Un număr de 3.582 de cetățeni ucraineni beneficiază, în prezent, de protecție temporară în județul Sibiu, potrivit datelor oficiale transmise de Biroul pentru Imigrări al județului Sibiu, la solicitarea Turnul Sfatului.
Dintre aceștia, 193 de persoane au depus cereri de protecție temporară pe parcursul anului 2025. În această lună se împlinesc patru ani de la declanșarea războiului la scară largă de către Federația Rusă în Ucraina.
Totodată, reprezentanții Biroului pentru Imigrări Sibiu precizează că, în cursul anului 2025, au fost emise zece permise de ședere temporară în scop de angajare în muncă pentru cetățeni ucraineni.
În România pot beneficia de protecție temporară cetățenii ucraineni, indiferent de momentul sosirii în România, și membrii lor de familie; cetățenii terți non-ucraineni sau apatrizi care beneficiau în Ucraina înainte de 24.02.2022 de o formă de protecție internațională sau o formă echivalentă națională de protecție, indiferent de momentul sosirii în România, și membrii lor de familie; precum și cetățenii terți non-ucraineni și apatrizii care au părăsit Ucraina la sau după data de 24.02.2022 și care dovedesc că au rezidență legală în Ucraina, în baza unui permis de ședere permanentă emis în conformitate cu legislația ucraineană și care nu se pot întoarce, în condiții sigure și stabile, în țara sau în regiunea de origine și membrii lor de familie – dacă sponsorul este recunoscut de către autoritățile române ca beneficiar al protecției temporare.
Protecția temporară le oferă beneficiarilor drept de ședere pe teritoriul României, acces la servicii medicale, educație și piața muncii, fără a fi necesară parcurgerea procedurilor clasice de imigrație. Majoritatea cetățenilor ucraineni aflați în județul Sibiu sunt concentrați în municipiul Sibiu, conform datelor statistice.
Amintim că la sfârșitul anului trecut, datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) arătau că 614 refugiați ucraineni și-au găsit un loc de muncă în Sibiu și erau înregistrați la agenția județeană. Sibiul se afla pe locul 11 la nivel național după numărul de ucraineni angajați. La nivel național, cei mai mulți cetățenii ucraineni s-au angajat ca lucrător social, translator, părinte social, fotograf, violonist, pescar, pedagog, funcționar administrativ și în domeniul IT.
Pentru a beneficia de servicii de informare, consiliere profesională și de mediere a muncii, în perioada 24 februarie 2022 – 31 octombrie 2025, nu mai puțin de 24.841 de cetățeni ucraineni s-au înregistrat în evidențele reprezentanțelor teritoriale ale ANOFM.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
17 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
Sibienii și implicit românii au avut răbdare și au fost empatici cu ucrainienii până în pânzele albe, după 4 ani în care economia României a suferit drastic din cauza Ucrainei , a ajutoarelor oferite , apoi România garantează parțial împrumutul de 90 miliarde acordat Ucrainei în timp ce poporul român e omorât la propriu cu taxe și impozite, deja e prea mult.
Tflostii, USR istii și alte eminente cenușii, olimpici și intelectuali neomarxiști ar trebui sa creeze din banii lor un fond pentru susținerea Ucrainei daca asta doresc ( nu sa impună majorității asta) sau chiar să se înroleze și sa lupte pentu slava actorasului răgușit de la Kiev, ca nu-i oprește nimeni .
-
Ucrainienii care s-au refugiat in tarile apropriate de Ucraina(Bulgaria, Romania,Polonia,Tarile Baltice) se vor intoarece acasa cel mai probabil dupa terminarea razboiului.Dar dupa estimarea unora-generali in rezerva, razboiul va dura intre 10 si 15 ani,asa ca multi dintre ucrainieni se vor integra in tarile respective,mai ales ca ucrainiencele sant femei frumoase.Cei care s-au refugiat mai in Vest (Germania,Franta,SUA,Canada) peste 90% nu se vor mai intoarce inapoi.Rusia nu se grabeste,ocupa incet teritorii cu populatia respectiva,isi pune la punct armata si fac ceea ce se pricep ei bine- razboiul.
-
Au mai multe drepturi decât romanii.
Le dam detoate din taxele și impozitele împovărătoare și unde mai pui, ca în localitățile lor cu populație de sorginte românească intra în biserici bat romanii și ii scot din locasele de cult.
Și aici…. au câini cu colaci în coada, pe când noi luam de la gura copiilor noștri ptr a finanța războiul.
Nu am nimic cu ei, nu ei sunt vinovați.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.













Lasă un răspuns