Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Un bărbat s-a răsturnat cu ATV-ul în Ilimbav. Nu avea carnet și era băut

Silvana Armat
1

Polițiștii rutieri au intervenit duminică seară, în jurul orei 21:30, la un accident de circulație produs în localitatea Ilimbav.

Publicitate
Publicitate

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că în timp ce conducea un ATV in localitatea Ilimbav, un localnic în vârstă de 31 de ani, a pierdut controlul direcției de deplasare și a căzut pe partea carosabilă, spune Ana Mureșan, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.

Tânărul în vârstă de 31 de ani a fost evaluat medical la fața locului, refuzând transportul la o unitate medicală, însă ulterior, în jurul orei 01:00, a solicitat intervenția unui alt echipaj pentru acordarea de îngrijiri și transportul la o unitate medicală.

Publicitate

În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul ca tânărul nu deține dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

De asemenea, testarea alcoolscopică a indicat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice.

Un echipaj cu medic al Ambulanței Sibiu a intervenit la locul accidentului. „Bărbatul prezenta multiple excoriații la nivelul fetei și capului, de asemenea contuzii abdominale și la nivelul membrelor.
După acordarea îngrijirilor medicale bărbatul a refuzat transportul la spital (contrar indicațiilor medicului), el rămânând în custodia Poliției. Ulterior a fost solicitată o ambulanta și a fost transportat la CPU Agnita pentru investigații suplimentare, transmite Vasile Scridon, purtător de cuvânt al SAJ.

În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, respectiv refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, mai spune Mureșan, din partea Poliției Sibiu

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate