În 28 și 29 martie, în Piața Aurarilor, va avea loc a doua ediție a evenimentului „Orașul Micilor Negustori – Bazar pentru copii”, în care 30 de copii își aduc lucrurile pe care nu le mai folosesc și le pot vinde, schimba sau dona altora care au nevoie de ele. Evenimentul poate fi vizitat atât sâmbătă, cât și duminică, între orele 10 și 17.
„Mai mult decât un târg, Orașul Micilor Negustori este o experiență educativă autentică, în care copiii devin, pentru câteva ore, mici antreprenori. Aceștia vor aduce la standuri cărți, jocuri, jucării, haine și încălțări rămase mici, oferindu-le o nouă șansă de a fi iubite și folosite.
Evenimentul creează un cadru natural în care cei mici învață lecții valoroase: înțeleg diferența dintre valoare și preț, descoperă cum să interacționeze cu oamenii, să negocieze și să își prezinte produsele, își construiesc încrederea în sine și fac primii pași în spiritul antreprenorial. În același timp, descoperă importanța reutilizării și a unui stil de viață sustenabil, într-un mod firesc, prin joacă și experiență directă”, arată organizatorii evenimentului pentru turnulsfatului.ro.
În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul se va amâna, acest lucru urmând a fi anunțat pe pagina evenimentului cel târziu în dimineața respectivă, în funcție de condițiile meteo.
„Pentru părinți, este ocazia perfectă de a petrece timp de calitate alături de copii, într-un cadru relaxat, cu aer de primăvară și cu sens. Pentru comunitate, este un pas mic, dar important, către un mod de viață mai responsabil și mai conectat.
Dacă vremea ține cu noi, weekendul acesta promite soare, zâmbete și multe povești frumoase spuse la standuri mici, dar pline de curaj”, mai transmit organizatorii.
Intrarea la eveniment este liberă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Foarte “interesant”. Știre de prima pagina. Vai și amar dacă ați ajuți să promovați asemenea lucruri. Chiar nu mai aveți…
Nici salile de pe Mihai Viteazu nu respecta distanta de 300 m fata de Liceul Andrei Saguna, de exemplu.
Adica ii lasam sa devina dependenti si apoi alocam bani sa-i tratam. Buna abordare…
Ce dialog constructiv? Primaria si mai ales Fodor trebuiau sa faca o dezbatere cu publicul, inca din clipa in care…
Aaaa da, dupa ce ca nu avem tehnologia necesara la Sibiu, sa montam o gura de canal la acelasi nivel…













Lasă un răspuns