Miercuri, 30 aprilie, Asociația Internațională AIESEC, considerată cea mai mare organizație globala de tineri, în parteneriat cu Groupama, a organizat la Sibiu un eveniment educațional global de amploare, parte a inițiativei „World’s Largest Lesson”.
Aceasta este o acțiune desfășurată în peste 100 de țări și 11 orașe din România, având scopul de a promova educația pentru dezvoltare durabilă și de a sensibiliza tinerii asupra problemelor globale. În acest an, lecția a fost centrată pe Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 3 (SDG 3) al ONU, care vizează promovarea sănătății și bunăstării pentru toți, în toate etapele vieții.
Evenimentul din Sibiu a inclus sesiuni interactive, susținute de voluntarii AIESEC, în cinci instituții de învățământ din oraș, care au avut ca scop aprofundarea cunoștințelor tinerilor despre importanța sănătății publice, prevenirea bolilor și accesul la îngrijire medicală de calitate. Instituțiile implicate în acest eveniment au fost Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum”, Colegiul Național „Octavian Goga”, Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale”, Școala Gimnazială Nr. 18 și Școala Andreiană.
În cadrul acestor sesiuni, elevii au avut ocazia să învețe despre cum pot contribui la promovarea unui stil de viață sănătos și despre importanța educației în domeniul sănătății. Voluntarii AIESEC au facilitat discuții și activități care au stimulat gândirea critică și i-au încurajat pe tineri să devină mai conștienți de rolul lor în îmbunătățirea bunăstării globale.
„World’s Largest Lesson” este parte dintr-o campanie educațională globală care susține Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDG) ale ONU.
„Colaborarea dintre AIESEC și Groupama pentru promovarea SDG 3 reflectă angajamentul ambelor organizații față de construirea unei lumi mai sănătoase și mai echitabile. Lecțiile de astăzi au subliniat importanța unei sănătăți bune și a accesului la îngrijire, precum și prevenirea bolilor prin educație și conștientizare”, transmit organizatorii.
Acest eveniment face parte dintr-o serie de inițiative menite să educe tinerii și să le ofere instrumentele necesare pentru a deveni agenți ai schimbării în domeniul sănătății globale.
Sursa foto: Asociația Internațională AIESEC
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1509
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Q
Acum 6 ore
Newman
Acum 7 ore
Ron
Acum 8 ore
Eu
Acum 8 ore
Emil