Vineri,
15.08.2025
Partial Noros
Acum
32°C

Cod portocaliu de ploi în nouă județe, alte 17 județe fiind sub cod galben

Cod portocaliu de ploi în nouă județe, alte 17 județe fiind sub cod galben

Administraţia Naţională de Meteorologie emis o avertizare Cod portocaliu de averse importante cantitativ pentru nouă judeţe, valabilă marţi, până la ora 21:00, şi o atenţionare Cod galben pentru zone din 17 judeţe, valabilă până miercuri, la ora 10:00, relatează Agerpres.

Potrivit meteorologilor, în judeţele Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Alba şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Bacău şi Neamţ, aflate sub incidenţa Codului portocaliu, vor fi averse importante cantitativ şi se vor acumula 30...40 l/mp şi izolat de peste 50...60 l/mp.  De asemenea, conform atenţionării Cod galben, în cea mai mare parte a Transilvaniei, centrul Moldovei, precum şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi posibil grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste 30 l/mp.  Sunt vizate de atenţionare judeţele Bistriţa-Năsăud şi Iaşi, integral, şi, parţial, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba şi Cluj.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Tot Dima din a opta

Acum 2 săptămâni

pe bune? hai sa dau copy paste la titlu, că probabil va fi modificat : Cod portocaliu de ploi în nouă județe, alte 17 județe fiind sub cod portocaliu ............. Ce sa mai comentez? e de prisos
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus