Adrian, tânărul de 21 de ani care a avut nevoie de intervenție chirugicală după ce a fost atacat de câini în platoul Scărișoara din munții Făgăraș, povestește că ciobanul care a apărut în urma strigătelor sale de ajutor nu i-a oferit niciun sprijin. Ioan Anghelea, proprietarul câinilor bănuiți că l-au atacat pe tânăr și i-au omorât câinele, spune că nu ar putea fi vorba de animalele sale, deoarece în sâmbăta respectivă oile sale nu s-au apropiat de platoul în discuție. Pe de altă parte, consătenii lui Anghelea arată că și ei au probleme cu kangalii acestuia.
Adrian este un pasionat al mersului pe munte și arată că are experiență inclusiv în munții Făgăraș, unde în cursul dimineții de sâmbătă a fost atacat de mai mulți câini care – potrivit descrierilor – sunt din rasa kangal. „Eram pe traseul marcat cu cruce galbenă, coboram de la refugiul Scara spre cabana Bărcaciu, eram pe platoul Scărișoara. Stratul de nori era coborât, vizibilitatea era mică. Eram însoțit de câinele meu, care se afla la 20 – 30 de metri în spate”, descrie Adrian, pentru cititorii Turnul Sfatului.
El spune că în drumul său nu a auzit nici lătrat de câini, behăit de oaie sau sunete de talăngi care pot avertiza despre prezența vreunei turme de oi. „În liniștea aceea au apărut la un moment dat mai mulți câini, care au început să latre, după care m-au atacat. Totul s-a întâmplat foarte repede: am fost prins de picior, doborât, mușcat. Cred că erau vreo cinci sau șase câini. Am încercat din răsputeri să mă lupt cu ei, să îi resping, strigând în continuu după ajutor. La un moment dat, o parte din câini m-au lăsat și s-au năpustit înspre câinele meu. Strigam în continuu și atunci a apărut un cioban, care a alungat câinii. După care a plecat fără să spună nici măcar un cuvânt, fără să se intereseze de nimic. Câinele meu a murit în brațele mele”, mai descrie Adrian.
Lăsat singur, plin de sânge și cu umărul dislocat, Adrian a decis să plece cât mai degrabă spre cabana Bărcaciu. „Nu mai aveam nicio putere, nici măcar să îmi iau câinele cu mine. Îmi era frică de faptul că se vor întoarce din nou câinii de stână și mă vor ataca”, spune Adrian.
O latură a platoului Scărișoara. Sursa foto: arhiva Turnul Sfatului
Internat în cursul zilei de sâmbătă, cu plăgi multiple, tânărul a fost operat la gamba stângă și la umărul dislocat. „Acum sunt sub supraveghere”. Întrebat dacă ar putea recunoaște ciobanul care și-a alungat câinii, după care a dispărut, Adrian crede că i-ar putea recunoaște fața.
Proprietarul câinilor bănuiți că au atacat: „Acolo mai sunt și alte stâne”
Ioan Anghelea, din Porumbacu de Sus, este proprietar a peste 1.000 de oi împărțite în mai multe stâne. Una din acestea se află în zona Văii Șerbotei, despărțită de o muchie și o căldare de platoul unde a fost atacat Adrian. „În ziua aceea a fost negură pe munte. Știți ce e aceea, nu? Nu vezi nimic la câțiva metri. Din cauza aceasta, ciobanii mei nu s-au mutat din Șerbota. Iar kangalii de la stână se mai plimbă ei, dar nu se depărtează atât de mult de oi, iar platoul unde a fost atacul e la două ore de mers pe jos. Eu spun că nu au fost câinii mei. Văd că toți mă acuză, dar cum poți să acuzi așa? Acolo mai sunt și alte stâne, în Avrigel, dar și dincolo, spre vârful Capra. Să-mi arate dovada că au fost câinii mei: cum poți face astfel de afirmații că au fost câinii mei. Mie să îmi arate o poză, să văd dac au fost au mei, că sunt și la alte stâne kangali. Eu merg de 35 de ani în munți cu oile. Și niciodată câinii mei nu au mușcat pe nimeni”, declară Ioan Anghelea pentru cititorii Turnul Sfatului.
Oi deasupra Văii Șerbotei. Sursa foto: arhiva Turnul Sfatului
În sâmbăta în care Adrian a fost atacat, iar câinele său omorât, mai mulți turiști au semnalat prezența kangalilor în zona Platoului Scărișoara. „Am avut mai mulți turiști care s-au întors din drum, spunându-mi că sus sunt câini mari și le este teamă să treacă de ei”, descrie Mihai Petre, proprietarul cabanei Bărcaciu. El a fost cel care, în prima parte a zilei de sâmbătă, a asigurat împreună cu cei de la Salvamont transportul lui Adrian până la baza muntelui, unde a fost preluat de un echipaj SMURD.
Sătenii: „Kangalii lui Anghelea omoară orice animal de pe stradă”
Localnicii din Porumbacu de Sus spun că în satul lor sunt cunoscuți câinii de mari dimensiuni din rasa kangal, deținuți de Ioan Anghelea. Și asta pentru că toamna, după ce oile sunt aduse la stâne din apropierea satului, câinii sunt lăsați să circule liberi pe stradă. „Oamenilor le este frică să mai iasă din casă, pentru că uneori sunt agresivi. Și sunt mulți, cred că mai bine de 30 în total. Prin sat apar și în haite de opt sau zece. Nu știi dacă te atacă sau nu, dar este de ajuns să îi vezi cât de mari sunt și ți-e teamă. Cine să aibă curajul să își lase copilul cu bicicleta prin sat, când sunt animalele astea libere?”, spune unul dintre localnici.
Câini din rasa kangal surprinși pe străzile din Porumbacu de Sus. Sursa foto: captură localnic
Incidente au fost semnalate, legat de atacurile asupra altor animale de companie. „În luna martie a acestui an, în fața porții mele mi-au omorât câinele. Am depus plângere la Poliție, dar n-am mai primit niciun semn. Toamna, după ce coboară cu oile din munte, iar kangalii ajung pe străzi, aceștia omoară orice animal prind: câine, pisică, fac praf. Cu oamenii nu au avut, până acum, probleme”.
Referitor la aceste acuzații, Ioan Anghelea arate că situația e mai complicată. „Dumneavoastră credeți că eu țin atâția câini de drag? E plin de urși aici. Toamna nu mă culc până la unu – două noaptea, stau să păzesc cu câinii oile, că sigur dă ursul. Am pus și gard electric, dar până și pe ăsta l-a dovedit o ursoaică. Aici suntem permanent atacat de urși, săptămâna trecută i-au rupt unui om de aici patru porci. Cum ne putem apăra altfel de urși, dacă nu cu câini? Și credeți că pentru a te apăra de urși poți ține câinele în lanț?”, mai spune Anghelea.
În cursul zilei de ieri, o echipă formată din doi polițiști sibieni au urcat pentru a discuta cu ciobanii stânei de unde sunt bănuiți că provin câinii care l-au atacat pe Adrian.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5182
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Till Eulenspiegel
Acum 12 ore
Bdbbsbs
Acum 12 ore
Till Eulenspiegel
Acum 12 ore
Newman
Acum 13 ore
Sibiu.Adrian