Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție. Un polițist aflat în timpul liber l-a văzut într-un local, împreună cu femeia care a depus plângere

Silvana Armat
0
masina-politie-accident-1-0pde

Polițiștii sibieni au reținut duminică, un bărbat în vârstă de 44 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, transmit reprezentanții Poliției Sibiu. 

Publicitate
Publicitate

În cursul aceleiași zile, în jurul orei 10:30, Poliția Municipiului Sibiu a fost sesizată de către un polițist, aflat în timpul liber, despre faptul că un bărbat în vârstă de 44 ani, din Sibiu împotriva căruia a fost emis un ordin de protecție la solicitarea unei femei de 41 de ani, se afla într-un local din municipiul Sibiu împreună cu aceasta, încălcând astfel măsurile impuse prin ordinul de protecție emis de către Judecătoria Sibiu împotriva sa, la data de 2 decembrie 2025.

În baza probatoriului administrat, bărbatul în vârstă de 44 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Hunedoara.

Publicitate

Cercetările în acest dosar sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Polițiștii precizează că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate