Sâmbătă,
04.10.2025
Innorat
Acum
10°C

Nu a văzut casa când a dat cu spatele. Bărbat din Sadu reținut de Poliție după ce s-a urcat beat la volan

Nu a văzut casa când a dat cu spatele. Bărbat din Sadu reținut de Poliție după ce s-a urcat beat la volan

Un bărbat din comuna Sadu a fost reținut de Poliție după ce zilele trecute s-a urcat băut la volan și a lovit o casă cu mașina.

Evenimentul a avut loc în data de 21 mai. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au reținut un bărbat de 39 de ani, din Sadu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

”La data 21 mai, în jurul orei 21:00, în orașul Cisnădie, bărbatul a condus un autoturism pe strada Stejarului, a efectuat manevra de mers cu spatele și a intrat în coliziune cu un imobil, evenimentul soldându-se doar cu pagube materiale”, informează Poliția Sibiu.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în baza rezultatelor analizelor efectuate în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1635

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus