Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
20°C

Avertizare imediată: cod portocaliu de ploi și grindină în Săliște și Râu Sadului. A fost emis mesaj RO-alert

Avertizare imediată: cod portocaliu de ploi și grindină în Săliște și Râu Sadului. A fost emis mesaj RO-alert

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu valabilă joi, 5 iunie, în intervalul orar 14:45 - 16:00 în localitățile Săliște și Râu Sadului.

Se preconizează că vor fi ploi însemnate cantitativ, descărcări electrice intensificări ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25-40 l/mp.
 
Pentru locuitorii din zonele menționate s-a emis RO- alert.

Pentru optimizarea acțiunilor de răspuns la posibilele situații de urgență care ar putea apărea în contextul fenomenelor meteorologice prognozate au fost înștiințate Comitetele Locale pentru Situații de Urgență în vederea activării Centrelor de Permanență. 

Recomandări ISU:

„Recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. 

În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.

Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.

Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.

Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ”, transmit pompierii sibieni. 

Foto: Deposithphotos.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus