Joi,
22.01.2026
Innorat
Acum
-1°C

Dumitru Budrala, directorul Festivalului ASTRA Film: Lumea asta a devenit tot mai fragmentată, tot mai grăbită. Prin filmul documentar, adevărul încearcă să respire

Dumitru Budrala, directorul Festivalului ASTRA Film: Lumea asta a devenit tot mai fragmentată, tot mai grăbită. Prin filmul documentar, adevărul încearcă să respire
Foto: Astra Film Festival

Directorul fondator al Festivalului ASTRA Film, Dumitru Budrala, a invitat vineri publicul să vizioneze documentarele din toată lumea prezentate timp de zece zile la Sibiu, la cea de a 32-a ediţie, acesta fiind unul dintre cele mai longevive evenimente internaţionale dedicate filmului documentar din Europa Centrală şi de Est, scrie Agerpres. 

"În fiecare toamnă de 32 de ani, la Sibiu, are loc întâlnirea între cineaşti şi spectatori, între artă şi realitate, între poveşti şi conştiinţă. Lumea asta a devenit tot mai fragmentată, tot mai grăbită şi, de aceea, prin filmul documentar, noi găsim momente prin care avem momente de reflexie şi momente prin care observăm că adevărul încearcă să mai respire. Vă invit să fiţi alături de noi, să descoperim şi să ne inspirăm din poveştile aduse pe ecrane de către autori din toată lumea", a spus Dumitru Budrala, la gala de deschidere a festivalului.

Citește și ASTRA Film Festival 2025 s-a deschis cu o discuție despre ura din online: zece zile cu 70 de filme - de la criza masculinității la critica occidentului

Budrala i-a invitat pe spectatori să participe la ''o călătorie fără paşaport şi fără bilet de avion'', prin care pot descoperi poveşti autentice din întreaga lume.

"Anul acesta s-au înscris peste 3.000 de filme din toată lumea. Filmele sunt grupate în 10 secţiuni tematice şi în 5 competiţii - de scurtmetraj, dedicată studenţilor din Europa, regizorilor români, creatorilor din Europa de Est şi 'New Voices', pentru cineaşti din toată lumea. Este o călătorie care traversează continente, culturi şi comunităţi. Vă îndemn să ne apropiem de aceste comunităţi deschise, cu curaj, cu înţelegere, împreună", a arătat directorul Festivalului ASTRA Film.

Festivalul a început vineri seara, la Sala Thalia, cu o gală, în care a avut loc şi o dezbatere despre ură, urmată de vizionarea documentarului ''Decodând ura''.

Organizatorii festivalului recomandă sâmbătă vizionarea a patru documentare: "Zăpada neagră", "Fericire pentru toţi", "Înot împotriva sistemului" şi "Umbra din ea". Reportajul realizat de ProTV, "Înot împotriva sistemului", va fi însoţit şi de o dezbatere la care a fost invitat să participe vicepremierul Tánczos Barna. 

Programul festivalului poate fi consultat aici.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

4 comentarii

???

Acum 3 luni

Cine-i sosia lui Marlyn Monroe de pe scena? Cu ce ocazie?
Raspunde

Bambolero

Acum 3 luni

Comentariu mai cretinule n-ai găsit?
Raspunde

Dumitru Hulea

Acum 3 luni

În calitate de consătean( ambii suntem de baștină din comuna Jina) țin să precizez următorul fapt: Numele corect al directorului Festivalului ASTRA Film este Dumitru Budrală.
Raspunde

Un cititor

Acum 3 luni

Așadar, Budrala caută adevărul în filme. Bun! Îl va găsi! lol
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus