Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Turul 2 înapoi! Dar nu ăla

Alin Bratu
12
psd-primari-98-7pzb

Călin Georgescu era acum familiarizat deja bine de tot cu toate cotloanele Cotroceniului, dacă alegerea președintelui se făcea într-un singur tur, la fel cum se întâmplă de ceva timp în cazul primarilor și a președinților consiliilor județene.

Publicitate
Publicitate

Sau George Simion, dacă primele alegeri prezidențiale ar fi fost anulate din fașă. Și nu oricum, ambii ar fi susținut că au legitimitate politică dată prin vot.

Georgescu a fost votat de 2,12 milioane de români. George Simion a avut în 4 mai un scor aproape dublu: 3,8 milioane de voturi.

Actualul președinte, Nicușor Dan, a avut în primul tur al alegerilor prezidențiale 1,9 milioane.

Pe acest principiu, Astrid Fodor și Daniela Cîmpean, ca să vorbesc de lucruri concrete, sunt la fel de legitime în funcție precum ar fi fost Georgescu ori Simion. Doar că în cazul lor a ieșit la votul decisiv Nicușor Dan. Mai bine pentru România sau mai rău?

Ar fi fost mai bine pentru Sibiu, de exemplu, dacă am fi avut două tururi la locale?

Daniela Cîmpean ar fi avut, în aceste condiții, o finală cu social-democratul Bogdan Trif. Ea a câștigat alegerile pentru președinția CJ Sibiu cu 34,37%, iar candidatul PSD a avut 21,79%.

E posibil ca Daniela Cîmpean să fi câștigat mandatul chiar și într-un eventual tur doi, e posibil să fi fost în continuare o variantă mai bună decât Trif, nu mă pronunț, însă ea ar fi fost datoare mai multor cetățeni pentru asta, dacă ar fi câștigat. Nu doar fidelilor liberali, unui grupuscul politic.

Și cu siguranță că o declarație de genul ”din fericire, votul vostru nu contează”, așa cum ea a spus unui consilier USR în plină ședință de consiliu, ar fi fost în aceste condiții imposibilă. Pentru că ar fi fost acolo, în funcție, și datorită votului lor, al susținătorilor USR, iar asta ar fi cântărit enorm în multe din acțiunile sau non-acțiunile sale.

Astrid Cora Fodor a câștigat alegerile cu 39,86%, iar pe locul doi s-a clasat 19,31% Lucian Găvozdea. Ar fi câștigat oare candidatul FDGR într-un eventual tur doi? Nu știm, dar acum avem un primar limitat de 22.373 de voturi. Un fel de Simion, și el câștigător al primului tur prezidențial cu peste 40%.

Publicitate

Sunt convins că o știre care spune că s-a dublat bugetul lucrărilor de reabilitare a sediului Consiliului Județean ar fi beneficiat de mai multă atenție dacă raportarea la populație ar fi fost alta. Și acesta e doar un exemplu.

Valoarea proiectului se ridică din pix de la 10 milioane de lei, la 23,8 milioane de lei. Fără nicio explicație suplimentară. Cui să-i explici, ce?

Să spun altfel: câți dintre voi vă puteți dubla bugetul pentru renovarea apartamentului, din pix? Sau pentru ridicarea unei case? Ți-ai propus să o ridici cu 100 de mii de euro și îți dai seama că ai nevoie de 200 de mii. Atunci iei un pix, iei o hârtie, scrii că s-au scumpit toate și vin banii de undeva. Fără să mai explici nimănui, nimic. Pentru că tu ai legitimitate prin vot. Iar prin octombrie, când rămâi iar fără bani de salarii, te plângi de guvern.

Cred că una din cele mai importante reforme ale țării trebuie să plece de aici. Ideea de a avea administratori locali cu o legitimitate fragilă poate da în timp naștere la astfel de exemple: indiferență, neasumare, lene, lipsă de inițiativă, toate acoperite de ”oamenii m-au votat”. Câți? Ai cui?

Dincolo de calculele politice și de interesele de moment, este esențial să se analizeze beneficiile pe termen lung ale acestui sistem, în raport cu necesitățile unei guvernări locale democratice, eficiente și reprezentative. Nu asta ne dorim? Nu asta trâmbițăm de 35 de ani?

În primul rând, așa cum am spus, am avea legitimitate sporită. Un primar sau președinte de consiliu județean ales cu majoritate absolută, peste 50% din voturile exprimate, are o legitimitate democratică mult mai solidă decât unul ales cu o majoritate relativă.

În absența unui tur doi, un candidat poate câștiga funcția cu un procent mic de voturi, reprezentând doar o minoritate a electoratului.

Sistemul în două tururi obligă candidații să caute sprijin și dincolo de baza lor electorală inițială. Înainte de turul doi, candidații sunt motivați să negocieze, să facă compromisuri și să își adapteze platformele electorale pentru a atrage votanți de la alte partide. Asta duce la o guvernare mai incluzivă și mai responsabilă, care ia în considerare diversele perspective și nevoi ale comunității.

În plus, în sistemul cu un singur tur, o fragmentare a voturilor între mai mulți candidați cu idei similare poate duce la alegerea unui candidat cu o agendă radicală sau extremistă, care nu ar avea șanse într-un sistem cu două tururi.

Prin forțarea unei alegeri între doi candidați finaliști, sistemul în două tururi încurajează alegătorii să se concentreze asupra celor mai bune opțiuni realiste și să voteze strategic pentru a preveni alegerea unei persoane indezirabile.

Cum credeți că va arăta scena politică, inclusiv cea locală, la alegerile din 2028? Câți simioni și georgiști vor apărea în Sibiu și în localitățile din județ?

Nu în ultimul rând, un primar sau un președinte de consiliu județean ales cu majoritate absolută se simte mai responsabil față de toți cetățenii, nu doar față de electoratul său de bază. Știind că a fost ales cu sprijinul unei largi majorități, este mai dispus să ia decizii dificile, dar necesare, și să implementeze politici care să beneficieze întreaga comunitate, chiar dacă acestea nu sunt populare în rândul tuturor. Și să-i fie rușine de un oraș întreg, nu doar de colegii de partid.

S-a ajuns la alegerile dintr-un tur în cazul primarilor dintr-un interes politic. Marile partide, PSD și PNL au vrut să-și protejeze aleșii în fața unei posibile amenințări USR, la acel moment. Au invocat economia. Încă un tur de alegeri ar fi sărăcit țara. Alegerile ar fi făcut-o, nu oamenii aleși.

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

12 răspunsuri

  1. Avatar Barosanu
    Barosanu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    9
    19
  2. Avatar Claudiu
    Claudiu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    4
    12
  3. Avatar Claudiu
    Claudiu

    Cum poți avea vreodată majoritatea absolut in tara in care in mod constant și tradițional doar 40-50% dintre cei cu drept de vot își și exprima opțiunea in cabina de vot ?

    5
    7
    1. Avatar Pol-Pot
      Pol-Pot

      Procentul real e mult mai mare. Pe listele electorale sunt multe persoane decedate. Practic numărul votanților de pe liste e umflat artificial.

      11
      8
  4. Avatar Pol-Pot
    Pol-Pot

    Soluția e simplă- strângere semnături pentru organizare referendum în vederea demiterii. Cum situația economica e intr-o degradare accelerata și binomul PNL-PSD va fi în nucleul puterii, semnăturile nu vor fi greu de strâns. Dacă la locale au fost mai multe voturi împotriva celor două baronese, la referendum nu va fi altfel.

    11
    12
    1. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      7
      28
  5. Avatar Emil
    Emil

    Nicusor Dan e doar o chestiune de gust, nu de aluat.

    4
    5
    1. Avatar Emila Elzoroaba
      Emila Elzoroaba

      Tu ești doar o chestiune încarcerată

      4
      3
    2. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu

      bratule, tu și cei care te plătesc ați pierdut pe linie, toate alegerile, nu te mai smiorcăi ca o muiere slabă

      5
      5
  6. Avatar HBomb
    HBomb

    Corect, algerile locale trebuie să revină la formula în două tururi de scrutin. Doar în acest mod se poate coagula o majoritate corectă pentru conducerea localităților.

    18
    3
  7. Avatar Rosu
    Rosu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    3
    8
  8. Avatar X
    X

    Alegerea primarului intr-un singur tur s-a facut la presiunea UDMR, daca ati uitat. Sunt localitati in care, daca nu erau alegeri intr-un singur tur, ar fi iesit un primar roman, ceea ce nu le-ar fi convenit deloc celor de la UDMR.

    8
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate