Muzeul Național Brukenthal a vernisat vineri, la prânz, o expoziție dedicată obiectelor din copilăria anilor '80. Evenimentul este unul plin de nostalgie pentru sibienii și turiștii trecuți de 40 de ani, aceștia regăsind o mulțime de jucării și materiale didactice, care cu siguranță le vor stârni amintiri.

”Indiferent de perioada trecută, copilăria este o vârstă a inocenței și bucuriei”, spune Andreea Corca, curator și muzeograf în cadrul MN Brukenthal. Andreea Corca a lucat doi ani la această expoziție, purtând numeroase discuții cu reprezentanți ai generației anilor '80, strângând obiecte din acea perioadă și legând o colaborare cu Asociația Muzeul Jucăriilor.

Set de plastilină din carton, bicicletă Pegas, cărți de joacă cu animale, manuale școlare, căluț din plastic cu roți, păpuși «Arădeanca» și figurine variate, costum de pionier, ascuțitori chinezești, călimară cu cerneală, ”Nu te supăra frate!” și foarte multe jucării, astfel de exponate pot vedea vizitatorii care trec pragul expoziției.

Într-o epocă a internetului și vitezei, este greu să ne gândim că cei ”mai bătrâni decât Google” legau prietenii și relații interumane mai strânse, iar pentru ei jucăriile aveau o cu totul altă importantă decât în zilele noastre.

”Sunt una dintre ultimele generații cu cheia la gât. Când văd aceste exponate îmi aduc aminte de sentimentul de solidaritate și de prietenie dintre copii. Mama mea are o prietenă încă din clasa a treia, le leagă peste 50 de ani de prietenie. Nu știu în zilele noastre ce prietenii mai durează atât”, a declarat Raluca Teodorescu, manager interimar al Muzeului Național Brukenthal.

”Eu, personal, mă regăsesc în aproape tot ce este aici. Păpușa aceea cu păr negru, din colț, mi-a fost distrusă de frații mei după ce m-am rugat plângând de mama să mi-o cumpere”, a mai spus, cu nostalgie, Raluca Teodorescu.

Important de precizat că expoziția nu exclude din peisaj ororile comunismului, existând mai multe texte explicative. În ciuda aparențelor, jucăriile din comunism sunt greu de găsit în zilele noastre, unul dintre motive fiind chiar repulsia și furia imediată a populației după Revoluția din 1989, când au distrus multe legături cu trecutul.

Expoziția temporară COPILĂRIA «EPOCII DE AUR» poate fi văzută în curtea Muzeului de Istorie – Casa Altemberger până în data de 11 octombrie.


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4104


Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Gelu
Acum 10 ore
Lucian
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 10 ore
Emil