legende ale sașilor transilvăneni, amintindu-ne că uneori cele mai simple obiecte pot deveni arme puternice în mâinile celor hotărâți.

Ritualul purtării

Specialiștii Muzeului ASTRA spun că purtarea văliturii urma un ritual bine stabilit în satele săsești:

Mai întâi se strângea părul la spate, peste care se așeza o căiță albă croșetată. Deasupra, se atașa pe fiecare parte câte un suport în care se înfigeau acele de vălitură.

Panglicile și voalul – O panglică lungă de mătase brodată era înfășurată în jurul capului, iar două panglici mai scurte, colorate, se prindeau în față, coborând peste piept. Voalul, o țesătură fină de aproximativ doi metri lungime, era aranjat cu grijă, lăsând descoperite trăsăturile feței.

Fixarea finală a acelor de vălitură, se introduceau în prin voal și suport, formând o adevărată diademă în funcție de numărul acestora.

”Piesele realizate din metale preţioase erau destinate în general populaţiei orăşeneşti, iar cele din alamă, piatră de sticlă şi rareori argint, erau des întâlnite în zonele rurale.  De obicei se foloseau două perechi de ace mari şi o pereche de ace mici.  Astăzi, aceste podoabe rafinate sunt păstrate în colecții muzeale, dar legenda lor continuă să fascineze și să inspire. De la un simplu accesoriu la o armă salvatoare, acul de vălitură rămâne un simbol al eleganței”, concluzionează muzeograful Camelia Ștefan, expert port – textile săsești în cadrul Muzeului ASTRA.

Acele de vălitură descrise mai sus se află în depozitul Muzeului ASTRA din Sibiu și a fust expuse ultima oară în urmă cu aproape trei ani, în cadrul unei expoziții organizată la Satu Mare. În colecția Muzeului ASTRA se găsesc 88 de ace de vălitură de diverse mărimi, provenind atât din zona Sibiului, cât și din Alba și Țara Bârsei.

Descriere tehnică:

Lucrat în: Atelier urban de argintar transilvănean

Datare: Sfârşitul secolului al XIX-le

Comună: ŞELIMBĂR Judeţ: SIBIU      

Material / tehnică (text): alamă bătută la rece în matriţă, piatră de sticlă roşie şlefuită în faţete; sfere şi cilindri metalici, email pictat, rozetă; ţintuit, sudat

Dimensiuni:Ace mari: L:10 cm ; LA: 3 cm;  lungime ac:6 cm; L: rozetă: 4 cm

Ace mici: L:4 cm ; LA: rozetă: 1 cm

Piesa a intrat în anul 1990 în colecția Muzeului ASTRA

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815