La două săptămâni după finalizarea dezbaterilor publice organizate la Câineni și Boița privind construcția a două noi hidrocentrale pe Valea Oltului, presa centrală scrie că la nivel de CSAT se pregătește declararea acestora – împreună cu alte nouă mari proiecte similare din țară - ”proiecte de securitate națională”. Scopul îl reprezintă urgentarea lucrărilor și arderea unor etape procedurale.
În acest sens a fost deja elaborat un proiect de lege.
“În esență, schimbarea principală constă în recunoașterea formală a acestor investiții ca „proiecte de securitate națională” și asigurarea, pe această bază, a unor proceduri accelerate și derogatorii față de regimul obișnuit. Proiectul de lege stabilește mecanisme clare de ”selecție și declarare a obiectivelor hidroenergetice strategice” care vor fi identificate și declarate ca atare prin hotărâre a Guvernului, cu avizul conform al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în concordanță cu criteriile de importanță pentru securitatea energetică (capacitate instalată semnificativă, rol în stabilitatea SEN, contribuție la atingerea țintelor naționale de energie regenerabilă etc.). Acest pas va conferi proiectelor desemnate un statut special, ce atrage după sine aplicarea setului de măsuri facilitatoare prevăzute de lege”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de lege, citată de Economica.net.
Sursa citată mai precizează că dacă CSAT va decide că proiectele hidroenergetice sunt de “securitate națională”, construcția de hidrocentrale, inclusiv terminarea celor începute deja, ar urma să se deruleze accelerat, beneficiind de mai multe înlesniri:
– Derogări în regimul terenurilor și al mediului. Scoaterea definitivă a terenurilor din Fondul Forestier Național necesare construirii hidrocentralelor se va realiza de drept, direct prin efectul legii, odată cu declararea proiectului ca fiind de securitate națională, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii obișnuite îndelungate de aprobare prin hotărâre de guvern.
-Accelerarea și simplificarea procedurilor de expropriere. Coridorul de expropriere al obiectivului va fi stabilit imediat după aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției, iar autoritățile publice locale vor avea obligația explicită ca, în termen scurt, să întocmească documentațiile cadastrale parcelare pentru toate imobilele afectate și să le predea expropriatorului.
-Proceduri accelerate de avizare și autorizare. Autoritățile avizatoare (mediu, ape, gospodărirea apelor, autoritățile locale etc.) vor fi obligate să prioritizeze și să soluționeze cererile referitoare la aceste proiecte într-un termen scurt (explicit stabilit de lege, de exemplu 15 zile pentru avize simple, 30 de zile pentru acordul de mediu în procedură accelerată, dacă documentația este completă).
Mai multe detalii despre urgentarea celor două hidrocentrale puteți citi pe Economica.net.
Imagine de la dezbaterea publică organizată luna aceasta la Câineni
Cum a decurs dezbaterea privind noua hidrocentrală de la Câineni puteți vedea aici: Dezbatere la Câineni: Un avocat, reprezentant al unui ONG de mediu, a cerut oprirea proiectului hidrocentralei. Localnicii au sărit să-i taie microfonul
Imagine de la dezbaterea publică organizată luna aceasta la Câineni
Cum a decurs dezbaterea privind noua hidrocentrală de la Boița puteți vedea aici: Dezbatere la Boița pentru noua hidrocentrală: Pentru 14 MW merită să distrugeți ultima bucată de Olt sălbatic? Turnul Spart, castrul roman și terenurile localnicilor, în discuție
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 6093
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Sparrow
Acum 3 ore
Adina
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Mic
Acum 4 ore
Gigi