Traficul rutier este blocat pe Autostrada A1, pe ambele căi de rulare, la km 367, între Simeria și Șoimuș, din cauza unui accident în care sunt implicate două TIR-uri. Circulația este deviată la km 354, sensul Sibiu – Deva, prin nod Simeria pe DN 7, și la km 369, sensul Deva – Sibiu, prin nod Șoimuș pe DN 76, arată reprezentanții Direcției Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Conform ISU Hunedoara, accidentul a avut loc între două autocamioane, care transportau cauciucuri, respectiv sulfat de amoniu (aproximativ 23 de tone). În urma coliziunii, câțiva saci în care se afla sulfat de amoniu au cedat și o parte din încărcătură a ajuns pe carosabil.
„Conducătorii auto sunt în afara oricărui pericol și nu există scurgeri de combustibil pe șosea”, spun specialiștii ISU.
Pentru protejarea participanților la trafic, pompierii au constituit imediat un perimetru de siguranță de minim 300 de metri, circulația a fost restricționată și s-au creat două dispozitive de protecție. Concomitent, a fost anunțată Garda de mediu și se analizează soluțiile alternative pentru preluarea încărcăturii.
La fața locului acționează 24 de pompieri militari cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru munca operativă și două ambulanțe SMURD.


Foto DRDP Timișoara
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Banii deschid toate usile la guvern si Bruxeles.
Flucus mai că plinge asta piere inainte lui popa, sunteți terminati
Vad in poza cei mai (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor)
De munca de preventie, de educatie si preventie, s-a auzit la conducerea IPJ Sibiu ? Aaaa, stai asa, ca astia…
Ha, ha,… o învățat sudiștii germana.













Lasă un răspuns