Cum e văzută de la Sibiu diagnoza sistemului universitar, pusă de ministrul Educației. Rectorul ULBS, Sorin Radu: „Noi nu am stabilit niște repere. Șocul revenirii ideilor extremiste a trezit din nou interesul pentru științele umaniste”

La sfârșitul primului său mandat de ministru al Educației și Cercetării, Daniel David a prezentat un Raport de diagnostic al educației și cercetării din România, pe care l-a numit „QX”. În raport sunt enumerate problemele și provocările învățământului superior din România, dar și cauzele acestora, precum și sunt enumerate câteva reforme. I-am solicitat rectorului Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), Sorin Radu, un interviu pentru a afla cum se văd de la Sibiu problemele identificate și reformele propuse.

Raportul ministrului Educației poate fi găsit aici:

Ce părere aveți despre raport? Cum l-ați văzut?

Este un raport care fotografiază o situație existentă la un anumit moment. Încearcă să radiografieze principalele probleme cu care se confruntă învățământul preuniversitar și universitar.

Pe de o parte, sunt entuziasmat de faptul că domnul ministru a reușit într-un timp scurt să observe toate problemele, sechelele sistemului universitar, ca să ne referim strict la acestea. Pe de altă parte, sunt și reținut, pentru că dincolo de acest raport trebuie să așteptăm planul de măsuri, să vedem concret ce-și propune domnul ministru în perioada imediat următoare. Altfel, rămâne un simplu raport. Adică a comenta acum raportul înseamnă într-un fel a vorbi despre probleme pe care cu toții le cunoaștem.

Este important cu ce soluții va veni domnul ministru. Cunoscându-l și știind bine că are experiență managerială, dar și un profil foarte bine definit de cercetător, cumva sunt încrezător că planul de măsuri va fi unul realist.

În același timp, având ani buni în administrație, pot spune că au mai fost momente în care s-au făcut radiografii și n-au fost urmate de un plan de măsuri adaptat realității. E un complex de factori aici. Vom vedea dacă planul va fi realist, dacă va avea susținere, dacă Parlamentul va susține un plan de măsuri foarte consistent. Eu personal îmi doresc să reușească și să fim partea acestui proces.

În continuare o să citez câteva afirmații din raport, pe care o să vă rog să le comentați. Resursa umană formată în cadrul învățământului superior nu se ridică la nivelul potențialului țării. Cum calificați afirmația, dar și resursa umană pregătită la ULBS?

Eu pot să mă refer la pregătirea resursei umane la ULBS, pentru că n-aș vrea să comentez opiniile unui coleg, în cazul acesta ale domnului ministru, pentru că sunt o părere personală.

România are un potențial enorm și este evident că putem face mai mult în ceea ce privește pregătirea resursei umane și tinerii ar trebui să conștientizeze și mai mult oportunitățile pe care le au aici. Dar semnalele pe care le avem noi legat de modul în care este pregătită resursa umană țin de modul în care absolvenții noștri se integrează în activitățile de după terminarea facultății - fie că vorbim aici de angajatorii din zona privată, fie că vorbim de instituțiile statului, fie că vorbim de diferite asociații, fundații, ONG-uri care angajează absolvenții noștri.

Sigur că, per total , problema cea mai acută este aceea că noi nu avem acum un instrument cu care să realizăm analize de moment ale gradului de angajabilitate. În fond, singurul element care ne arată în ce măsură resursa umană pregătită într-o universitate este angajată și lucrează într-un anumit domeniu ține de datele statistice pe care ar trebui să le colectăm. Din păcate, în acest moment statul român nu reușește să ofere această imagine generală asupra trasabilității. Astfel, cu instrumentele pe care universitatea le dezvoltă la nivel local, încearcă să analizeze modul în care absolvenții noștri se integrează în câmpul muncii. Și semnalele sunt pozitive. 

Ca de obicei, avem resursă umană foarte pregătită și care își găsește loc de muncă încă din timpul facultății, dovadă numărul foarte mare de absolvenți care lucrează pe platforma industrială sau în diferite instituții publice. Și avem o altă parte de absolvenți care își găsesc mai greu un loc de muncă sau nu-și găsesc în domeniul pentru care s-au pregătit.

Chiar și aici e o dezbatere și o polemică - vizavi de specializarea pe care o termini și locul de muncă pe care îl alegi. Nu cădem de acord toți că, terminând o specializare, e musai să lucrezi în acel domeniu. Pentru că, în fond, universitatea îți oferă, în anii de pregătire, competențe, aptitudini și acestea îți dau șansa să te integrezi în joburi diferite fără a urma neapărat specializarea respectivă.

Cred că vorbim cu prea mare lejeritate despre modul în care absolvenții noștri se integrează în câmpul muncii după terminarea facultății, pentru că, repet, nu avem un instrument centralizat la nivelul țării după model englezesc, dacă e să dăm un exemplu, în care să vedem traiectoriile absolvenților noștri în timp. Feedback-ul pe care îl culegem este empiric, ne bazăm pe modul în care partenerii noștri vorbesc despre absolvenții noștri.

Ideea că avem prea mulți studenți și absolvenți de studii superioare (inclusiv de doctorat) este un mit. Sunteți de acord?

Nu cred că e un mit. Este un fake news venit din partea unor cetățeni, care habar n-au despre ce vorbesc. Toate datele statistice, inclusiv ultimele date pe care domnul ministru David le-a invocat, arată că suntem cu mult în urma Europei. Un raport Eurostat din 2024 arăta că România are cei mai puțini absolvenți de studii superioare din Uniunea Europeană, doar 23% dintre tinerii cu vârsta între 25-34 de ani urmează o formă de învățământ superior, față de 43% din populația din Uniunea Europeană. Nivelul de analfabetism funcțional, despre care se vorbește atât de mult, dovedește încă o dată că școala nu reușește să atragă în continuare un număr mare de tineri.

Deci, avem nevoie de absolvenți de studii superioare de licență, avem nevoie de absolvenți care să urmeze masteratul, care să urmeze doctoratul. Ideea că aceste studii costă și că devine o greutate pentru stat este o inepție. Da, statul are obligația să asigure resursele necesare educației.

„ULBS ȘI-A ALES CA MISIUNE «EDUCAȚIE ȘI CERCETARE AVANSATĂ»”.

Cunoașterea științifică generată de universitățile românești nu este una suficient de competitivă prin raportare la masa sistemului de învățământ superior. Cum ați descrie nivelul cunoașterii științifice la ULBS și, poate mai important, unde vedeți o necesitate mai mare de implicare/aprofundare?

Aș începe cu ultima parte: unde văd o nevoie mai mare. Cred că una din problemele sistemului nostru de învățământ superior ține de transferul cercetării din zona teoretică înspre partea de implementare, de aplicabilitate, adică zona de inovare. Aici cred că este problema cel mai greu de soluționat. S-au făcut pași în acest sens, însă nu în ritmul pe care unii dintre noi ni-l dorim.

Este iarăși o temă destul de vag definită. Aș putea răspunde prin faptul că, la solicitarea ministerului, Senatul Universității a adoptat în ședința din 26 iunie noua Cartă a Universității, care definește în mod clar misiunea pe care universitatea noastră și-o asumă. Mai concret, universitatea și-a  definit, ca misiune, în baza istoricului ei, „educație și cercetare avansată”. (În raportul ministrului, prima reformă propusă este „Regândirea arhitecturii învățământului superior prin diferențierea misiunii universităților în trei categorii: (1) educație; (2) educație și cercetare și (3) educație și cercetare avansată” - n.n.)

Motivația unei asemenea alegeri ține de faptul că noi credem cu tărie că cercetarea reprezintă nu doar baza cunoașterii, ci reprezintă singura cale de a oferi un act educațional, o educație performantă și ancorată în realitățile economice, sociale, culturale ale României și ale lumii de astăzi. Drept urmare, faptul că ne-am ales o asemenea misiune, de educație și cercetare anvasată, nu înseamnă doar că universitatea noastră a demonstrat că are capacitatea să câștige proiecte cu valoare internațională, să implementeze asemenea proiecte, ci are sensul că cercetarea avansată reprezintă - repet - singura cale de realizare a unui act educațional de valoare și a unui proces de inovare consistent.

„ȘOCUL REVENIRII EXTREMEI DREPTE A TREZIT DIN NOU INTERESUL PENTRU ȘTIINȚELE UMANISTE”

De ce spuneți că e dificil transferul cercetării din zona teoretică înspre partea de implementare, înspre zona de inovare?

E foarte dificil, pentru că noi, la nivel de țară, nu am stabilit niște repere: ce înseamnă transferul cunoașterii în zona socială, în zona științelor umaniste? Adică există un discurs, care a fost încurajat în ultima perioadă, că științele umaniste sunt doar consumatoare de resurse și că nu produc ceva consistent. E un discurs prăfuit.

Modul în care România s-a schimbat în ultimele luni, șocul revenirii extremei drepte și a modului în care idei și comportamente extremiste au apărut la suprafață, au trezit din nou interesul pentru științele umaniste și mulți au constatat că este o nevoie tot mai consistentă de a pregăti elevii, studenții și din perspectiva civică. Și aici rolul științelor umaniste este unul esențial.

Drept urmare, noi nu am stabilit niște repere cum se face acest transfer de la cunoașterea de tip umanist spre utilizarea acestor informații în zona socială. 

POLITIZAREA UNIVERSITĂȚILOR

Ce părere aveți despre cauzele identificate de raport care duc la cele două probleme despre care am vorbit - fragmentarea universităților, misiuni neclare, organizare internă rigidă, aspecte de etică inconsistente, structuri prea închise, lipsa unei culturi a inovației instituționale și fragmentarea competențelor instituțiilor în formarea pe tot parcursul vieții? Credeți că au fost identificate corect de ministru? Ați mai adăuga la această listă alte cauze?

Și vreau să vă mai întreb care dintre aceste cauze stau la baza provocărilor în cadrul ULBS?

Da, aș mai adăuga: politizarea universităților. Pentru că această fragmentare a fost generată de implicarea politicului încă din anii '90.

Sunt total de acord că acești factori reprezintă, sintetic vorbind, boala sistemului universitar românesc și că dacă vrem s-o vindecăm trebuie tratată fiecare problemă în parte.

Este nevoie de comasarea sau concentrarea universităților, dar este nevoie să lămurim acest aspect. Ce înseamnă acest lucru? Deocamdată, nu putem discuta până nu vedem planul de măsuri pe care domnul ministru îl va propune: Ce presupune în mod concret comasarea universităților? Ce presupune debirocratizarea universităților și procesul de deschidere spre societate? Atâta timp cât universitatea beneficiază de autonomie, până acum nici legea și nici vreun ministru nu a oprit ca o universitate să se schimbe, să se transforme, să se debirocratizeze, să creeze fluxuri administrative mai simple. Sigur că pot da exemplul universității noastre, pentru că aparatul birocratic, ca să-l numesc cu un cuvânt care e totuși nepotrivit, adică structurile administrative ale universității noastre sunt subdezvoltate în comparație cu ale altor universități.

Noi am redus un număr foarte mare de posturi. Am aplicat măsuri constante, nu doar cele generate de ordonanța din 2023, cunoscută ca legea austerității. Noi am avut mereu o politică foarte atentă la numărul celor care lucrează în sistemul birocratic. Apreciez, cu subiectivitatea la care mă obligă poziția pe care o ocup, că în acest moment structurile administrative sunt deschise în fața nevoilor angajaților noștri, a colegilor noștri, că nu mai există nuclee în care colaborarea cu cadrele didactice să fie greoaie. Fără a idealiza aceste servicii, consider că s-au făcut pași importanți atât în sensul transparenței acestor servicii, cât și în sensul de a schimba mentalitatea și de a consolida ideea că administrația universității, Direcția Generală Administrativă, este aici pentru a ajuta cadrele didactice și studenții și nu invers.

„CE VREȚI SĂ FACEM? SĂ INTRĂM ÎN RANKINGURILE INTERNAȚIONALE? SĂ PREGĂTIM RESURSA UMANĂ ÎNTR-UN ANUMIT FEL? NU AVEM O PREDICTIBILITATE”

Sunteți în al doilea mandat de rector. Care ar fi o cauză care provoacă cele mai mari probleme la ULBS?

În România e foarte greu să-ți asumi un proiect de investiții, chiar dacă ai un contract și cofinanțare asigurată. Din motive extrem de complexe, generate de modul în care funcționează țara asta, totul e foarte greu. Am exemplul investițiilor pe care le-am finalizat - Ferma didactică de la Rusciori, sediul Departementului de artă teatrală de pe Banatului, căminele studențești, acum sediul Facultății de Științe: toate se derulează extrem de greu pentru că e un proces birocratic extrem-extrem de complex.

Și chiar dacă uneori suntem ajutați de oameni profesioniști din diferite servicii administrative locale, dificultatea rămâne.

Dacă vorbim de zona cercetării: proiectele pe care le derulăm nu au asigurate resursele financiare într-un flux constant și asta obligă universitatea să acopere acel deficit din resurse proprii, ceea ce creează alte probleme.

Dificultatea de a avea o predictibilitate - nu doar în domeniul bugetar. Este aproape imposibil să creezi un plan de investiții pe mai mulți ani, pentru că chiar și la acele proiecte unde ai semnat contractele de multe ori stai cu emoție să vezi dacă se vor finanța până la capăt. Cum e cazul proiectelor PNRR din acest moment. Or, această lipsă de predictibilitate pe de o parte creează un stres și o presiune foarte mare pe management, dar pe de altă parte te obligă uneori să iei decizii curajoase. Și acele decizii curajoase s-ar putea ca la un moment dat să nu mai fie câștigătoare din punct de vedere economic. 

Ca să dau un singur exemplu: ne-am asumat că vom construi un campus pentru învățământ dual, dar ne-am asumat în baza unui contract, care de luni de zile iată evoluează sub îngrijorarea că nu se va mai finanța.

Constatăm o lipsă de predictibilitate și în ceea ce privește scopul politicilor educaționale. Adică nu știm foarte clar care sunt direcțiile în care ne dorim să evoluăm. Ce vreți să facem? Să intrăm în rankingurile internaționale? Să pregătim resursa umană într-un anumit fel? Nu avem o predictibilitate din acest punct de vedere. Atunci apare uneori aceeași atitudine de tip românesc - „ne descurcăm” - și ne adaptăm la realități.

Deci, sunt multe lucruri pe care le-aș putea invoca drept dificultăți ale mandatului, dar care cumva au intrat într-un mecanism de rezolvare care ține de experiența că nu se vor întâmpla minuni în viitor și atunci trebuie să găsim soluții.

„CE ÎNSEAMNĂ CONCENTRARE ACADEMICĂ? O UNIVERSITATE A SUD-ESTULUI TRANSILVANIEI?”

Ce părere aveți despre reformele propuse în raport? (paginile 17-19)

Voi avea o părere în momentul în care voi vedea efectiv propus un plan de acțiune, un plan de reformă, un plan de schimbare. Sincer, istoria arată că trebuie să avem răbdarea să comentăm lucrurile atunci când ele apar.

Sunt reforme legate de „concentrări academice între universități”, de „regândirea eticii academice”...

Nu știu ce înseamnă concentrare academică, spre exemplu. Cum va fi înțeleasă concentrarea? Cum aș putea înțelege eu la Sibiu concentrarea academică? Spre exemplu, la Sibiu funcționează o academie militară. Mă îndoiesc că se gândește cineva să comaseze sau să propună fuzionarea a două instituții care au profiluri total diferite.

Ce presupune? O universitate a sud-estului Transilvaniei? Nu știu ce presupune o asemenea strategie.

Sigur, când vorbim de mai multe universități care funcționează în același oraș, lucrurile cel puțin teoretic par mai simple, dar când vorbim despre o universitate precum cea din Sibiu, singura cu acest profil, nu văd și nu înțeleg de fapt ce se dorește.

Dumneavoastră ați avea de adăugat la această listă de reforme una care poate lipsește și pe care o considerați necesară?

Spontan e greu [să identific una]. Nu aș vrea să să intru în siajul unei asemenea discuții. E rolul politicienilor să facă reforme și dacă vom fi întrebați cândva de cineva ce părere avem, n-o să ezit să-mi spun părerea. Deocamdată n-am fost întrebat nici eu, nici colegii mei ce părere avem.

Dar cred că politicienii au acum șansa să schimbe cu adevărat sistemul educațional. E o șansă care nu apare foarte des, e un nivel de așteptare foarte mare, de schimbare a sistemului educațional, a sistemului de cercetare, a modului în care este înțeleasă cercetarea, eficientizarea cercetării, a încurajării acelor centre de excelență care chiar fac excelență și produc rezultate consistente în cunoaștere. Le așteptăm cu toții.

Așteptarea optimistă e legată de faptul că ministrul e un rector?

Da, pentru că este un rector care are experiență consistentă în managementul universitar, care are un profil de cercetător și înțelege foarte bine ce înseamnă cercetarea, care are o vizibilitate internațională demonstrată și nu croită precum alții. Drept urmare, are toate atuurile pentru a construi un plan de acțiune coerent, de reformă în sistemul universitar și în cercetare. Îmi place să cred că se bucură și de sprijinul universităților din România.

„NU CRED CĂ ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC ESTE ACUM CENUȘĂ”

Ministrul menționează că sindromul actual al învățământului superior este cel al „Păsării Dodo” (Alice în Țara Minunilor), prin verdictul „Toți au câștigat, toți trebuie să ia premii!”.  Totodată, afirmă că metafora țintă pentru mandatul său este „Pasărea Phoenix” - prin dinamism și excelență.

Sunteți de acord cu aceste calificări sau puteți identifica altele?

Aș face un comentariu: nu știu dacă metafora „Pasărea Phoenix” ar putea fi folosită. Eu nu cred că învățământul românesc, în ansamblul lui, sau cercetarea este acum cenușă și trebuie să se ridice ceva salvator. N-am crezut niciodată în salvatori. Sunt istoric și știu ce înseamnă mitul salvatorului de-a lungul istoriei și cum a fost croit, cultivat și promovat. Nu cred că sistemul educațional se află în această situație.

În universitățile din România, în școlile din România în ansamblu există oameni de valoare, există oameni de bună credință, există oameni care cred în principii etice și care și-au construit carierele în mod onest, bazate pe muncă și pe o recunoaștere veritabilă a activității lor - și cred că se poate construi cu ei.

Drept urmare, nu cred că suntem la un moment „0”. Din punctul meu de vedere nu construim de la zero și în niciun caz nu cred că soluțiile vor fi de tip salvator, ci cred în soluțiile care construiesc prin muncă.

Planul trebuie să fie unul de lungă durată pentru că nimic nu se schimbă de azi pe mâine și cred că cele mai multe încercări de reformă au eșuat pentru că au fost așteptări ca schimbările să se producă de azi pe mâine. Nu se vor produce. Oamenilor le trebuie un timp de așteptare, iar învățământul înseamnă oameni.

M-aș referi, poate, la „Pasărea Măiastră”. Este considerată „regina păsărilor”, este înzestrată cu puteri magice, iar lumina celestă pe care o răspândește încântă doar privirea celor cu adevărat privilegiați. Cam același lucru il face și educația – aduce o putere transformatoare minților însetate de cunoștințe, iar această putere devine poate cel mai de preț privilegiu în viață.

Despre Pasărea Măiastră se știe că nu are un „posesor”, ea este ținta unei misiuni eroice de căutare. Deci drumul unui conducător către un sistem cu adevarat performant în educație poate fi asociat cu un act de eroism. Pentru că atunci când învățământul este bine făcut, educația ne schimbă viețile, la nivel de individ, de comunitate sau de națiune.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Ion Surdu

Redactor