Marele compozitor și pianist de jazz Mircea Tiberian a încetat din viață la vârsta de 70 de ani, a anunțat sâmbătă Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR).
Vineri seară, Mircea Tiberian a avut un concert la Galați, și ar fi decedat peste noapte, în camera de hotel, scriu jurnaliștii de la viata-libera.ro. Echipajul SMURD, chemat să intervină, a efectuat multiple manevre de resuscitare, rămase însă fără rezultat, astfel că a fost declarat decesul.
Mircea Tiberian s-a născut la Cluj, pe 4 mai 1955 ;i a copilarit la Sibiu. A debutat în 1974 la Festivalul Internațional de jazz de la Sibiu și a avut o carieră remarcabilă ca pianist, compozitor și profesor.
„„Cele 5 decenii de activitate remarcabilă lasă celor care l-au cunoscut, colaboratorilor și ascultătorilor, o amintire puternică, vie a talentului și inteligenței cu care Mircea Tiberian s-a dedicat cu pasiune muzicii, înscriindu-și astfel numele în istorie,” spun reprezentanții UCMR.
Activitatea sa muzicală s-a concretizat în susținerea a mii de concerte și realizarea a peste douăzeci de albume care se remarcă printr-un limbaj armonic complex, linii melodice inspirate atât în compoziție cât și în improvizații, o paletă sonoră și stilistică ce merge de la gospel și rock&roll la explorări sonore și muzică clasică contemporană, cu o înclinație spre soluții neașteptate, originale. Dintre acestea, memorabil este cel apărut în 2020 la casa de discuri Fiver House Records sub titlul Looking forward to the past
Mircea Tiberian a avut în același timp, un rol esențial în pedagogia jazzului și a muzicii improvizate din România, fiind inițiatorul primei și celei mai importante secții de jazz și muzică pop din țară, secție pe care a condus-o în cadrul Universității Naționale de Muzică din București. A fost director artistic la numeroase ediții ale unor festivaluri de jazz, a curatoriat câteva stagiuni de concerte, a cântat în spectacole muzicale, proiecte multi-media, fiind autorul mai multor evenimente care includ, alături de muzică, poezie, teatru sau film. Tiberian a fost totodată activ și în domeniul literar și muzicologic, publicând numeroase articole, cărți sau antologii. Cele mai noi volume publicate – ‘Sunetul de referință’, ‘Domeniul muzical, o lume cu 4 dimensiuni’, ‘Magister musicae în țara surâsului’ – s-au bucurat de o primire călduroasă și aprecieri elogioase din partea melomanilor și specialiștilor, mai spun reprezentații Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România
A fost distins de șase ori cu Premiul pentru compoziție de jazz al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
1 răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Banii deschid toate usile la guvern si Bruxeles.
Flucus mai că plinge asta piere inainte lui popa, sunteți terminati
Vad in poza cei mai (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor)
De munca de preventie, de educatie si preventie, s-a auzit la conducerea IPJ Sibiu ? Aaaa, stai asa, ca astia…
Ha, ha,… o învățat sudiștii germana.













Lasă un răspuns