Aproximativ 70 de ciobani au manifestat spontan, în fața Guvernului, la începutul acestei săptămâni. I-au lăsat premierului Ilie Bolojan o petiție, în care, în 12 puncte, sunt prezentate problemele sectorului ovin care ar trebui rezolvate de urgență, relatează G4Food.
Vom avea un miel mai scump anul acesta, spune Ionică Sterp, cunoscut sub porecla de „Ciobanul Ionică”, vicepreședintele Asociației Profesionale a Ciobanilor.
”Până la miel, trebuie să salvăm Miorița. Și prețul la miel este o problemă, dar dacă-ți omoară matca, nu mai ai ce exporta. Vă dați seama ce înseamnă pentru un fermier să-i omori 400-500 de oi? Să-i iei munca de-o viață și să nu-i dai nicio despăgubire?”, spune Ionică Sterp, cunoscut sub porecla de „Ciobanul Ionică”, vicepreședintele Asociației Profesionale a Ciobanilor.
Situația este mai mult decât dramatică pentru oieri, suține el.
În momentul de față, fermierii nu pot exporta în Europa, din cauza interdicției UE, iar în Orientul Mijlociu nu se știe pentru câtă vreme mai pot exporta, din cauza războiului.
„Razboiul bate la ușă, mâine-poimâine se închid granițele, nu mai vine niciun tir cu nimica la supermarket”
„Europa este închisă pentru noi, pe încă 6 luni, deci nu putem exporta aici. Am trimis hârtie oficială, am stat 70 de persoane in fața Guvernului, am făcut acolo protest spontan, i-am lăsat o adresă dlui premier, dar nu-i interesează. Vor să distrugă tot ce inseamnă zootehnie în România. Am avut, în 2021, 10 milioane de ovine, azi avem 7,2 milioane de capete.
Dacă securitatea alimentară n-o protejăm, ce facem atunci? Razboiul bate la ușă, mâine-poimâine se închid granițele, nu mai vine niciun tir cu nimica la supermarket. Intr-o săptămână nu va mai fi nimic în magazinele mari. Și românul de unde mai pune mâna pe ceva de mâncare, dacă noi vaca am terminat-o, porcul l-am terminat, iar acuma ne-am apucat de oaie. Asta este realitatea din teren. Eu am inmpresia că aici e un război comercial până la urmă: România este închisă, dar există piața arabă, care fixează prețul acum”, spune el.
Pășunile, principala sursă de conflict
În acest context, Asociația Profesională a Ciobanilor a înaintat o petiție către Secretariatul General al Guvernului, în care solicită soluții urgente pentru o serie de probleme considerate critice pentru supraviețuirea fermelor.
Cea mai gravă problemă semnalată de crescători vizează accesul la pășuni. Ciobanii reclamă faptul că atribuirea acestora nu reflectă numărul real de animale, iar redevențele au ajuns, în unele județe, la niveluri considerate prohibitive.
Un alt punct sensibil este reprezentat de prevederile din Legea vânătorii nr. 40/2006, care interzic pășunatul în perioada 6 decembrie – 24 aprilie. Crescătorii consideră că această regulă nu mai corespunde realităților climatice actuale și cer eliminarea restricției.
În plus, aceștia reclamă situațiile în care pe aceeași suprafață de pășune există contracte simultane cu primăriile și fondurile de vânătoare, ceea ce generează conflicte și incertitudine juridică.
Ce solicită ciobanii:
plafonarea costului pășunilor la maximum 20% din subvenția încasată;
diferențierea prețurilor în funcție de zonă (șes, deal, munte);
interzicerea utilizării izlazurilor pentru proiecte fotovoltaice;
eliminarea cadrului legislativ dual care generează suprapuneri și incertitudine;
restricții legislative considerate depășite;
dreptul de a-și alege medicul veterinar concesionar;
eliminarea abuzurilor și sancțiunilor considerate nejustificate;
identificarea unor soluții prin care fermierii să nu mai fie amendați pentru neconformități minore;
introducerea unui sistem de tichete sau vouchere de muncă, pe termen scurt (zilnic, lunar);
preluarea de către stat a taxelor sociale (CAS, CASS);
posibilitatea ca membrii familiei să fie remunerați prin același mecanism;
probleme de mediu și siguranță;
transparență privind programele de relocare a urșilor și reintroducerea vânătorii controlate, ca instrument de management cinegetic;
blocaje în comercializare și export;
lipsa garanțiilor de plată pentru miei;
plata imediată la livrare;
introducerea unor sancțiuni penale pentru neplată;
transparență totală privind contractele și prețurile de export;
reglementări clare pentru transportul animalelor, cu diferențiere între tipurile de exploatații (fermă, carantină, îngrășare);
eliminarea obligativității sterilizării câinilor deținuți de crescători, prevăzută în proiectul de modificare a OUG nr. 155/2001;
posibilitatea pășunatului controlat în păduri bătrâne, contra cost;
simplificarea condiționalităților sociale pentru accesarea subvențiilor.
Acces limitat la finanțare și reproducție
Fermierii solicită extinderea sprijinului pentru achiziția de animale de reproducție, astfel încât acesta să fie accesibil tuturor crescătorilor, nu doar unor categorii restrânse.
De asemenea, aceștia cer oprirea finanțării registrelor genealogice care nu respectă legislația națională și europeană.
Un capitol important al petiției vizează relația cu autoritățile, în special cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și direcțiile sanitar-veterinare.
Lipsa ciobanilor este o problemă acută în sector. Fermierii susțin că legislația actuală face aproape imposibilă angajarea lucrătorilor, în special a celor fără documente.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
1 răspuns
-
Primesc subventie pentru oi(20 eur/cap de oaie sau capra).Tot ce vand(miel,branza etc.) o fac fara acte si nu platesc nici un leu la stat.Pasuneaza pe toate hotarele care nu se mai lucreaza.Acum vor sa creasca pretul din nou. Spolierea cetatenilor de sarbatori este singurul lor gand.Dar ….karma lor nu doarme si fiecare actiune,fapta, are totdeauna o urmare.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Pai problema pleacă în primul rând de la suprafață mare care o are de gestionat o singură asociație.Nu înțeleg de…
Vorbește pentru tine și pentru neamul tău.
Grigore incă mai bantuie pe acolo?
Stati sa vedeti si botezurile! Darul aproape ca la o nunta! Faptul ca iti crestinezi copilul nu inseamna sa-i spoliezi…
Pentru că poarta în ei o mândrie fara sens.Se cred cei mai buni & cei mai deștepți.Atat doar că nu…













Lasă un răspuns