Profesorul Ioan Marian Țiplic a fost ales președinte al Consiliului Administrației Fondului Cultural Național (AFCN). Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe a noii componențe a consiliului, care s-a întrunit astăzi, 27 februarie.
Țiplic a fost ales cu votul celor 11 membri ai Consiliului, transmit reprezentanții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, acolo unde acesta este profesor universitar.
Ministerul Culturii a anunțat la începutul acestei săptămâni noul Consiliu al Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), care va fi alcătuit din: Oana Chirilă, Andi Daiszler, Cleopatra David, Angela Ferencz, Alin Gheorghiu, Corina Raluca Încrosnatu, Ștefan Iordănescu, Zsolt Karacsonyi, Ioan Marian Tiplic, Victoria Țăroi Galbenu, Iulianna Magda Vizi. Aceștia vor avea un mandat de 2 ani.

AFCN este o instituţie publică autonomă, aflată în subordinea Ministerului Culturii, care operează la nivel național de peste 15 ani.
Înființată în 2005, AFCN este principalul finanțator public al ofertei culturale din România care aplică un proces transparent de evaluare și selecție. Scopul ei este să finanțeze proiecte ce susțin creaţia contemporană românească și valorizarea patrimoniului, ce contribuie la buna înţelegere a fenomenelor artistice precum şi la accesul cât mai larg al publicului la cultură.
Într-o declarație pentru Turnul Sfatului după ce a fost anunțată noua componență a consiliului AFCN, Ioan Marian Țiplic a spus că noua structură trebuie mai întâi să introducă un cadru de finanțare care „să permită planificarea pe termen mediu și lung”. „Proiectele culturale consistente nu pot fi dezvoltate exclusiv prin apeluri anuale fragmentate; ele au nevoie de predictibilitate bugetară, de reguli clare privind angajamentele multianuale și de un calendar stabil al contractării și plăților. Continuitatea trebuie să devină o regulă, nu o excepție”, a argumentat profesorul.
În al doilea rând, Țiplic crede că procesul de evaluare trebuie consolidat „din perspectiva rigoarei și a echilibrului”. „Criteriile ar trebui calibrate mai atent în funcție de specificul fiecărei arii culturale, iar evaluatorii trebuie susținuți prin formare și printr-un cadru procedural coerent. În egală măsură, aplicanții au nevoie de explicații argumentate, nu doar de punctaje. Finanțarea publică trebuie să susțină inițiativele cu potențial real de implementare și impact, nu doar proiectele bine formulate la nivel teoretic”, a declarat noul președinte al Consiliului AFCN.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: consiliul afcn , Ioan Marian Ţiplic
Vizualizari: 911


Ultimele comentarii
Acum 22 minute
Ăștia cu clase cât trenul și carnet luat pe...
Acum 48 minute
Un cititor
Acum 48 minute
Alzara 1918
Acum 51 minute
1
Acum 1 oră
Centralul