Cristi Popa parcurge aproximativ 10.000 de km dus-întors pentru a aduce o bucată din Spania direct în inima Sibiului. El Punto, afacerea de familie pe care a deschis-o împreună cu soția sa, Florentina, se află chiar în centrul vechi al Sibiului, lângă Podul Minciunilor. La magazinul El Punto, care te poartă direct în Spania, am găsit jamon, brânzeturi, dulciuri, uleiuri de măsline. Spune că ar aduce și mai multe dacă ar putea, în special modul spaniolilor de viață.
„Spaniolii nu pun preț pe lucruri, pe haine scumpe sau pe opulență. Ei vor să trăiască și trăiesc bine, relaxat. Asta am apreciat cel mai mult la ei”, mărturisește proprietarul, explicând de ce își dorește atât de mult să împărtășească această mentalitate cu clienții săi.
Proiectul, de la idee la a se concretiza, a durat aproximativ 2 ani, iar investițiile au fost destul de costisitoare. „Pentru doi muncitori ca și noi, investiția a fost destul de costisitoare. În schimb, suntem mulțumiți de ce vedem în jur.”
A lăudat însă instituțiile din Sibiu și spune că România s-a schimbat, comparativ cu 2006, anul când a plecat el în Spania. „Schimbarea este vizibilă înspre bine. Rămăsesem cu mintea la ce era cu 20 de ani în urmă. Dar totul a funcționat. La DSV a durat trei zile, la DSP la fel. „M-am simțit exact ca în Spania, am fost primit foarte bine de funcționari care zâmbeau și ne îndrumau cu răbdare, fără gălețile cu șpagă și miturile alea vechi”, a explicat plăcut surprins Cristi Popa.

„Rădăcinile te trag înapoi”
Decizia de a lăsa în urmă Catalonia, după 16 ani în care a administrat un edificiu de 118 apartamente în Torredembarra și a câștigat respectul comunității de acolo, nu a fost ușoară. Totuși, dorul de casă a atârnat mai greu. „Cunosc persoane care nu vor să se mai întoarcă în România. Dar vă spun eu că trăiesc tot timpul cu jumătate de inimă în România. La un moment dat, rădăcinile te trag”.
Sibiul a fost o alegere luată în considerare datorită fiului lor. Acesta s-a întors în țară pentru studiile universitare și a ales Sibiul după ce venea aici pe timp de iarnă. Părinții îl vizitau și, iremediabil, s-au îndrăgostit și ei de oraș.
10.000 de kilometri dus-întors din respectul pentru clienți
Pentru a se asigura de calitatea produselor, Cristi Popa face un efort remarcabil: aduce personal marfa din Spania. Parcurge aproximativ 10.000 de kilometri dus-întors într-o singură săptămână. Străbate întreaga țară pentru produse calitative: merge în regiuni precum Huelva și Jaen pentru ulei de măsline și jamon de Jabugo, trece prin Castilla-La Mancha pentru brânzeturi maturate și prin Rioja sau Valladolid pentru vinuri.
Deși a încercat inițial să colaboreze cu firme de transport pentru a-și ușura munca, a renunțat rapid la această idee din cauza calității comenzilor primite: „Efortul este mare. Am încercat și cu transport, să plătim pe cineva, dar primesc produse la limita de termen. Eu aici nu pot să lucrez cu ele”. El retrage marfa cu o jumătate de lună înainte de a se apropia de termenul limită recomandat de consum, garantând astfel că fiecare sibian primește pe masă exact calitatea spaniolă promisă.
Sangria, rețeta primită de la o femeie de 87 de ani din Spania
Magazinul, deschis oficial în luna februarie a acestui an, nu este doar un simplu spațiu comercial, ci un loc unde clienții descoperă și învață totul despre produsele cumpărate. Mai mult decât atât, la fiecare final de săptămână ei organizează o petrecere, iar vedeta este băutura Sangria. Rețeta, povestește Cristi, o are de la o locatară de 87 de ani din blocul pe care îl administra în Spania. Aceasta, spune el, a avut unul dintre cele mai faimoase restaurante din portul turistic Barcelona.
„La noi nu pleacă nimeni fără să guste înainte să cumpere. Trebuie să le explicăm clienților de unde vin produsele, istoria lor, cum se fac și, mai ales, cum se consumă”, subliniază el.
Ajutorul la întoarcere e zero. „Din cauza lor am plecat, a doua oară nu ne mai păcălesc!”
Deși l-a surprins cât de repede s-au mișcat lucrurile în Sibiu, Cristi Popa face o distincție clară între funcționari și politicile de la nivel central. Pentru el, sprijinul guvernamental promis românilor din diaspora care doresc să se întoarcă și să investească este „zero”. Cristi mărturisește că programele statului sunt adesea iluzii, credite mascate care exclud accesul la domenii strategice precum agricultura și care te expun riscului de a pierde toată agoniseala strânsă printre străini. Reticența este justificată de ce i s-a întâmplat în trecut. În 2005-2006, din cauza unor promisiuni guvernamentale neonorate, afacerea pe care o avea atunci a dat faliment, lăsându-l cu datorii uriașe. „Din cauza lor am plecat, a doua oară nu ne mai păcălesc!”


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Domnul Stoicescu ne spune povesti. Au pus bariera pe partea stanga a barajului(partea cu Bradu) unde nu are nici o…
Aceia care merg cu barca sunt la recoltat nu la pescuit. Ai dat 7000 euro pe barca si vrei sa-ti…
Domnule Pop sunteti pe dinafara, poate nu cunoasteti personalul de la achiziții din primărie. Fetele nu ies din cuvântul lui…
Foarte buna masura, in zona cu accesul blocat are si pestele o sansa. Pentru ca multi pescari sunt cretini: zice…
Popor bolnav.













Lasă un răspuns