Consilierul local Adrian Bibu spune că a primit sesizări de la sibieni nemulțumiți despre faptul că iarba nu este cosită prin tot orașul, dar și despre faptul că acolo unde au fost executate astfel de servicii, iarba tunsă nu a fost strânsă. Și „miroase urât”.
Discuțiile s-au purtat în ședința de joi a Consiliului local Sibiu, fiind deschise de Adrian Bibu, consilier local din partea PNL. „Am primit zilele trecute câteva mailuri, o parte îmi semnalau că iarba este netunsă în oraș, am vrut să transmit mesajul cetățenilor și poate colegii verifică dacă este așa. În alt mail am primit o sesizare că iarba după ce este tunsă este lăsată la fața locului și dacă nu este strânsă mucegăiește și miroase urât. Asta am văzut și eu”, a intervenit Bibu la finalul ședinței.
Din partea USR, consilierul local Adrian Ghișe a arătat că a luat și el legătura cu responsabilii de spații verzi și parcuri. „Am avut și noi semnale de la cetățeni, am transmis serviciului parcuri fotografii din zona Cedonia, ne-au spus că din cauza condițiilor meteorologice a fost mutată perioada de cosire pentru a doua oară în perioada 19 – 28 iunie. Deci din cauza precipitațiilor, cositul a fost mai încet. S-a intervenit punctual pe zona respectivă, deci colegii de la parcuri își fac treaba”, a apreciat Ghișe.
Primarul Astrid Fodor a arătat că procedura pentru atribuirea contractului de cosire a ierbii a fost contestată, a fost nevoie de semnarea unui contract în regim de urgență, „care nu este același lucru”. „În ceea ce privește materialul cosit, acesta nu se lasă din neglijență, ci de motive de ecologie, este un îngrășământ. Și nouă ni s-a părut că nu arată bine, dar pentru că vrem să ne adaptăm, acesta este trenul, să lași iarba acolo, pentru că este un îngrășământ natural”, a spus Astrid Fodor.
„Eu am întrebat. Dacă există o astfel de tendință eco, probabil asta e tendința, o să mă mai documentez”, a încheiat Adrian Bibu discuția despre iarba cosită și care, pe căldurile din ultimele zile, s-a uscat fără să mucegăiască.
După ședință, Adrian Bibu a revenit pe pagina sa de Facebook asupra subiectului. „În orașe precum Seattle, New York sau Denver se practică grasscycling: iarba tăiată este mărunțită și răspândită corect, pentru a hrăni solul, fără să producă mucegai. Însă, în România, nu există dovezi clare că acest sistem este aplicat oficial sau că ar fi reglementat prin norme tehnice. Prin urmare, afirmația că este o abordare «verde» trebuie susținută de: protocol clar: reguli privind frecvența tunderii, condițiile meteo și echipamentele folosite; transparență: informarea cetățenilor despre modul de lucru și beneficiile reale ale metodei; monitorizare: evaluare vizuală constantă – fără acumulări de resturi, mucegai sau mirosuri neplăcute”, a scris Adrian Bibu pe pagina lui de Facebook.
El a făcut și câteva propuneri, prin care Primăria să explice beneficiile acestor tehnici, să identifice anumite zone în care să practice astfel de metode și să implementeze un program pilot în acest sens.
Turnul Sfatului a relatat despre situația creată în jurul contractului de cosire a ierbii. Un contract pentru care bugetul alocat este de mai bine de 2,5 milioane de lei, la care se adaugă TVA.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5945
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Laur
Acum 1 oră
Adrian
Acum 2 ore
Cornel Sibianul
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
Max