Poliţiştii rutieri sibieni au depistat săptămâna trecută 460 de conducători auto care au încălcat regimul legal privind viteza de deplasare. Radarele au fost amplasate îndeosebi pe drumurile naţionale – DN 1, DN 7 şi DN 14, dar şi în localităţi, transmite luni Isabela Brad, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.
„Săptămâna 22 – 28 septembrie a fost dedicată prevenirii accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei în cele două forme ale sale: neadaptate sau excesivǎ, în condiţiile în care aceasta rămâne principala cauză generatoare de accidente de circulaţie cu consecinţe deosebit de grave, spune sursa citată. .
În perioada menţionată, aproximativ 32 de polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au acţionat zilnic în zonele şi pe drumurile naționale identificate cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere. Dispozitivele de măsurare şi înregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor au fost poziţionate îndeosebi pe drumurile naţionale (DN 1, DN 7 şi DN 14), dar şi în localităţi.
În urma supravegherii acestor zone şi tronsoane, poliţiştii rutieri au depistat 460 de conducători auto care au încălcat regimul legal privind viteza de deplasare, în cazul a 26 dintre aceştia fiind aplicată şi măsura complementară de suspendare a dreptului de conducere pe o perioadă de 90 de zile, pentru alți doi șoferi dreptul de conducere a fost suspendat pentru 120 de zile după ce au depășit limita de viteza legală cu peste 70 de km/h.
Totodată, în cazul a 10 conducători auto s-au întocmit dosare penale, ca urmare a săvârşirii de infracţiuni la regimul rutier (de exemplu: conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, conducere cu permisul suspendat) şi au fost retrase 82 de certificate de înmatriculare.
Acțiunile pentru depistarea șoferilor care circulă cu viteză excesivă vor continua și în perioada următoare, cu precizarea că scopul principal este creșterea siguranței pe drumurile publice și nu acela de a aplica sancțiuni contravenționale, mai anunță polițiștii sibieni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
*** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
Nu este ponton ci o simplă platformă. Pontonul este o platformă plutitoare. Adina Top ai fost vreodată în Delta Dunării?…
Buna ziua ! . Vreau sa cumpar un joc de rummy , construit la firma Rosian. Am inteles ca piesele…
Si unde este Prima Shoping Center? Ca nu toti stim. Se vede ca nu stii jurnalism, nu dai info complete!
inseamna ca tu faci parte din grupul gelatarilor anonimi














Lasă un răspuns