Numărul cazurilor de gripă din judeţul Sibiu aproape că s-a dublat în ultima săptămână de raportare (22-28 decembrie), fiind înregistrate 248 de noi îmbolnăviri, informează, miercuri, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, Horaţiu Cojocaru, transmite Agerpres.
Potrivit acestuia, cele mai multe cazuri de gripă sunt în rândul copiilor, iar în cazul a 52 de pacienţi a fost nevoie de internare în spital pentru a primi tratament.
„În perioada 22-28 decembrie 2025, au fost raportate un număr de 248 de cazuri de gripă. Dintre acestea, şapte au fost confirmate prin teste PCR, la pacienţi care au avut nevoie de internare pentru a trece cu bine peste virusul gripal (patru bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 19 şi 84 de ani, media de vârstă fiind de 60 de ani).
Numărul îmbolnăvirilor a fost cu 117 cazuri mai mare comparativ cu săptămâna anterioară şi cu 146 de cazuri mai mare în comparaţie cu perioada similară din 2024.
Formele de boală au fost în majoritatea cazurilor uşoare şi medii. Cea mai afectată grupă de vârstă a fost cea a copiilor de 5 până la 14 ani. Din numărul total de cazuri, în 20,96% a fost nevoie de internare, cel mai adesea, la persoane cu vârste de 65 de ani şi peste”, a precizat directorul DSP Sibiu, citat într-un comunicat de presă transmis miercuri de instituţie.
”Gripa nu e o simplă răceală!”
Pe de altă parte, potrivit conducerii DSP Sibiu, în săptămâna 22 -28 decembrie, s-a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, de la 1.729 în săptămâna precedentă, la 933 de îmbolnăviri, precum şi al celor de pneumonie, de la 341 la 227.
„Insistăm pe respectarea măsurilor de protecţie atât în ceea ce priveşte propria persoană cât şi în ceea ce îi priveşte pe cei din jurul nostru, mai ales dacă sunt persoane încadrate în categoriile vulnerabile! Cu o creştere a numărului de îmbolnăviri de 52,82% faţă de săptămâna anterioară, constatăm că suntem practic în cea de-a treia săptămână consecutivă de monitorizare, în care numărul de îmbolnăviri se dublează faţă de cel înregistrat cu şapte zile înainte.
Este un semn clar că, aşa cum se întâmplă la nivel naţional, ba chiar la nivel european, ne confruntăm cu o formă virus care se transmite extrem de uşor şi care evoluează rapid.
Gripa nu e o simplă răceală! În lipsa vaccinării, a unui sistem imunitar puternic, ori a intervenţiei terapeutice prompte, în cazul persoanelor aflate în categorii de risc, formele de boală pot căpăta aspect sever şi pot duce la pierderi de vieţi omeneşti”, a subliniat directorul DSP Sibiu.
Autorităţile sanitare din Sibiu mai precizează că până acum nu s-au înregistrat decese asociate acestor afecţiuni, iar de la începutul campaniei de vaccinare antigripală şi până în prezent, s-au imunizat împotriva gripei 27.297 de persoane din judeţ, un număr mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anilor trecuţi.
Sursa foto: Arhivă Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Vrem orașul nostru ca in anii 70-80! Cand era bine, se muncească, nu eram dezbinati, se trăiască bine, mergeam toti…
Habar n-au ce apără! Istoric parcul a avut lacuri la care s-a renunțat, asta a fost prin 1870-80. Inițial parcul…
Doru, inteleg de aici ca vrei sa faci o asociatie cu prestatie pro-bono. Foarte bine, o sa te ajut cu…
O măsură foarte buna insa fără amenzi nu are niciun rost.
Ba terminati cu propaganda! Pai sa nu faca firmele Aurorei niste bani? Sa nu mai mentionam copacii sanatosi taiati anapoda,…













Lasă un răspuns