Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Începe programul veterinar „Gușterița de treabă”: „Vrem să oferim oamenilor nu numai medicina veterinară pe care nu și-ar permite-o vreodată, ci și respectul pe care nu-l găsesc ca cetățeni marginalizați ai Sibiului”

Ion Surdu
0
tac-social-foto-maria-murariu-6wob

Între 26 și 29 septembrie 2025, la Șura Culturală Gușterița se va desfășura programul „Gușterița de treabă”, o campanie de sterilizare, vaccinare și înregistrare a câinilor din comunitate, organizată de TAC.social, prima asociație de medicină veterinară socială din România. Inițiativa este finanțată de Humane World for Animals România.

Publicitate
Publicitate

Pe lângă sterilizare, câinii vor beneficia de vaccin antirabic, deparazitare, înregistrare și tratamente pentru afecțiuni identificate în timpul intervențiilor. Programul aduce beneficii atât animalelor, cât și locuitorilor, contribuind la un mediu mai sigur și mai sănătos.

„Gușterița de treabă” continuă experiența TAC.social din Cluj-Napoca, unde, prin proiectul „Linda Pata Rât”, au fost tratate și sterilizate peste 700 de animale. La Sibiu, echipa medicală va fi sprijinită de voluntari, studenți și membri ai comunității.

Publicitate

Potrivit organizatorilor, invitația pentru această campanie a venit de la preotul Alexandru Ioniță, fondatorul Șurii Culturale Gușterița. „La Gușterița, ne-a chemat preotul Alexandru Ioniță, făcătorul și păzitorul Șurii culturale Gușterița. E rarisim în România ca o față bisericească să privească către câini și ceea ce e de făcut pentru ei. Ne-am potrivit foarte bine: nici noi, deși suntem o organizație „de animale” nu privim doar către ele, ci urmărim mereu armonia și conviețuirea sănătoasă a oamenilor cu animalele lor. Asta se obține numai prin sănătate, a tuturor, și prin educație. Succesul nesperat de nimeni, nici măcar de noi, al programului veterinar de la Pata Rât din Cluj, încurajarea doctorului Ovidiu Roșu, specialist în astfel de întreprinderi și susținerea constantă a organizației Humane World for Animals au făcut posibil să replicăm la Sibiu ceea ce facem la Cluj. Vrem să oferim oamenilor din Gușterița nu numai medicina veterinară pe care nu și-ar permite-o vreodată, ci și respectul pe care nu-l găsesc ca cetățeni marginalizați ai Sibiului. Înainte de medicină, comunicarea firească și respectul față de celălalt fac adevăratele minuni”, a transmis Anca Georgescu, director executiv TAC.social.

Mai multe detalii pot fi găsite în postările de mai jos:

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate