Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Florin Coșuleț, după ce sindicatul Teatrului „Sică Alexandrescu” i-a cerut demisia: ”Nu am timp pentru așa ceva, eu vreau să construiesc, nu să dărâm”

Alin Bratu
4
cosulet-ulbs-deschidere-an-scolar-27-zsjp

Reprezentanții Sindicatului Independent al Salariaților i-au cerut public demisia managerului interimar, actorul sibian Florin Coșuleț, numit în funcție pe 27 martie anul acesta.

Publicitate
Publicitate

Sindicaliștii îl acuză că a modificat organigrama instituției – proiect adoptat de Consiliul Local, în subordinea căruia se află Teatrul – iar modificarea s-ar traduce în oameni care își vor pierde locurile de muncă.

Președintele de Sindicat de la TSA, Ovidiu Grădinar, susține într-un comunicat de presă că managerul teatrului ar fi indus în eroare Consiliul Local propunând o modificare a organigramei Teatrului Sică Alexandrescu după criterii personale.

”Consilierii locali au votat în necunoștință de cauză pe bandă rulantă și oamenii care lucrează acolo pe posturi unice, de 20-30 de ani, vor fi acum dați afară în mod nedrept, ilegal și imoral.

În concluzie, cerem în mod ferm domnului primar George Scripcaru să-l demită pe acest Jean Florin Coșuleț de la conducerea Teatrului Sică Alexandrescu pentru că a reușit, în 9 luni, să pună teatrul pe butuci și a creat numai probleme în instituție, iar pe consilieri îi rugăm să suspende hotărârea de Consiliu Local în privința modificării organigramei Teatrului Sică Alexandrescu până se va elucida problema legalității acesteia”, precizează liderul de sindicat.
Printre posturile tăiate se numără cel de merceolog, formația de pompieri, referent organizare spectacole. Alte posturi au fost transformate, susțin sindicaliștii.

Publicitate

De exemplu, șeful atelierelor de producție a fost pus referent PSI, postul de regizor artistic a fost transformat în director artistic.
De asemenea, mai spun sindicaliștii, au fost înființate posturi precum cel de artist plastic, referent PR – promovare online, referent proiecte culturale, notează Agenția de presă Rador.

”Coșuleț Jan-Florin transformă scena teatrului într-un propriul său decor de autopromovare, regizând spectacole în care își rezervă rolul principal, indiferent de context sau relevanță artistică. Repertoriul instituției este forțat să graviteze în jurul propriilor sale creații, împinse în față cu o insistență care sfidează orice criteriu estetic, profesional sau instituțional. Teatrul, în loc să fie spațiu de pluralitate artistică, devine vehiculul personal al unui ego regizoral hipertrofiat”, mai transmite sindicatul.

Florin Coșuleț susține că el s-a dus în Brașov să construiască, nu să demoleze.

”Eu aș vrea să mă adresez sibienilor, cei care mă cunosc, în primul rând. Apar de ceva timp astfel de comunicate, nu voi putea răspunde la toate, la fiecare în parte. Sibienii mei să știe că eu îi iubesc la fel de mult ca și până acum și ei mă știu cum sunt. Nu vreau să comentez niște aberații, pentru că asta sunt. Nu am timp pentru așa ceva, eu vreau să construiesc, nu să dărâm, important e să existe oameni cu care să ridicăm, nu să îngropăm.

Eu la Brașov m-am dus cu sufletul deschis și cu  ideea de a construi. Am găsit oameni minunați, actori entuziaști dispuși să muncească cu toata dragostea și talentul lor, pentru a-și putea împlinii vocația. Asta contează pentru mine. Viața mea nu stă în acesta funcție, dar atâta timp cât sunt aici vreau să-mi fac treaba așa cum știu eu, nu cum îmi impun alții. Eu vreau să aduc în Brașov spiritul unui teatru de mare anvergură, care înainte de succes înseamnă multă muncă și bună credință”, a declarat Florin Coșuleț pentru Turnul Sfatului.

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

4 răspunsuri

  1. Avatar Sibian
    Sibian

    Da, dl. Cosulet a fost parca si consilier local in Fagaras. Cum se leaga lucrurile . Politica e-n toate.

    1
    0
  2. Avatar Pol-Pot
    Pol-Pot

    ” eu vreau sa construiesc…” similar cu lozinca lupeşiană ” …eu vreau sa muncesc…” -demagogie de bază.

    1
    0
    1. Avatar Un cititor
      Un cititor

      Cu singura deosebire că dl. Coșuleț merge la biserică. Ca oamenii.

      1
      0
  3. Avatar TNRS
    TNRS

    Adica, nu plec ca nu vreau!

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate